Un copil a fost la un pas de moarte după ce a rămas cu limba blocată într-o sticlă. FOTO

62065255
iStock

Un băiat în vârstă de șase ani din Anglia a fost pe punctul de a muri după ce limba lui s-a blocat în capacul de plastic al unei sticle.

Riley Wooff stătea pe scaunul din spate al mașinii când a început să țipe că limba lui s-a blocat în sticlă și a implorat-o pe mama lui să sune la ambulanță, potrivit The Sun. Mama băiatului a încercat să-l elibereze, dar când și-a dat seama ca nu poate, l-a dus imediat la o clinică, însă inițial nimeni nu a reușit să îndepărteze capacul.

“A fost cea mai înfricoșătoare zi din viețile noastre. Erau patru specialiști și zece doctori lângă patul lui, neștiind ce să facă”, a declarat mama sa.

După încercările eșuate, a fost alcătuită o echipă de zece medici, care au participat la operația care i-a salvat viața copilului, reușind să scoată în final obiectul. Înainte de intervenție, doctorii au avertizat că este o problemă serioasă și că putea muri.

După terminarea operației, limba băiatului era atât de umflată, încât nu o putea ține în gură. După o noapte petrecută în spital, copilul a fost externat, însă limba lui a rămas în continuare umflată și s-a făcut neagră. Băiatul a rămas și cu un defect de vorbire.

“Investigăm acest incident și îi dorim lui Riley însănătoșire grabnică”, a declarat un purtător de cuvânt al firmei producătoare de sticle.

Clare, mama băiatului, le sugerează și altor părinți să arunce sticlele asemănătoare celei folosite de Riley și îndeamnă compania care le produce să le modifice pentru a evita astfel de accidente.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62065259
Și-a abandonat bebelușul lângă ușa unui apartament. ”Tatăl a încercat să ne omoare”

O mamă din Florida și-a lăsat bebelușul nou-născut pe scările unui apartament dintr-un complex rezidențial, împreună cu un bilet alarmant.

62065226
Trei câini au murit după ce au fost închiși în mașină la 54 de grade Celsius

O femeie de 65 de ani, din Rhode Island, SUA a fost acuzată de uciderea a trei câini, pe care i-a lăsat închiși în mașină, fără geamuri deschise și fară apă.

62063623
Fosta soție a regelui Malaysiei vrea scuze și test ADN. De ce a fost dezmoștenit fiul ei

Telenovela dintre fosta Miss Moscova și fostul rege din Malaysia continuă. Rihana Oksana Veovodina i-a cerut ”fostului soț” să facă un test de paternitate pentru a se convinge că este tatăl copilului ei.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.