De ce berea este buna pentru sanatatea inimii:

61352058

Berea băută cu moderaţie face bine inimii, spun oamenii de ştiinţă greci, care au descoperit că o cantitate de 400 de mililitri consumată zilnic are un efect benefic asupra vaselor de sânge.

Acest efect benefic nu a fost descoperit însă la berea fără alcool, informează dailymail.co.uk.

Cercetătorii greci de la Universitatea Harokopio din Atena, autorii acestui studiu, au descoperit că circulaţia sângelui este îmbunătăţită la câteva ore de la consumarea a două treimi de halbă de bere.

Această descoperire susţine studii anterioare potrivit cărora consumul moderat de bere menţine sănătatea inimii. Consumul zilnic al unei halbe de bere poate reduce riscul de infarct şi atac cerebral cu 30%.
Citeşte şi: Studiul care te va uimi. De ce este bine să bei bere

Cercetătorii greci au efectuat acest studiu pe 17 persoane nefumătoare, cu vârste între 25 şi 35 de ani. Fiecare dintre voluntari a fost examinat din punct de vedere cardiovascular la o oră sau două după consumarea unei cantităţi de 400 de mililitri de bere - echivalentul a două treimi de halbă. Aceleaşi persoane au fost testate după ce au băut aceeaşi cantitate de bere fără alcool, precum şi un pahar mic de vodcă (50 de mililitri).

Cercetătorii au măsurat uşurinţa cu care sângele circulă prin artere şi elasticitatea aortei.

Rezultatele studiului, prezentate în publicaţia Nutrition, arată că toate aceste băuturi au efecte benefice asupra circulaţiei sangvine, dar berea este cea mai eficientă. Cercetătorii au mai spus că beneficiile sunt datorate combinaţiei de alcool şi antioxidanţi din bere.

Tipurile de bere închise la culoare sunt mai bune pentru sistemul circulator decât cele blonde.

Deşi alcoolul consumat în exces are efecte negative asupra sănătăţii, consumul moderat de bere şi vin protejează sistemul circulator.
Citeşte şi: Mit spulberat: B

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61350689
Inventia care i-a socat pe americani! Cum se FURA mai nou masinile care au chei inteligente! VIDEO

Ai o masina cu cheie inteligenta? Ai grija, ar putea fi cea mai buna invitatie pentru hoti! Vezi de de

61352661
Un rapper brazilian a fost impuscat mortal pe scena! VIDEO

Rapperul brazilian MC Daleste, în vârstă de 20 de ani, a murit după ce a fost împuşcat mortal pe scenă, în timpul unui concert pe care îl susţinea sâmbătă seară, în oraşul Campinas.

61352109
Primul avion alimentat doar cu energie solara care a zburat 24 de ore: Cum arata Solar Impulse! FOTO

Avionul Solar Impulse, propulsat cu ajutorul energiei solare, a aterizat pe aeroportul JFK din New York, completând ultima etapă a unei călătorii pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.