Jason Derulo la FOMO: 15 reguli pentru a-ți trăi visul și un reminder că succesul nu e întâmplare

62546424

Sâmbătă, 24 mai, una dintre cele mai așteptate zile de la FOMO – The Festival of Modern Owners s-a încheiat cu un moment memorabil.

Jason Derulo, superstar global, autorul unui best-seller și antreprenor, a urcat pe scena de la Sala Palatului și a oferit publicului o perspectivă personală, vulnerabilă și incredibil de practică despre cum arată cu adevărat drumul spre succes. “Success is not an accident”, a spus Jason, în timp ce a trecut prin cele 15 reguli pentru a-ți trăi visul – de la disciplină și claritate, la detalii care contează și decizii care nu trebuie luate cu teamă.

FOMO 4

A fost mai mult decât un speech motivațional: a fost o lecție de mindset și strategie de la un om care a trecut de la hituri în topuri la investiții. ”Social media este cheia”, a spus el când a fost întrebat cum ar porni azi o afacere de la zero, dacă nu ar avea resurse. ”Online, poți vinde orice, oricui din lume,” a adăugat el. ”Să nu te expui pe social media este ca și cum ai avea în buzunar un bilet de loterie și nu ai alege niciun număr”, a fost mesajul lui despre construirea unui brand personal.

FOMO 4

Înainte de Derulo, antreprenorii au avut parte de Fuel the Fire, o sesiune intensă de pitch-uri live în care 11 fondatori de startupuri listate pe SeedBlink și-au prezentat ideile în fața unei audiențe formate din investitori, antreprenori, inovatori și lideri de business. De la soluții AI în sănătate la aplicații de educație financiară, pitch-urile au fost rapide, clare și orientate spre viitor. A fost una dintre cele mai dinamice sesiuni din festival – iar unele idei și-au găsit chiar acolo primii susținători.

FOMO 4

În sesiunea Real talk with founders, antreprenori cu experiență precum Radu Georgescu, Bogdan Zaharescu și Cătălin Rusu au vorbit deschis despre eșecuri, alegeri grele și cum arată viața reală dincolo de titluri de presă. A urmat un dialog despre branding personal și profesional, susținut de Monica Munteanu și Ana-Maria Udriște, care a abordat nevoia de a construi cu coerență și curaj o identitate autentică în spațiul public. ”Informație avem peste tot, este foarte accesibilă, e nevoie de curaj să expui o părere personală ca să te diferențiezi,” a subliniat Monica Munteanu.

FOMO 4

Tot la Sala Palatului, Răzvan Căzănescu a oferit o perspectivă clară despre viitorul antreprenoriatului și cum poate fi acesta sistematizat prin gândire strategică, leadership și procese bine definite. Apoi, Grasu XXL a vorbit despre propriul său drum spre succes, dincolo de muzică – un mix sincer de muncă, alegeri personale și asumare.

FOMO 4

În paralel, programul Mind Your Body a completat ziua cu sesiuni dedicate echilibrului și stării de bine: yoga, respirație, meditație, mobilitate și productivitate conștientă. De la rooftop-ul Nook, la studiourile And White, Botanic Garden și zona Health Special, participanții au fost invitați să se reconecteze cu ei înșiși prin mișcare și prezență – ghidați de specialiști precum Sorina Fredholm, Virgil Stănescu și echipele Kinomed și Tribe Wellness.

FOMO 4

Ziua 4 a confirmat că FOMO nu este doar despre idei mari, ci despre cum le transformi în realitate – cu viziune, disciplină și echilibru. Iar dacă vrei să fii parte din următorul capitol, biletele pentru FOMO 2026 sunt deja disponibile.

FOMO 4

FOMO continuă și mâine – iar dacă ai stat pe margine, acum e momentul să intri în joc.

FOMO – The Festival Of Modern Owners este un eveniment prezentat de George. Primul banking inteligent, o inovație BCR, și susținut de Aqua Carpatica, Regina Maria și Bog’Art.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62370579
Un alpinist care și-a rupt gâtul într-o râpă cere un milion de lire despăgubiri după ce partenerul a "dat drumul frânghiei”

Un alpinist britanic susține că și-a fracturat gâtul și mai multe oase după ce partenerului său i-ar fi scăpat frânghia în timpul unei urcări în defileul Avon. El cere despăgubiri de un milion de lire în instanță.

62545779
Buldog francez - cu ce probleme de sănătate se pot confrunta acești câini și cum să să le oferi cea mai bună îngrijire

Bulldogii francezi sunt ușor de recunoscut datorită staturii lor mici și urechilor mari, însă sunt predispuși la anumite probleme de sănătate specifice. Structura lor poate influența respirația și mobilitatea.

62367191
Cum se curăță corect filtrul de la aerul condiționat acasă

Curățarea regulată a filtrului de la aerul condiționat este esențială pentru menținerea unei calități bune a aerului în locuință și pentru funcționarea eficientă a aparatului. Impuritățile se pot acumula rapid, afectând performanța și consumul de energie.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

62489575
DIICOT extinde urmărirea penală în cazul Laurei Vicol, în dosarul Nordis. Cum ar fi ascuns peste trei milioane de euro

DIICOT a extins urmărirea penală a Laurei Vicol, în dosarul Nordis care vizează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, au transmis surse judiciare pentru Știrile Pro TV.