Selly, inițiativă anti-drog: „Să te droghezi nu este cool, nu te face mai interesant sau mai șmecher”

62547538

Andrei Șelaru (alias Selly), co-fondator al festivalului Beach, Please!, a participat la conferința „Alternative – să fii cool”, un eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în cadrul proiectului național SAVE.

SAVE este un proiect național dedicat prevenirii consumului de substanțe în rândul tinerilor.

Peste 650 de elevi constănțeni au fost prezenți în sală, într-un dialog autentic și necesar despre alegeri, influență și responsabilitate. Selly le-a vorbit deschis despre presiunea socială, despre iluzia falsă a „normalizării” consumului și despre importanța alternativelor sănătoase și creative.

„Să te droghezi nu este cool, nu te face mai interesant, mai șmecher. Un tânăr în ziua de astăzi ar trebui el însuși să reprezinte o schimbare pozitivă în anturajul lui”, a declarat Selly în cadrul conferinței.

Evenimentul face parte din inițiativa SAVE – educație peer-to-peer, un program unic în România, care implică activ elevii în prevenirea consumului de substanțe.

Pe scenă au intervenit și specialiști implicați constant în proiect: dr. Sorina Ispas, prof. univ. dr. Mihaela Rus și dr. Adriana Câmpeanu, care au adus perspective medicale și psihologice relevante asupra consumului de substanțe în rândul tinerilor.

Totodată, elevii Ambasadori SAVE au beneficiat de o sesiune dedicată de discuții cu Selly, în care și-au prezentat activitățile și au explorat modalități de colaborare pe termen lung.

Pentru Beach, Please!, acest demers vine în continuarea mesajului transmis constant: festivalul este un spațiu dedicat libertății, dar și siguranței. Un loc în care distracția nu trebuie să fie toxică, iar influența să însemne impact pozitiv.

Peste 800 de agenți de pază fac parte din echipa care va furniza servicii de securitate Beach, Please!, cu scopul de a verifica atent persoanele care intră în festival și obiectele lor personale.

Campania SAVE, gândită pe limbajul și codurile generației Z, se derulează în două faze – înaintea și în timpul festivalului – printr-un mix de medii: digital, OOH, radio și activări creative on-site.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
62547510
Sprint pentru sănătate și familie: Smiley și Dr. Wargha Enayati aleargă pentru Big Little Festival
Sâmbătă, 24 mai, Calea Victoriei s-a transformat într-o pistă de sprint pentru o cursă inedită, plină de energie și zâmbete, între Smiley și Dr. Wargha Enayati.
62547466
FOMO 2025: Festivalul care a transformat Bucureștiul în capitala antreprenoriatului modern se încheie spectaculos
București, 27 mai 2025 – Timp de cinci zile, Bucureștiul a fost epicentrul unei mișcări care nu doar inspiră, ci accelerează: FOMO – the Festival of Modern Owners.
62469961
Campanie europeană împotriva taxelor ascunse ale companilor low-cost aplicate bagajelor de mână. Ce vor ONG-urile
Mai multe organizații europene pentru protecția pasagerilor cer autorităților de la Bruxelles să intervină în disputa privind taxele pentru bagajele de mână impuse de companiile aeriene low-cost.