Cum scapi de frica de dentist. “Sunt o grămadă de povești horror cu medici care-ți pun genunchiul în piept, să scoată dinții”

×
Codul embed a fost copiat

Frica de dentist este provocată de experiențe neplăcute din trecut, care i-au marcat pe pacienți, spune dr. Alexandra Mircea, medic stomatolog și influencer de succes în rândul Generației Z.

“Sunt o grămadă de povești horror, cu medici care pun genunchiul în pieptul pacientului, ca să scoată dinții, sau când lucrează fără anestezie. Când pacientul ridică mâna "au", și nimeni nu se oprește”, spune ea.

Cum a reușit Alexandra Mircea să facă stomatologia cool în rândul tinerilor

Dr. Alexandra Mircea este cea mai urmărită dentistă din România, cu o comunitate de peste un milion de urmăritori pe TikTok, Youtube, Instagram și Facebook. Multe dintre videoclipurile sale de pe Social Media au devenit virale, mai ales în rândul tinerilor.

Începând din 14 septembrie, Dr. Alexandra Mircea va prezenta, pe stirileprotv.ro, Smile with Style, o emisiune online dedicată igienei orale. Printre temele abordate se numără periajul corect, cele mai frecvente greșeli pe care le facem când ne spălăm pe dinți, albirea dentară, etc.

Alexandra a vorbit, la MyImpact, despre ce trebuie făcut pentru ca pacienții să nu se mai teamă de mersul la dentist, dar și despre cum a reușit să transforme stomatologia într-un subiect de interes pe social media.

Citește și
apă de gură
Cum să alegi apa de gură - de ce tip trebuie să te ferești
Strategia iubitei lui Oprescu pentru a recupera vila din Primăverii cumpărată pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

Alex Daragiu: Eu sunt curios în primul rând cum ai început. Adică lucrai, și la un moment dat ți-a venit o idee de un clip? Ai văzut pe cineva în afară?

Dr. Alexandra Mircea:  "Au fost două lucruri separate. Am observat că pacienții care veneau la consultații, de regulă aveau aceleași nelămuriri, și petreceam foarte mult timp explicând același lucru, over and over again și observând că au nevoie de informații care mie mi se par basic: De câte ori te speli pe dinți, dacă te speli pe dinți, ce faci când ai o carie? Și atunci mi-am dat seama că aș putea să vin în ajutorul lor, atât al pacienților mei, cât și al oamenilor pe care nu-i cunosc încă, cu filmulețe explicative.

Inițial n-au fost filmulețe, au fost postări, pentru că aveam trac teribil la început. Și, într-un moment al vieții mele în care mi-a permis timpul, am fost plecată în jurul lumii șase luni, și pentru că nu puteam lucra, mi-am dezvoltat rețelele sociale, mi-am făcut un site singură, am făcut research foarte mult și atunci a început pasiunea asta.

Când m-am întors am avut foarte multe solicitări de programări, datorită expunerii pe rețelele de social media. și mi-am dat seama că aș putea chiar să îmi aduc curajul și să-mi deschid ceva al meu."

Cum scăpăm de frica de dentist

Alex Daragiu: Mie mi-e frică de dentiști, de tine nu neapărat, dar mi-e o frică de dentiști, așa.. Care sunt fricile oamenilor, legat de dentiști, prima oară când vin?

Dr. Alexandra Mircea: "De cele mai multe ori, au avut o experiență neplăcută în trecut, care i-a marcat. Sunt o grămadă de povești horror cu medici care pun genunchiul în pieptul pacientului, ca să scoată dinți, sau când lucrează fără anestezie, când pacientul ridică mâna "au" și nimeni nu se oprește. Și e foarte important, am observat eu, în timp, să fii foarte transparent cu pacientul și să-i explici exact ce se întâmplă."

Alex Daragiu:"O să te doară!"...

