Dupa EI suspina TOATE femeile de pe TERRA: Topul celor mai sexy BARBATI din lume!

60617357

Glamour a publicat topul celor mai sexy bărbaţi din lume.

Topul cuprinde 50 de bărbaţi şi a fost realizat pe baza unui sondaj. Robert Pattinson, unul dintre starurile francizei "Twilight", şi-a păstrat titlul de cel mai sexy bărbat din lume.

Robert Pattinson

 

Actorul britanic, în vârstă de 26 de ani, despre care se spune că s-a împăcat cu iubita lui Kristen Stewart, în vârstă de 22 de ani, după aventura pe care aceasta a avut-o cu un regizor de la Hollywood, a obţinut acest titlu pentru al patrulea an consecutiv, informează express.co.uk.

Tom Hiddleston

 

Un alt actor britanic, Tom Hiddleston, care s-a remarcat în filmul "Răzbunătorii/ The Avengers", ocupă locul al doilea pe lista celor mai sexy 50 de bărbaţi din lume. Locul al treilea a revenit actorului american Johnny Depp.

Johnny Depp

 

Actorul irlandez de origine germană Michael Fassbender ocupă locul al patrulea, iar actorul britanic Benedict Cumberbatch se află pe poziţia a cincea.

Michael Fassbender

 

Topul celor mai sexy 50 de bărbaţi din lume în 2012 a fost alcătuit de revista Glamour pe baza unui sondaj la care au participat peste 40.000 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
60617191
"Romania, te iubesc!" a fost lider de audienta
Cel de-al noualea sezon al emisiunii "Romania, te iubesc!" a debutat in forta.
60617173
Giorgio Armani spune care este CHEIA succesului: "La 32 de ani nu trebuia sa muncesc din greu, pentru ca aratam bine!"
Designerul Giorgio Armani spune că nu i-a fost deloc greu să se facă remarcat în tinereţe, întrucât avea un fizic foarte plăcut, scrie femalefirst.co.uk.
60617156
5 alimente care trebuie EVITATE pentru a avea un ABDOMEN plat:
Nu consumaţi niciodată aceste alimente dacă doriţi să aveţi un abdomen plat, potrivit livestrong.com.