Un val brusc de aprecieri a fost provocat de o „provocare a celor cinci stele”, lansată de conducerea magazinului, relatează publicația Ici Béarn, care a fost sesizată de sindicatul Force Ouvrière. Casierilor li s-a cerut să-i încurajeze pe clienți să lase recenzii pozitive, obiectivul fiind ca magazinul să ajungă la un rating de patru stele. În prezent, hipermarketul are un scor de 3,9 din 5, relatează Le Figaro.

Angajatul câștigător își putea alege turele

O astfel de practică este frecventă, în special în cazul restaurantelor cu ratinguri slabe pe platformă, care riscă să devină aproape invizibile. Mulți utilizatori filtrează rezultatele și exclud localurile cu note mai mici de 4 din 5.

Pentru a-și îmbunătăți scorul, clienții mulțumiți sunt încurajați să scaneze un cod QR la finalul mesei sau al cumpărăturilor și să lase imediat o recenzie pozitivă. Astfel, pagina se umple de evaluări favorabile, iar media crește, în timp ce criticile ajung să fie eclipsate de numărul mare de aprecieri.

Mai puțin obișnuit este însă faptul că, la Auchan din Pau, inițiativa a luat forma unui concurs între angajați. Casierii trebuiau să le ceară clienților să le menționeze prenumele în recenzie pentru a obține un punct. Premiul pentru câștigător? Dreptul de a-și alege turele de lucru în săptămâna Crăciunului sau în cea de Anul Nou.

„Poți fi timid sau, dimpotrivă, mai sociabil și, în acest caz, poți strânge mai ușor stele”, și-au exprimat îngrijorarea reprezentanții sindicatului Force Ouvrière, citați de Ici Béarn. Aceștia au denunțat inegalitățile dintre angajați pe care le-ar putea genera concursul.

Potrivit afișului publicat de presa locală, competiția urma să se desfășoare între 15 septembrie și 15 noiembrie, însă, se pare, s-a încheiat înainte de termen.