Dr. Alexandra Mircea: "Nu, dar și dacă o să te doară, e important să-i spui, ca el să știe când se așteaptă să-l doară. Și, în experiența mea, am avut și foarte mulți pacienți foarte, foarte fricoși. Atunci am petrecut mult timp discutând cu ei.

Se întâmpla ca primele întâlniri doar să povestim. Orice. Ca să se simtă confortabili în prezența mea. După care începeam să facem proceduri foarte simple, genul detartraj, control, o carie mică. Și ne făceam o înțelegere: dacă cumva îi doare, să ridice mâna, și eu mă opresc. Iar eu mă opream. Era obligatoriu.

Pentru că atunci se creea relația de încredere cu pacientul, iar pacientul devenea tot mai confortabil. De la pacienți super-panicați, care își frângeau degetele la discuție doar, am ajuns ca ei să-și completeze tot tratamentul, inclusiv implanturi. Adică lucruri complexe, și de care multă lume s-ar teme."

"Nu e nicio jenă să recunoști că nu știi să te speli corect pe dinți"

Alex Daragiu: Am citit undeva că românii se află printre ultimii din Europa, în ceea ce privește consumul de pasă de dinți. Mai puțin de două tuburi pe an..

Dr. Alexandra Mircea: "Un tub de pastă de dinți pe familie, pe an. Când am aflat și eu statistica asta, am fost atentă la câtă pastă de dinți folosesc eu în mod constant. Și mi-am dat seama că folosesc un tub pe lună. Și atunci mi-am pus problema de câte ori se spală oamenii într-o familie, deci minim două persoane, dacă ei consumă un tub de pastă de dinți pe an.

Și atunci, pentru mine, a fost un semnal de alarmă, că e nevoie mai multă de educație stomatologică, să înțeleagă omul cum să se spele pe dinți. Eu am învățat târziu cum să mă spăl corect pe dinți. Nu e nicio jenă. Când discutam cu pacienții și îi întrebam "dar știți să vă spălați pe dinți?", toată lumea era "a da, sigur". "Haideți să vă mai arăt o dată…”, pentru că lumea se simte jenată să spună "nu știu să mă spăl pe dinți". Dar nu e nicio jenă."

Alex Daragiu: Dar câtă pastă de dinți ar trebui să folosim, ca să fim în rând cu lumea?

Dr. Alexandra Mircea: "Păi, ar trebui să ne spălăm de pe dinți de minim două ori pe zi, și să folosim pastă de dinți cât un bob de mazăre pe periuță. Mie îmi ține un tub de pastă de dinți o lună."

Alex Daragiu: Ce ar trebui să facem la nivel național pentru a schimba în bine aceste statistici? De exemplu, ce faci tu e de ajutor. Dar în afară de asta?

Dr. Alexandra Mircea: (…) "La un moment dat, când eram eu mică, erau cabinete medicale în absolut toate școlile și liceele."

Alex Daragiu: Sunt. Mie mi-e frică să intru acolo...

Dr. Alexandra Mircea: "Cred că ar fi foarte drăguț dacă ar fi mult mai multe programe adresate tinerilor și accesibile pentru ei, în care să meargă lumea în școli și să explice cum se întâmplă lucrurile, și oamenilor să nu le fie frică să intre în cabinetele școlare, unde chiar să găsească informație."

Cele mai frecvente greșeli când ne spălăm pe dinți. “Periuța manuală trebuie folosită cinci minute”

Alex Daragiu: Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le-ai întâlnit la pacienți, din punct de vedere al igienei orale?

Dr. Alexandra Mircea: "Faptul că nu se curăță între dinți. Oamenii au senzația că dacă se curăță corect pe suprafețele dinților, se periază, e suficient. Un periaj manual, cu o periuță manuală, întotdeauna ne grăbim și este undeva între 30de secunde și 45 de secunde. Se recomandă două minute cu periuța electrică. Cu periuța manuală, ca să faci un periaj corect similar cu cel al periuței electrice, trebuie să te periezei vreo cinci minute."

