Un băiat de 13 ani a furat maşina unchiului său ca să-şi plimbe prietenii

61909777
Pro TV

Un copil de 13 ani a furat o mașină și a produs un accident de circulație în Avrig

Potrivit TurnulSfatului.ro, un copil de 13 ani din Avrig a furat mașina unchiului său, a circulat pe câteva străzi din oraș, iar în final a intrat cu ea într-un stâlp. Accidentul s-a petrecut azi noapte în jurul orei 12, iar în automobil se mai aflau alți trei minori de 13, 14 și 15 ani, cu toții din Avrig.

El a pierdut apoi controlul asupra volanului și a lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice.

"Autoturismul în cauză a fost sustras de pe raza orașului Avrig de către un minor în vârstă de 13 ani, nepot al proprietarului autoturismului, minorul conducând autoturismul pe strada Cânepii, unde, pe fondul lipsei de experiență la volan, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu stâlpul de susținere a rețelei electrice", anunţă comunicatul Poliției.

Imediat după producerea accidentului, ceilalţi trei băieţi au fugit de la fața locului. Potrivit polițiștilor, niciunul dintre ei nu a fost rănit, dar băiatul care a condus maşina este cercetat pentru furt calificat și conducere fără permis.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61911329
Un american a forțat un copil de 8 ani să-i conducă mașina

Un bărbat, care a consumat alcool, a forțat o fată de opt ani să-i conducă mașina până acasă.

61911326
American, dezamăgit că n-are cu cine bea, a dat buzna în casele vecinelor

Un american, dezamăgit de faptul că nu are cu cine bea, a dat buzna în casa unei vecine cu 12 doze de bere.

61911286
Au crezut că sunt martori la o crimă oribilă, dar era doar o farsă de Halloween

O glumă de Halloween, făcută cu o lună şi ceva mai devreme, a dus la intervenţia poliţiştilor dintr-un orăşel din Tennessee.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.