Un mesaj vechi într-o sticlă a fost recuperat din apă după 95 de ani. GALERIE FOTO

62198521

Jennifer Dowker, căpitan de barcă și proprietara Nautical North Family Adventures, a recuperat din apă un mesaj într-o sticlă scris în anul 1926.

Femeia făcea scufundări în lacul Cheboygan, din Michigan, când a făcut descoperirea.

Colecționară de lucruri inedite, femeia a fost atrasă de sticla îngropată la aproximativ trei metri adâncime, conform CNN. 

"Prima data am crezut că este doar o sticlă interesantă și după ce am ridicat-o, în timp ce eram încă sub apă am putut citi cuvântul 'acesta' pe hârtie", a povestit ea.

După ce a ajuns la suprafața, femeia a observat că sticla era pe trei sferturi plină cu apă.

"Persoana care găsește aceasta sticlă o poate returna lui George Morrow Cheboygan în Michigan și să îi spună unde a găsit-o?", era meajul de pe biletul din sticlă. 

Femeia a postat pe Facebook un mesaj în speranța că va afla date despre numele celui trecut pe bucățica de hârtie. Mesajul său a fost distribuit de peste 100.000 de ori și primise peste 6.000 de mesaje care îi ofereau detalii menite să o ajute.

Astfel, într-un final Jennifer Dowker a ajuns să ia legătura cu fiica bărbatului care scrisese biletul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62198415
Culturile de lavandă, tot mai populare în România. Ce produse se fabrică din aceste plante

A înflorit lavanda şi, odată cu ea, şi încasările celor care au pariat pe astfel de culturi. Dincolo de frumuseţea lor, aceste plante se regăsesc în tot mai multe produse de la cele de îngrijire personală şi până la dulciuri.

62195709
Un tânăr de 22 de ani care ieșise la scăldat cu prietenii s-a înecat într-un lac din Botoșani

Un tânăr de 22 de ani s-a înecat, duminică, în timp ce se scălda în lacul de acumulare Stânca- Costeşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu.

62189846
Un băiat de 14 ani și-a împușcat mortal mama. A fost încurajat de tatăl său

Un băiat în vârstă de 14 ani din Pakistan și-a împușcat mortal mama, care avusese o aventură. Presa internațională scrie că este vorba despre o crimă de onoare.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.