Alex Daragiu: Cinci minute?!

Dr. Alexandra Mircea: "Da, exact! Și atunci, de aici recomandarea mea, de a face switch-ul către o periuță electrică, care are și timer, și te anunță când trec două minute. Și sigur o să te speli două minute. (...) Și e important ca, în afară de periajul pe care îl faci, să folosești ață dentară. Sau, pentru cine are mai puțină dexteritate sau mai puțină răbdare, să folosească un duș bucal, care să spele spațiile dintre dinți"

Periuțele (sau capetele celor electrice) se schimbă o dată la trei luni, după fiecare detartraj, dar și după ce am avut o răceală, pentru a împiedica microbii de pe periuță să ne infecteze din nou, a precizat Dr. Mircea.

Autor: Alex Daragiu

Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Articol recomandat de sport.ro
FOTO A primit o mașină de 50.000€ de la Ion Țiriac, dar a observat ceva ciudat când e la volan: "Mă filma"
FOTO A primit o mașină de 50.000€ de la Ion Țiriac, dar a observat ceva ciudat când e la volan: "Mă filma"
Citește și...
”Smile with style”. O nouă emisiune exclusiv online, realizată de dr. Alexandra Mircea, cea mai urmărită dentistă din România
”Smile with style”. O nouă emisiune exclusiv online, realizată de dr. Alexandra Mircea, cea mai urmărită dentistă din România

Alexandra Mircea, unul dintre cei mai apreciați doctori stomatologi din România pe rețelele de socializare, va fi gazda unei noi emisiuni care se va difuza exclusiv online pe www.stirileprotv.ro și VOYO din 14 septembrie.  

Cum să alegi apa de gură - de ce tip trebuie să te ferești
Cum să alegi apa de gură - de ce tip trebuie să te ferești

Apa de gură cu alcool usucă mucoasa orală. În felul acesta, nu se mai protejează de atacul bacteriilor.

Cat de periculoasa este albirea dintilor atunci cand nu este realizata corect. Acestea sunt cele mai frecvente greseli
Cat de periculoasa este albirea dintilor atunci cand nu este realizata corect. Acestea sunt cele mai frecvente greseli

Un zambet perfect cere o dantura impecabila si dinti cat mai albi.

Recomandări
Război în Ucraina. Soldații ucraineni trec granița ”cu încredere” în blindatele Marder din Germania: ”Nu ne facem griji!”
Război în Ucraina. Soldații ucraineni trec granița ”cu încredere” în blindatele Marder din Germania: ”Nu ne facem griji!”

Incursiunea trupelor ucrainene în regiunea Kursk, pe teritoriul Rusiei, a intrat în a treia lună. Forțele Kremlinului au început o contraofesivă puternică și ar fi recucerit câteva sate.

Dezastru în SUA, din cauza fenomenelor meteo extreme. Președintele cere Congresului să aprobe fonduri suplimentare de ajutor
Dezastru în SUA, din cauza fenomenelor meteo extreme. Președintele cere Congresului să aprobe fonduri suplimentare de ajutor

Președintele Joe Biden va vizita, duminică, zonele lovite de uraganul Milton, care a distrus sute de mii de locuințe. Totodată, liderul de la Casa Albă a cerut Congresului să aprobe fonduri suplimentare de ajutor în caz de dezastru.

România a învins Cipru cu 3-0. Reacția lui Mircea Lucescu: ”Urmeaza acum un alt meci, foarte dificil!”. VIDEO
România a învins Cipru cu 3-0. Reacția lui Mircea Lucescu: ”Urmeaza acum un alt meci, foarte dificil!”. VIDEO

Mircea Lucescu, selecţionerul naţionalei României, a declarat sâmbătă că trebuie să uităm meciul cu Cipru, deoarece urmează un alt meci important, care poate asigura primul loc în grupă.