Verdictul elevilor de clasa a VIII-a după proba la matematică de la Evaluare

×
Publicitate

Mai greu decât la română şi mai mult decât la simulare este verdictul dat la cald de cei mai mulţi elevi de clasa a opta, care au dat miercuri proba la matematică a Evaluării Naţionale.

Peste 150.000 de absolvenţi de gimnaziu trec în aceste zile prin examenul care asigură 80% din nota finală, pentru admiterea la liceu.

Faţă de anii trecuţi, regulamentul Ministerului Educaţiei nu le-a mai permis elevilor să iasă din şcoală cu foile cu subiecte. Nici profesorii supraveghetori n-au avut voie să le fotografieze şi să le facă publice. Şi totuşi, la nici jumătate de oră de la începerea probei, subiectele erau deja în mediul online, share-uite masiv. Ceea ce ridică un semn de întrebare privind felul în care Minsterul a gestionat securitatea testării. Aşadar, în timp ce copiii erau la jumătatea examenului, părinţii ştiau deja ce s-a dat.

”N-au scăpat de geometrie. Mă gândeam că poate anul ăsta le fac o surpriză şi nu le mai da geometrie.”

”Mie mi se par grele, pentru că nu am pregătirea necesară. Poate copiii sunt mai în măsură decât noi. Să vedem dacă au ieşit câţiva.”

Cei mai mulţi elevi de clasa a opta de la liceul bucureştean Dante Aligheri au ieşit fără chef de la proba de matematică, semn că cele trei subiecte n-au fost chiar floare la ureche.

”La română trebuie să iau o notă mai mare, ca să compenseze matematică de azi.”

Puţini au fost cei care au afişat siguranţa învingătorilor. Oricum, nota depinde şi de barem, pe care Ministerul Educaţiei îl va publica la ora 15.

”Dacă ştii câteva formule şi cât de cât ai o bază, în mare parte te descurci.”

Proba finală a Evaluării Naţionale, numai pentru cei care au făcut şi o limbă maternă, e programată joi.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
61966273
SUBIECTE ŞI BAREME MATEMATICĂ EVALUARE NAȚIONALĂ 13 iunie 2018

SUBIECTE ŞI BAREME MATEMATICĂ EVALUARE NAȚIONALĂ 13 iunie 2018. Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut miercuri proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale.

61966206
Subiectele și Baremul de la Matematică la Evaluarea Națională 2018. Exercițiile primite de elevi

Miercuri, 13 iunie 2018, elevii de clasa a VIII-a susțin proba la matematică, din cadrul Evaluării Naționale 2018. 

61965787
Subiecte Limba Română Evaluare Națională 2018 și Barem

Subiecte Limba Română Evaluare Națională 2018 și Barem. Elevii de clasa a VIII-a au susținut, luni, proba la limba română.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.