Perle la Evaluarea Națională 2024. ”Cireșarii culegeau muuulte cireșe. Apoi le numărau”; ”Foc este verb. Vine de la dai foc”

×
Publicitate

Elevii de clasa a VIII-a au trecut joi prin a doua probă de la Evaluarea Națională, cea de Matematică. Primele rezultate vor fi pe 3 iulie, după care nemulțumiții pot depune contestații.

Deocamdată, cei care au corectat lucrările de la Limba și literatura română au remarcat o mulțime de greșeli de scriere și un mod uneori hilar de a trata subiectele.

Elev: ”O venit căldura și am vrut să mai stau pe afară... am învățat așa, când am mai avut chef”.

Elev: ”N-am învățat așa de mult, dar...”.

... dar examenul a început.

Iată cum arată o caracterizare de personaj.

Cireșarii erau persoanele care acum, în iunie, și pââână în august, culegeau muuulte cireșe. Apoi le numărau: una, două, trei și tot așa. Șeful cireșarilor era numit cireșar-șef. Ce frumoasă era viața de cireșar!”.

Unul dintre personaje se numea Tic. La fel ca în Tic Tac!”.

Subiectul cere și o asociere a romanului cu alt volum citit.

Pot asocia cartea „Cireșarii” cu Biblia, lectura mea suplimentară. Sunt personaje multe, frumoase și copii în amândouă. Printre care, Isus”.

Cireșarii sunt Indiana Jones și Arca Secretelor, doar că români. Și eu ador cireșele! E trăsătura personală care mă apropie de personaj”.

Să trecem la interpretarea stilistică.

O figură de stil este fâlfâitul. Pentru că e un stil anume de a se se deplasa, fâlfâind unde ai nevoie în ziua aceea”.

Figură de stil: aripa moale. Nu știm de ce e moale, poate nu e moale, dar așa i s-a părut drăguț autorului”.

Elevii au avut și de selectat verbe dintr-un paragraf, precizând modul.

Foc este verb. Vine de la ”dai foc”, deci modul prezent”.

s” are rolul de verb, dar e neterminat”.

Apoi, li s-a cerut să alcătuiască un enunț cu “a avea” în formă negativă.

A avea bani, nu a nu avea!”.

Finalizăm analiza cu o transcriere șubredă din subiectul primit...

Striga cât îl ținea putorile”.

De reținut că subiecte similare cu cele date au fost testate în orb, cu rezultate bune. Adică un eșantion aleatoriu de elevi a confirmat că cerințele reflectă materia studiată. Ceea ce unii părinți refuză să creadă.

Mamă: ”Copiii nu fac față! Pur și simplu dau block la toată materia! Nu mai doresc să învețe. Deci nu știu de ce ministerul învățământului din România optează pentru așa ceva!”.

Explicația e că trebuie să-ți cunoști limba maternă, chiar dacă viața te va purta, poate, în afara țării. Disciplina și abilitatea de a-i deprinde gramatica și exprimarea corectă, aspectul plăcut și organizat al paginii scrise ajută copilul atât să deprindă și alte limbi, cât și să funcționeze ca adult. Și, dacă argumentele acestea nu funcționează, nu uitați că angajatorii preferă oameni care comunică fluent și corect cu clienții, și pot întreține fără efort un dialog scris.

-Ce planuri ai de viitor?
-Să devin electrician în domeniul lui tati ar fi cel mai indicat
”.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Cât de dificile au fost subiectele la Matematică de la Evaluare Națională 2024. Ce spun profesorii

Profesorii Cristian Demian și Monica Chivu de la Centrul Unirea rezolvă live subiectele de la matematică la EURO 2024. Înainte de rezolvare, profesorii au vorbit și despre nivelul de dificultate a subiectelor.

Rezolvarea subiectelor la Matematică de la Evaluare Națională 2024. Care erau răspunsurile corecte

Subiectele la matematică de la Evaluare Națională 2024 au fost rezolvate live de profesorii de la Centrul Educațional Unirea

Modele de subiecte Evaluarea Națională 2024 la Matematică

Pregătirea pentru Evaluarea Națională 2024 la Matematică este un proces care necesită timp, efort și strategie din partea elevilor.  

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.