Sindromul atipic al savantului. A descoperit că are talent la pictură după un accident

×
Publicitate

Un accident rutier este o experienţă traumatizantă pentru toţi cei implicaţi. Pentru un bărbat din Statele Unite, însă, accidentul în care a fost implicat i-a schimbat viaţa.

Omul a suferit un traumatism cranio-cerebral în urma căruia a descoperit că are talent la pictură.

Nu este vorba despre o minune, ci de un sindrom extrem de rar, dar cunoscut în lumea medicală.

În urmă cu patru ani, Scott lucra într-o reprezentanţă auto. Pentru el, succesul însemna bani şi bunuri materiale.

Până într-o zi, când a fost implicat într-un accident rutier din care s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral. Câteva luni mai târziu, după ce s-a pus pe picioare, era într-un artizanat alături de copiii săi când a simţit nevoia să picteze.

Scott Mele, Artist: „A fost pentru prima oară în patru luni când am observat ceva cu care rezonam, ceva al meu.”

Bărbatul a fost diagnosticat cu aşa-numitul „sindrom atipic al savantului” - o afecţiune medicală care se manifesta printr-un talent remarcabil într-un domeniu care-i era total necunoscut, înainte de accidentul în care a fost implicat: pictura.

Scott Mele, Artist: „Sunt unul dintre cele 33 de cazuri cunoscute în întreaga lume.”

Pentru Scott, talentul abia descoperit a adus cu sine o depresie şi multe semne de întrebare legate de viaţa pe care a dus-o până în acel moment. A trecut cu bine peste, cu ajutorul picturii.

Scott Mele, Artist: „Am 42 de ani. Am început de la zero la 38. Am luat-o de la capăt la 38 de ani, fără să am nimic. Şi am fost nevoit să-mi dau seama cine sunt, ce vreau să fac şi cum o să ajung acolo. Eram cu totul străin de viaţa mea, mă simţeam de parcă trăiam viaţa altcuiva şi eram captiv. Parcă mă sufocam în fiecare zi.”

Scott şi-a găsit echilibrul în faţa şevaletului şi vrea să-i ajute şi pe alţii să depăşească momentele dificile ale vieţii. Îşi caută încă propriul stil în pictură şi s-a mutat într-un alt oraş, cu gândul să înceapă o carieră în lumea artiştilor plastici.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62102003
Operațiune de amploare pentru salvarea unui câine. Ce s-a întâmplat cu animalul
Într-un oraş din statul american Oklahoma, un căţel ghinionist a pus pe jar un cartier întreg.
62101989
Un motan a fost salvat după ce a încercat să ajungă la închisoare
Un motan a fost salvat de Societatea Regală de Prevenire a Cruzimii faţă de Animale, după ce a rămas blocat pe un gard de peste 7 metri aflat în interiorul unei închisori din Marea Britanie.
62101915
Ce i-a făcut o pisică unui călugăr budist care încerca să se concentreze. VIDEO
O pisică aflată într-un templu thailandez, dornică de afecţiune, a testat răbdarea unui călugăr budist care a încercat să-şi menţină concentrarea în timpul rugăciunilor de cinci ore de Anul Nou, relatează vineri Reuters.