Universitățile din Occident se bat pentru tinerii români. Țara în care studenții vor locui și învăța într-un castel

×
Publicitate

Taxe de studiu la jumătate de preț pentru tinerii români care vor să studieze în Olanda, dar și burse pentru studenții care se angajează.

Astfel încearcă universitățile olandeze să atragă absolvenții din România, în condițiile în care Marea Britanie va deveni mai greu accesibilă după Brexit.

Universitățile din Germania și Franța beneficiază și ele din plin de mutarea interesului educațional dinspre Regatul Unit către spre zona Uniunii Europene.

Taxe de studiu la jumătate de preț, pentru tinerii români care vor să studieze în Olanda, dar și burse pentru studenții care se anjajeaza.

Astfel încearcă universitățile olandeze să atragă absolvenții din România, în condițiile în care Marea Britanie va deveni mai greu accesibilă după Brexit.

Universitățile din Germania și Franța beneficiază și ele din plin de mutarea interesului educațional dinspre Regatul Unit către spre zona Uniunii Europene.

Olanda este de departe una dintre țările care atrage studenți din întreaga lume.

Renumite pentru științe aplicate și domenii de cercetare, universitățile olandeze nu au dus niciodată lipsă de clienți.

 

După Brexit, Olanda devine cea mai bună alternativă la universitățile britanice

 

3.658 de tineri români au ales anul trecut să se înscrie la specializări în știință, tehnologie, inginerie și matematică.

Brian Herman, absolvent al Universității Fontis din Olanda: "A fost destul de ușor pe parcurs, am primit foarte mult ajutor și de la facultate. Ei au foarte multe programe prin care stimulează studenții să interacționeze unul cu celălalt. De pildă în prima săptămână de facultate este așa numitul introduction week, unde studenții au aceasta șansă să interacționeze unul cu celălalt încă de dinainte să ajungă în băncile facultăților".

Noua realitate, impusă de pandemia de coronavirus, a dat peste cap echilibrul de până acum.

Statul olandez a redus la jumătate taxele de studiu și oferă în prezent burse de 400 de euro pe lună pentru studenții care își iau un job part-time.

Ana Maria Papp: "Olanda a redus la jumătate taxa pentru primul an, aceasta ajungând la aproximativ 1.100 euro. Iar pentru a se finanța din anul 2, studenții au posibilitatea accesării unor burse, credite sau să își ia un job. Și asta în condițiile în care statul olandez susține studenții printr-o bursă de 400 de euro acordată celor care au un loc de muncă part-time în timpul facultății, dar și în funcție de venitul familiei realizat cu doi ani înainte de depunerea cererii".

Oferta Olandei e de luat în seamă, spun tinerii. Cu atât mai mult cu cât favorita de până acum, Marea Britanie, anunță o majorare a taxelor.

Brexit-ul prin care va trece Regatul Unit va avea un impact major asupra taxelor de școlarizare și asupra obținerii vizei.

Sebastian Tudor, elev: Înainte de Brexit, taxa ar fi fost în jur de 9.000 de lire, iar după Brexit suntem considerați elevi internaționali, iar taxa nouă este de aproximativ 20.000 de lire, ceea ce înseamnă mai mult decât dublu.
Reporter: Și atunci a doua variantă este Olanda?
Sebastian Tudor: Olanda, pentru că încă este accesibilă, încă este primitoare față de situația cu Brexitul".

Guvernul britanic a anunțat de acum câteva luni că, din 2021, studenții care vor veni din Uniunea Europeană vor plăti taxe de 2 sau 3 ori mai mari, identice cu cele achitate în prezent de tinerii veniți din afara Uniunii.

Chiar și așa însă, Regatul Unit rămâne acum, pe ultima sută de metri, o destinație ofertantă.

 

Elveția, cea mai sigură țară

 

Doar până la sfârșitul anului tinerii mai pot face împrumuturi guvernamentale cu dobândă mică pentru plata integrală a taxelor de școlarizare.

Reporter: În ce buget te încadrezi pentru taxa pe an, să spunem?
Mara, elevă: Nu știu exact nu m-am gândit....
Mama: Încă nu am luat în calcul bugetul, nu e un buget limitat, dar într-adevăr trebuie să luăm în considerare și ce se întâmplă aici, având în vedere că mai are și altă soră care trebuie și ea să studieze și ce va face și ea ulterior".

Tot mai multe universități din Germania, Franța și Elveția se bat pentru absolvenții noștri.

Cei care aleg de pildă oferta venită din Elveția - considerată cea mai sigură țară din punctul de vedere al răspândirii Covid - pot studia într-un castel medieval.

Goran Yordanov, reprezentant universitate Elveția: Studenţii ajung să studieze în locuri din acestea.
Reporter: Arată ca un castel!
Goran Yordanov: Chiar este un fost castel. O studentă a spus că mereu şi-a dorit să fie prinţesă şi acum locuieşte într-un castel. Studenţii noştri locuiesc, aşadar, în spaţii frumoase, cu facilităţi excelente, iar taxele includ cazarea, studiile, totul, deci nu trebuie să-şi facă griji pentru mâncare sau unde vor locui".

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dacia Duster a primit un upgrade serios în 2026! Cum arată și cât costă modelul ”unic pe piață”
FOTO Dacia Duster a primit un upgrade serios în 2026! Cum arată și cât costă modelul ”unic pe piață”
Citește și...
Admitere la Medicină 2026. Aproape 7.000 de candidați susțin examenul la UMF „Carol Davila”, un nou record de înscrieri

Tinerii care visează la o carieră în medicină susțin duminică examenul de admitere în centrele universitare precum București, Iași, Cluj sau Constanța.

1.500 de copii merg la școală în vacanța de vară în Bistrița. Programele gratuite îi ajută pe părinții care lucrează

1.500 de copii s-au întors la școală în vacanța mare, în Bistrița. Nu pentru lecții și teme, ci pentru un program gratuit, dedicat familiilor în care părinții nu au cu cine să-i lase pe cei mici cât timp ei sunt la serviciu.

Discursul unei absolvente a UMF Iași, viral. „Asta nu este Medicină”. Reacția rectorului

O absolventă a UMF Iași, Claudia Ciobanu, reprezentanta absolvenţilor de la specializarea Asistenţă Medicală Generală, a transmis, miercuri, un mesaj critic în discursul său rostit la ceremonia de absolvire a promoţiei 2026.

Recomandări
Continuă căutările pentru fragmentele dronei din Delta Dunării. Aparatul a fost doborât de un pilot român de F-16

Autoritățile caută resturi din cea de-a doua dronă doborâtă, în doar 24 de ore, de pilotul unui avion F-16 în spațiul aerian românesc.

Investițiile pe care le fac românii din diaspora în țară. Pe ce se duc cei mai mulți bani

Chiar dacă mulți români din diaspora nu au de gând să se întoarcă definitiv în țară prea curând, aceștia investesc totuși aici. Un studiu recent arată că cei mai mulți trimit bani familiei sau renovează locuințele lăsate în urmă.

Admitere la Medicină 2026. Aproape 7.000 de candidați susțin examenul la UMF „Carol Davila”, un nou record de înscrieri

Tinerii care visează la o carieră în medicină susțin duminică examenul de admitere în centrele universitare precum București, Iași, Cluj sau Constanța.