Ministrul de Externe susține că angajații unei instituții, detașați în străinătate, nu știu nici engleza și nici limba locală

62560701
Inquam Photos / George Calin

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, afirmă că agenția responsabilă cu promovarea antreprenorilor români în străinătate are angajați care nu cunosc nici engleza, nici limba țării în care sunt detașați.  

Oana Ţoiu a vorbit, miercuri seară, la Euronews România, despre Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE), instituție cu 290 de angajaţi, care a a avut, în 2024, cheltuieli de 27 de milioane de euro.

Ministrul de Externe recunoaște, însă, că nevoia unei astfel de instituţii este reală.

”Ţările au din ce în ce mai mult instrumente de promovare a propriilor antreprenori, de promovare a mediului lor de afaceri, de promovare a investiţiilor companiilor lor în alte ţări. Feedback-ul pe care l-am primit, felul în care au reacţionat antreprenorii şi mediul de afacerilor, asta a fost mixt”, a declarat Oana Ţoiu.

Ministrul propune o reformă a instituției

Țoiu a explicat că doar izolat au existat cazuri de succes, în legătură cu această instituţie.

”Instituţional, suntem mai mulţi cei care credem că ARICE, ca atare, mai ales proporţional cu bugetul pe care l-a avut disponibil, are nevoie de o reformă semnificativă. Şi este trecută şi în programul de guvernare asta şi avem votul Parlamentului pentru a merge mai departe în această direcţie de reformă”, a mai declarat Ţoiu.

Potrivit acesteia, ”e foarte clar că nu funcţionează la nivelul la care ar trebui să funcţioneze”.

”E legată de Ministerul Economiei în momentul ăsta. Discuţiile pe care le avem sunt în ce fel ne asigurăm că, pe teritoriul altei ţări şi sincronizăm prin ambasadă toate eforturile pe care le avem ca să putem să le creştem sinergia şi puterea, mai ales în contexte de bugete reduse”, a precizat ministrul.

Potrivit Oanei Ţoiu, sunt necesare ajustări: ”Resursele care le-au fost alocate, din punctul nostru de vedere, nu sunt cu adevărat reflectate în rezultatele aduse (...) Spre noi au venit observaţii din partea unor antreprenori că au găsit în două, trei ţări angajaţi ARICE, a căror misiune era promovarea investiţiilor româneşti sau aducerea unor investiţii străine către România, care nu ştiau engleză. Şi nici limba statului respectiv. E complicat să poţi să-ţi faci meseria aşa. Mă îndoiesc că vor putea continua, în momentul în care cu adevărat măsurăm rezultatele”.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62562186
100 de oi au murit la o stână din Brașov, după ce au fost atacate de lupi. Doi ciobani cer despăgubiri
Doi ciobani cer despăgubiri, după ce lupii au dat iama în stâna lor. În jur de 100 de oi au fost ucise. Animalele speriate s-ar fi călcat în picioare ca să scape de sălbăticiuni. În acel haos, unele s-au sufocat.  
62562170
Jandarmi acuzați că au împins copii cu gardurile, la protestul pentru Călin Georgescu de la IPJ Ilfov. Reacția Jandarmeriei
Jandarmii au fost acuzați că au împins copii cu gardurile la protestul pentru Călin Georgescu de la IPJ Ilfov. Jandarmeria neagă și spune că nimeni nu a fost rănit.
62562122
O femeie a fost atacată de un șacal turbat, în Iași. A fost transportată de urgență la spital și vaccinată
După ce un bărbat a murit mușcat de un câine cu rabie, alt caz pune pe jar autoritățile. O femeie a fost atacată de un șacal, iar analizele de laborator au arătat că animalul era turbat.