Ziua celor mai mari reduceri din an. Britanicii au dat năvală în centrele comerciale

×
Publicitate

Britanicii au fost de neoprit joi, în magazine. Şi-au deschis pungile şi portofelele pentru ziua celor mai mari reduceri din an.

Au dat năvală în marile centre comerciale ca să profite de reducerile uriaşe, care pot ajunge până la 90 la sută.

Evenimentul generează venituri uriaşe pentru comercianţi, care, potrivit unui prim bilanţ, au avut vânzări de peste patru miliarde de lire sterline.

Vânătorii de chilipiruri au sfidat ploaia și frigul și au așteptat cu orele deschiderea unuia dintre cele mai vechi magazine din Londra.

Bărbat: „Tot mai plăcut e să te duci în magazin şi să vezi cu ochii tăi ce cumperi, să pipăi, pentru că online nu ştii exact cu ce te alegi, mai ales când e vorba de haine."

Femeie: „Acesta e cel mai bun loc în care poţi să fii de Boxing Day! Reducerile sunt întotdeauna demenţiale, nu se poate să nu găseşti ceva."

Dacă multe dintre magazine au reduceri de săptămâni bune, anumite firme așteaptă Boxing Day ca să organizeze evenimente ce încă atrag mulțimi impresionante.

Cunoscătorii în ale reducerilor știu că nu este cazul să zăbovești prea mult în fața standurilor, pentru că riști să rămâi fără măsura potrivită sau culoarea preferată. Așa că își încarcă brațele cu tot ce apucă, apoi vânează o cabină de probă.

Tradiția reducerilor amețitoare, respectată cu sfințenie în țările anglo-saxone, datează din perioada victoriană, când, a doua zi de Crăciun era rezervată cadourilor pentru servitori.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62100967
Incendiu de proporții la un depozit, lângă București. 25 de autospeciale au intervenit
Un incendiu devastator a distrus vineri dimineață în totalitate un depozit uriaș de materiale plastice de la Afumați, lângă București.
62100858
Unui copil de 10 ani nu i s-a dat voie să ia avionul. Ce avea pe tricou
Un băiat de 10 ani a fost forțat să-și schimbe tricoul înainte de a se îmbarca în avion, din cauza faptului că avea un șarpe imprimat.
62100776
Bărbat înjunghiat de soție, după ce l-ar fi prins că se uită la filme pentru adulți
O femeie din Statele Unite și-a înjunghiat soțul după ce l-a prins că se uită la filmele pentru adulți.