Cursuri de dezbatere pentru liceeni. Ce spune un tânăr despre politicienii români

×
Publicitate

Într-o ţară în care, pe scena politică, cei care ne conduc au arătat că au probleme serioase cu limba romană şi exprimarea, nişte liceeni ne demonstrează că privesc cu multă seriozitate comunicarea directă, clară şi coerentă.

Dezbaterile organizate în şcoli, pe teme de actualitate, îi ajută pe adolescenţi să-şi dezvolte o gândire critică şi argumentată şi, mai ales, să se exprime în aşa fel încât să capteze publicul. Din ce în ce mai multe licee şi-au dezvoltat astfel de cercuri de „debate", după model britanic.

Duminică dimineaţa, la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Capitală, nişte tineri dezbat cu aprindere problema Brexitului, mai exact, ipoteza că Marea Britanie ar dori să renunţe la ieşirea din UE. Liceenii se împart în două echipe - una a Guvernului şi cea a opoziţiei - şi fiecare membru susţine un discurs argumentat în fata arbitrului. Modelul este inspirat din Parlamentul britanic.

„Marea Britanie nu a dispus de un tratament preferenţial, fiind una din ţările care o putere politică, economică şi socială, fiind una dintre cele mai mari puteri."

Indiferent de opiniile personale, liceenii învaţă să susţină argumente pro sau contra.

Iasmina Alexandra Costea, elevă: „Cel mai important este că am observat de-a lungul timpului ca nu există un lucru rău şi un lucru bun, există mai multe aspecte bune şi aspecte rele şi trebuie să le privim pe toate în acelaşi timp.”

Reporter: „Uitându-te puţin la scena politică de azi, crezi că politicienii noştri ar trebui să treacă pe la nişte cluburi de dezbateri?”
Elev: „Da, chiar da. Bine, politicienii noştri nu ar trebui să fie acum pe scena politică.”

Actualii membri ai clubului de dezbateri, „debate" în engleză sunt antrenaţi de foşti elevi ai liceului, azi studenţi sau masteranzi.

Într-o altă clasă, se pregătesc bobocii liceului. Ca să poată susţine un discurs, aceştia se familiarizează mai întâi cu noţiuni de bază din diverse domenii.

Andra, trainer: „Se zice că vorbitul în public e frica numărul 1 a oamenilor, chiar mai mare decât frica de moarte, aşa că e o idee interesantă şi poate ar trebui să lucrăm la asta şi să ne temem mai puţin de vorbitul în public.”

Victor, trainer: „Nu cred că eram capabil înainte să vorbesc în faţa a 3-4 persoane, în sensul să pot articula vreo propoziţie, un argument sau vreo idee.”

Liliana Zaschievici, profesoară: „Dacă vorbesc eficient şi reuşesc să convingă, asta le dă mai multă încredere în ei. În al doilea rând, le dă mai multe abilitaţi oratorice, retorice."

Arta oratoriei, capacitatea de a vorbi convingător și de a capta publicul printr-un discurs interesant era la mare preţuire în antichitate şi personalităţi precum Iulius Cezar sau Winston Churchiil, au demosntrat că pot conduce lumea prin ideile lor, dacă acestea sunt exprimate elocvent.

Astăzi, a câştiga o bătălie pe terenul ideilor poate fi miza unei cariere de succes.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62008111
Programul de formare pentru profesori merge greu. Niciun curs într-un an

Peste 400 de specialişti în educaţie au fost selectaţi de Ministerul Educaţiei pentru a deveni formatori naţionali, în cadrul celui mai important proiect de pregătire a 55 de mii de cadre didactice.

62007190
Mii de străini veniți să facă Medicina în România pentru 5.000 de €/ an. Cât ar plăti în țările lor

Țara noastră rămâne o atracţie pentru studenţii străini. Potrivit datelor Eurostat, aproape 26.000 de tineri din alte ţări au venit să studieze la noi, în special la Medicină.

62004336
Obiectivul Ecaterinei Andronescu: ”Încercăm să avem în fiecare sală de clasă”

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, sâmbătă, că obiectivul său este ca în fiecare sală de clasă să existe o tablă inteligentă şi fiecare elev să aibă câte o tabletă.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.