Motivul emoționant pentru care întreg personalul unui spital poartă același tricou

×
Publicitate

Chiar și un super-erou are nevoie de o echipă de sprijin. Un băiețel din Texas, care luptă cu o formă rară de cancer, a primit un tricou cu un mesaj de îmbărbătare. 

Inscripția face referire la filmele lui favorite, din seria Răzbunătorii. Apoi, în semn de solidaritate, întregul personal al spitalului, dar și numeroși necunoscuți, au început să poarte tricouri la fel că al lui.

Este cea de a 11-a săptămână de chimioterapie pentru Asher Cochran, un băiețel de 8 ani. Suferă de o formă foarte rară de cancer.

„Este un cancer al mușchilor și, în cazul lui, s-a întâmplat să fie localizat la unul dintre mușchii din spatele ochilor”, a declarat medicul său. 

Dar puștiul este un adevărat luptător. Stă mărturie și tricoul pe care îl poartă ca un costum de super erou.

Și, într-o extraordinară demonstrație de solidaritate, tot mai mulți oameni, necunoscuți, au început să poarte un astfel de tricou.

„Le-am trimis peste tot, din Indiile de vest, până la New York. Chiar și la militari din Germania”, a spus terapeuta. 

„Terapeuta chiar a obținut permisiunea conducerii că întreg personalul spitalului să poarte un astfel de tricou”, spuna mama copilului.

„Când Asher a venit la tratament a intrat în spital și a văzut că toată lumea poartă tricouri că al lui. Spunea bucuros: "Uite un tricou ca al meu, uite altul, am mai văzut încă unul”, mai povestește terapeuta. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Citește și...
62032757
Momentul în care un angajat al unui magazin de bijuterii este împușcat de hoți

Au apărut pentru prima dată imagini de la un jaf dramatic, cu împușcături, de la un magazin de bijuterii din Las Vegas. Doi indivizi i-au amenințat cu pistoalele pe cei doi patroni, dar și pe un client al magazinului.

62032738
Bunica culturistă de 62 de ani. Dieta cu care spune că s-a vindecat de cancer la colon

O culturistă de 62 de ani, bunica a trei nepoți, spune că este în cea mai bună formă a ei după ce s-a vindecat de cancer la colon datorită dietei exclusiv carnivore, spune ea.

62032730
Un iepure gigant este cel mai bun prieten al unei fetițe de 3 ani. GALERIE FOTO

Un iepure gigant este cel mai bun prieten al unei fetițe de 3 ani din Seattle, Washington.

Recomandări
Imago0683790568h
Expertul sloven și managerul român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro au fost arestați. Reacțiile firmelor

Expertul sloven și omul de afaceri român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro pentru un proiect energetic în România au fost arestați duminică, potrivit DNA. Pe de altă parte, compania implicată se delimitează de fapta directorului său.

Imago0867955945h
Elvețienii au respins prin vot consolidarea neutralității: „Elveția nu se uită în altă parte” și se „poziționează în lume”

Elveţienii au respins duminică prin referendum, aşa cum era de aşteptat, o iniţiativă populară care viza consolidarea neutralităţii ţării, o propunere înaintată de dreapta naţionalistă şi etichetată drept pro-rusă de către adversarii săi.

Agerpres lideri pnl usr udmr parlament
Un ministru propus în noul Guvern a publicat scrisoarea trimisă de Siegfried Mureșan. „Românii au făcut destule sacrificii”

Sebastian Burduja, propunerea pentru postul de ministru al Energiei în Guvernul alcătuit de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a propus încheierea unui Pact al Energiei între toate partidele parlamentare.