2022, cel mai secetos an din istorie. Cât de pregătită este România pentru fenomenele extreme care ne lovesc

×
Publicitate

2022 va intra în istorie drept cel mai secetos an trăit de omenire până acum. Ar trebui să plouă mărunt luni la rând pentru că pământul să-și revină și să rodească, așa cum se întâmpla în anii trecuți.

Duminică seară, la emisiunea „România, te iubesc”, aflăm cât suntem de pregătiți pentru viitorul pe care experții îl prezintă în culori sumbre.

2022. Pământul s-a aprins. Previziunile cercetătorilor care vorbeau de căldurile care se vor abate peste noi în viitor, peste zeci de ani, s-au împlinit acum, iar fenomene extreme ne lovesc din toate părţile. Începem să simţim şi să înţelegem ce înseamnă încălzirea globală şi care sunt efectele ei, dar măsuri nu prea luăm.

Seceta aduce în multe locuri din ţară imagini apocaliptice. Lacul Amara, din judeţul Buzău, a secat în totalitate. Peste 800 de hectare de luciu de apă. Nu a mai rămas un strop. Din păcate, în viitor va trebui să ne obişnuim cu astfel de imagini

De apă, care începe să lipsească în România, se ocupă multe instituţii. Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, ANIF, răspunde de irigaţii. Are 3.200 de angajaţi, plătiţi de stat în fiecare an cu 220 de milioane de lei. Cornel Popa este director.
I-am solicitat un interviu în repetatate rânduri. L-am găsit pe holurile din Ministerul Agriculturii.

Cornel Popa, director ANIF: „Să ştiţi că nu fug de răspuns.”
Alex Dima: „Daţi-mi un orizont…”
Cornel Popa: „Săptămâna următoare stabilim o întâlnire amândoi.”

Vasile Pamfil face agricultură pe 4.000 de hectare în Vrancea. Anul aceasta toate au fost calamitate din cauza secetei, asta în condiţiile în care pământul sau e traversat de canale de irigaţii.

Vasile Pamfil, fermier: „5 km are ăsta.”
Alex Dima: „Și de cât timp vă luptaţi să îl luaţi?”
Vasile Pamfil: „De 17 ani.”
Alex Dima: „De 17 ani să luaţi canalul acesta să băgaţi apa pe el?”
Vasile Pamfil: „Da!”
Alex Dima: „Cu cine vă luptați?”
Vasile Pamfil: „Cu toate instituţiile. Cu ANIF, Cu Ministrul Agriculturii.”
Alex Dima: „Şi de ce nu vor să vi-l dea.”
Vasile Pamfil: „Au zis că nu au cadrul legislativ. Nu ştiu de ce.”

Tatiana Păunescu, director investiții ANIF Vrancea: „Da, e şi o.. e o hibă legislativă.”
Alex Dima: „Acest demers de 17 ani s-a oprit într-o hibă legislativă?”
Tatiana Păunescu: „Da.”

Cu toate că a fost ministrul Agriculturii în mai multe rânduri, Petre Daea promite acum că va rezolva sistemul de irigaţii. În 2027.

Alex Dima: „În 2018 la Siret-Bărăgan promiteaţi două milioane de hectare irigate până în 2020. De ce am crede promisiunea de azi?”
Petre Daea, ministrul Agriculturii: „Eu n-am făcut promisiuni. N-am făcut promisiuni nici atunci şi nici acum. Fac programe.”

Cercetătorii avertizează că, în viitor, sudul României se va transforma în deşert. Strategia pentru combaterea deşertificării 2019-2030 e încă în lucru. Costă 2,6 milioane de lei. Am fost la una dintre dezbateri.

Alex Dima: „Dezbaterea se ţine într o sală de petrecere. Sunt aşezate tacâmurile şi paharele pe masă. Este incredibilă lipsa de interes pentru un asemenea subiect. În sală nu este nici măcar un reprezentant al autorităţilor din zona Călărașiului. Sunt în total 10-12 oameni. Şi în acest moment vorbeşte directorul Institutului de studii pedologice din românia. În faţa unei săli goale.”

Ce spun cercetătorii, cum arată viitorul şi mai ales ce e de făcut sunt întrebări la care răspundem duminică, la „România, te iubesc!”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62291837
„Ne facem că plouă”, un reportaj semnat de Alex Dima, duminică, la „România, te iubesc!”

Alex Dima prezintă duminica aceasta, de la 18:00, la „România, te iubesc!”, urmările schimbărilor climatice și cât de afectată este și țara noastră.

62289623
România ar putea să devină prin Constanța cel mai important jucător regional pe piața combustibililor

„Petrolul roșu”, partea a III-a. Infrastructura petrolieră înainte de 1989 era bine pusă la punct. Generații de specialiști au contribuit la un sistem complex.  

62242271
„România, te iubesc!”, emisiunea integrală din 25 septembrie 2022

„România, te iubesc!”, emisiunea integrală din 25 septembrie 2022

Recomandări
Avion iasi 5
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a luat foc la impactul cu pista, în Iași. FOTO

Este alertă în Iași. Un apel la 112 de la turnul de control Romatsa a anunțat că, în urmă cu puțin timp, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe aerodromul din oraș.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu afirmă că a discutat cu ambasadoarea SUA în Grecia despre Coridorul Vertical de Gaze

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).