Tânăr sărac, admis la toate universităţile de top din SUA. A primit şi 4 milioane $

×
Publicitate

Un american de 17 ani are o dilemă mai puțin obișnuită. Trebuie să aleagă dintre nu mai puțin de 19 universități de prestigiu care i-au acceptat candidatura.

Indiferent care ar fi opţiunea, tânărul Nelson Chow nu trebuie să-și facă griji din punct de vedere financiar. Deja a primit aproape 4 milioane de dolari din burse și sponsorizări! Fiu al unui cuplu de imigranţi asiatici, băiatul este primul din familia lui care va merge la facultate.

"Sunt foarte norocos să am părinți care mi-au spus: muncește din greu dacă vrei să-ți îndeplinești visul și să-ți atingi obiectivele."

Are de ales între 19 universităti americane care abia asteapta sa-l aiba student. Printre ele se numara si cateva dintre cele mai bune din lume, de pildă Yale şi Princeton.

Adolescentul genial a absolvit liceul cu cele mai mari onoruri, face parte din fanfara scolii si a pus umărul la reconstruirea orasului său, lovit în plin de uraganul Sandy.

"Vreau să devin medic și cred că cel mai mult mă motivează gândul că-i voi ajuta pe alții, și că voi face ceea ce-mi place”, spune Nelson.

Pare o misiune usoară, cel putin din punct de vedere financiar. Si asta pentru ca tânărul a primit burse si sponsorizari in valoare de aproape patru milioane de dolari. Dar, evident, nu va avea nevoie de toti banii pentru studii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62032838
Istoria şi geografia Buzăului vor deveni materie opţională în şcolile din oraş

Primăria municipiului Buzău, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean au demarat proiectul de studiere opţională a două noi discipline şcolare, istoria şi respectiv geografia judeţului Buzău.

62034421
Elevii români, tot mai dornici să învețe limba chineză. De ce a devenit atât de populară

''Durează mai puţin de doi ani să învăţ limba chineză la un nivel acceptabil şi asta îmi dă şansa de a face liceul ori facultatea în Beijing sau în zona Canton''. 

62034379
Cum a fost redus la ZERO abandonul școlar dintr-un sat sărac din România

Din această toamnă, învăţământul obligatoriu în România va fi de 14 ani, şi nu de 11 ca până acum.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.