Dallas Pokornik, în vârstă de 33 de ani, din Toronto, a fost arestat în Panama după ce a fost pus sub acuzare, în octombrie anul trecut, pentru fraudă informatică, într-un tribunal federal din Hawaii. După extrădarea sa în Statele Unite, el s-a declarat nevinovat marţi. Avocatul său din oficiu a refuzat să comenteze cazul, scrie CNN.
Potrivit documentelor instanţei, Pokornik a lucrat ca însoţitor de bord pentru o companie aeriană cu sediul în Toronto între 2017 şi 2019, iar ulterior ar fi folosit legitimaţii false de angajat ale acelei companii pentru a obţine bilete rezervate piloţilor şi însoţitorilor de bord de la alte trei companii aeriene. Documentele nu explică de ce, într-o industrie extrem de atentă la siguranţa zborurilor şi a aeroporturilor, companiile nu au recunoscut legitimaţiile ca fiind invalide.
Actul de acuzare nu menţionează numele companiilor aeriene implicate, dar precizează că transportatorii americani au sediile în Honolulu, Chicago şi Fort Worth, Texas.
John Cox, pilot pensionat şi proprietar al unei firme de consultanţă în siguranţa aviaţiei, a declarat că acuzaţiile sunt surprinzătoare, având în vedere verificările încrucişate pe care companiile aeriene le pot face pentru a confirma statutul de angajat al unui membru al echipajului care doreşte să zboare cu o altă companie. De regulă, companiile se bazează pe baze de date cu angajaţi activi, gestionate pe platforme terţe, pentru a verifica dacă o persoană este într-adevăr angajată.
„Singura explicaţie la care mă pot gândi este că sistemul nu indica faptul că nu mai era angajat al companiei. Prin urmare, atunci când s-au făcut verificările la poartă, el apărea ca angajat valid”, a spus Cox într-un interviu telefonic.
Ce fel de locuri gratuite primesc de obicei însoțitorii de zbor
Companiile aeriene de pasageri oferă, de obicei, astfel de locuri gratuite sau la preţuri foarte reduse, în limita disponibilităţii, propriilor angajaţi sau celor ai altor transportatori – o facilitate care ajută industria să funcţioneze mai eficient, permiţând deplasarea rapidă a echipajelor. Aceste locuri pot include aşa-numitele „jump seat-uri”, prevăzute cu centuri speciale, amplasate fie în cabina piloţilor, fie în cabină, şi pot fi folosite şi pentru călătorii personale.
Membrii echipajelor care trebuie să se deplaseze într-un alt oraş pentru serviciu trec prin controlul de securitate al aeroportului folosind un card de „membru cunoscut al echipajului”, conectat la o bază de date care conţine fotografia lor. De asemenea, aceştia prezintă legitimaţia de angajat şi un act de identitate emis de autorităţi.
Utilizarea acestui proces pentru călătorii de agrement nu este permisă. Pentru astfel de călătorii, membrii echipajelor pot cumpăra bilete standby la preţ redus sau pot solicita un jump seat. Cu un bilet standby, angajatul trece prin controlul de securitate standard. Este posibil să deţii un bilet standby şi, totodată, să soliciţi un jump seat, ceea ce permite zborul gratuit.
Un jump seat pentru un pilot aflat în afara serviciului, în cabina de pilotaj, trebuie aprobat de comandantul aeronavei. Pilotul care ocupă acel loc trebuie să prezinte licenţa de pilot şi certificatul medical, a spus Rodger. Aceste documente nu sunt necesare pentru însoţitorii de bord care ocupă un jump seat în cabina pasagerilor.
Procurorii americani au declarat marţi că Pokornik ar fi cerut să ocupe un jump seat în cabina de pilotaj, loc rezervat, de regulă, piloţilor aflaţi în afara serviciului. Din documentele instanţei nu reiese clar dacă acesta a zburat efectiv vreodată în cabina unui avion.