O femeie a rămas paralizată după ce a mâncat sos pesto. A fost internată în spital mai bine de un an

62389736
Shutterstock

O femeie de 47 de ani din Brazilia a fost internată în spital timp de mai mult de un an, după ce a mâncat sos pesto.

Doralice Carneiro Sobreita Goes a cumpărat sosul pe 31 decembrie 2021 și l-a mâncat câteva săptămâni mai târziu, în ianuarie 2022.

„Sosul pesto nu avea o dată de expirare, iar persoana care mi l-a vândut nu mi-a dat instrucțiuni de depozitare, dar eram un client care frecventa des acel magazin”, a spus ea, potrivit The Independent.

Femeia a început să se simtă rău la scurt timp după ce a consumat alimentul.

„Nu mă simțeam bine, nu puteam să respir și simțeam furnicături pe limbă. Am condus 20 de kilometri până la spital, am parcat mașina, apoi corpul meu nu a mai funcționat”, a povestit Goes.

„Nu puteam să-mi mișc corpul așa că m-am aruncat din mașină. Am văzut un angajat cu un scaun cu rotile și am țipat, acesta a venit și m-a ajutat”, a mai spus ea.

Goes a prezentat vărsături și dificultate de a respira, iar medicii au dus-o de urgență la computerul tomograf. Un neurolog a descoperit că era în mare parte paralizată. Aceasta nu a reușit să miște degetele de la picioare atunci când a fost rugată.

La scurt timp după a primit diagnosticul de botulism, o condiție rară care apare în momentul în care toxina produsă de bacterie atacă sistemul nervos.

Femeii i-au fost administrate medicamentele necesare și a început fizioterapia.

„Era unul dintre alimentele recent consumate și era făcut în casă. Se pare că o bacterie s-a format în sos, aceasta conținând o toxină”, a explicat ea.

Goes a rămas internată în spital timp de mai bine de un an.

„Făceam tratamente în fiecare zi a săptămânii. Mi s-au făcut compresii uscate și electroșocuri pentru calmarea durerii cronice”, a spus ea.

Goes a fost externată recent. Femeia poate merge singură pe distanțe scurte, dar are nevoie de baston pentru distanțe mai lungi.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62389726
Cum arată un bebeluș cu barbă, sprâncene stufoase și cu păr natural stilizat. Imaginile sunt virale | VIDEO
Imagini cu un bebeluș cu o cantitate anormală de păr facial a devenit viral pe rețelele sociale, mulți oameni spunând că arată ca un bărbat matur.
62389677
„Familia mea urăște asta". Un șofer de ride-sharing și-a acoperit 95% din suprafața corpului cu tatuaje înfiorătoare
Un bărbat de 30 de ani s-a tatuat pe 95% din corp. El spune că nu suportă să vadă imaginile cu el din adolescență și că acum se simte în largul său. Totuși, familia sa e nemulțumită de tatuajele îngrozitoare pe care le are pe corp.
62389639
Miss Mâța. Peste 350 de pisici s-au întrecut într-un concurs de frumusețe. Marea câștigătoare
350 de pisici și-au disputat titlul de „cea miau frumoasă felină” la un concurs din Croația.