Ploile şi vremea rea au făcut prăpăd în judeţul Dâmboviţa. Peste 40 de familii, izolate

×
Publicitate

Peste 40 de familii din satul Cârlăneşti, judeţul Dâmboviţa, au rămas izolate după ce singură cale de acces spre drumul principal a fost distrusă de o viitură.

Sătenii povestesc că a plouat torențial în zonă, iar în numai câteva zeci de minute apă le-a rupt drumul și le-a adus bolovani și lemne din pădure.

Localnicii se roagă să nu aibă nevoie de ambulanţă sau de pompieri, deoarece salvatorii ar putea ajunge în zonă doar pe jos.

Nici mașina cu pâine nu mai poate urca. Locuitorii speră că autoritățile să se implice și să refacă drumul cât mai repede.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62067151
Om fără adăpost, succesor la tronul britanic, condamnat pentru insultarea unui român

Polițiștii britanici sunt în căutarea unui om fără adăpost, condamnat pentru amenințare și asalt motivat de ură rasială. Bărbatul nu este, însă, oricine. Rowan Lascelles se află în linia de succesiune la tronul britanic, ce-i drept abia pe locul 65.

62067128
Festival încheiat tragic, în Spania. Un tânăr împuns de taur a sângerat până la moarte

Un tânăr de 26 de ani a murit în timpul unui festival din Spania, după ce a fost împuns de taur. Bărbatul asista la un spectacol în momentul în care a devenit țintă. Nu a mai supraviețuit decât câteva ore.

61964116
Un turist român a murit în parcul național Yosemite. Cum s-a produs tragedia

Un turist de origine română a murit în parcul național Yosemite, din SUA, după ce a căzut de pe o stâncă umedă, în apropierea cascadei Bridalveil. Tragedia s-a petrecut miercuri.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.