Calendar ortodox iulie 2025. Care sunt sărbătorile legale și în ce zile nu se lucrează

62556599
Shutterstock

Calendarul ortodox pentru luna iulie 2025 include sărbători religioase importante pentru credincioși, dar și zile libere în care nu se lucrează. Această perioadă este marcată de tradiții și sărbători care au o semnificație deosebită pentru credincioși.

 

Principalele sărbători din calendarul ortodox al lunii iulie 2025 oferă credincioșilor momente dedicate rugăciunii și reflecției spirituale. Simbolurile precum crucea roșie și cea neagră marchează zile cu semnificație aparte, iar tradiția ortodoxă indică clar când munca este restricționată.

Sărbători religioase semnificative în iulie 2025

Iulie aduce o serie de sărbători ortodoxe marcante, încărcate de tradiție și importanță spirituală pentru credincioși. Mai jos sunt cele mai importante date de reținut:

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Manastirea Neamt – 9 iulie

Această icoană a Maicii Domnului este recunoscută drept cea mai veche și mai valoroasă din România, fiind celebră în întreaga lume ca făcătoare de minuni. De peste 600 de ani, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a fost un simbol puternic care a întărit credința creștin-ortodoxă în rândul conducătorilor, monahilor și credincioșilor români, conform doxologia.ro.

Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” face parte din patrimoniul Mănăstirii Neamț de peste șase secole. Aceasta datează din anul 665 și a fost pictată în Lida. A fost dăruită domnitorului Alexandru cel Bun de către împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul.

Conform tradiției și unor însemnări vechi, icoana de la Mănăstirea Neamț este o copie a celei despre care se spune că a fost pictată miraculos pe un stâlp al bisericii din Lida, un oraș din Israel.

Pictura icoanei, care se păstrează în Biserica „Înălțarea Domnului” din incinta mănăstirii, este protejată de o îmbrăcăminte metalică bogat ornamentată cu pietre prețioase, realizată între anii 1844-1845, în timpul starețului Neonil.

Pentru a fi ferită de profanare în timpul ocupației turcești, icoana a fost ascunsă în pădure între 3 iunie 1821 și 28 octombrie 1822.

Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil – 13 iulie

Sfântul Arhanghel Gavriil este prăznuit în trei zile importante: pe 26 martie, în ziua imediat următoare Bunei Vestiri; pe 8 noiembrie, când este sărbătorit Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil; și pe 13 iulie, când este pomenită toate minunile săvârșite de el. Această sărbătoare din 13 iulie își are originea în secolul al IX-lea.

Considerat Arhanghelul bunelor vestiri, Gavriil a fost ales și trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria din Nazaret pentru a-i aduce vestea cea mare a întrupării Domnului. Numele său, „Gavriil”, înseamnă „Puterea mea este Dumnezeu”. El este mesagerul mântuirii, anunțând nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și a Mântuitorului Iisus Hristos.

Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit și părinților Maicii Domnului, Ioachim și Ana, însăși vestea zamislirii fiicei lor. De asemenea, a apărut în templu Sfântului Zaharia, vestindu-i că soția lui va naște, chiar la bătrânețe, pe Sfântul Ioan Botezătorul.

El a fost cel care a rostit pentru prima dată numele Iisus și i-a dat numele Sfântului Ioan Botezătorul. Tot el a anunțat păstorilor nașterea lui Hristos și a fost primul care a cântat „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2,14).

Arhanghelul Gavriil a descoperit magilor taina întrupării Mântuitorului. A liniștit pe Sfântul Iosif când acesta se gândea să lase pe Fecioara Maria, i-a poruncit să fugă cu Pruncul în Egipt și apoi să se întoarcă în Nazaret. După Învierea lui Hristos, Gavriil s-a arătat la mormânt, răsturnând piatra și stând de veghe, pentru a vesti femeilor mironosițe că Iisus a înviat. De asemenea, s-a arătat și Sfintei Fecioare Maria în timpul rugăciunii sale de pe Muntele Eleonului, pregătind-o pentru mutarea la cele veșnice.

În icoane, Sfântul Arhanghel Gavriil este reprezentat în veșminte sacerdotale, ținând în mână fie un crin, simbol al veștii bune, fie o sferă cu semnele lui Hristos, arătând astfel că el este mesagerul mântuirii pentru întreaga omenire.

Sfântul Ilie – 20 iulie

La mijlocul verii, pe 20 iulie, creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, o sărbătoare adesea însoțită de fenomene meteo puternice, precum tunete, fulgere și ploi torențiale, reflectând legătura sa cu cerurile.

Ilie este unul dintre cei mai importanți proroci biblici, recunoscut și venerat în iudaism, creștinism și islam. Este singurul om căruia i s-a dat puterea dumnezeiască de a „închide și a deschide cerurile”. Considerat continuator al monoteismului și precursor al celei de-a doua veniri a lui Hristos, Ilie este o figură emblematică, simbol al rugăciunii și al vieții pustnicești.

Născut în Tesvi, în urmă cu peste 800 de ani î.Hr., într-o familie de preoți, a activat în Regatul Israel, unde a avertizat asupra unei secete devastatoare. Protejat de Dumnezeu, a fost ascuns în vremea prigoanei regale.

Printre cele mai cunoscute fapte ale sale se numără provocarea pe Muntele Carmel, unde a înfruntat preoții lui Baal, iar Dumnezeu a trimis foc din cer pentru a aprinde jertfa adusă de Ilie. De asemenea, prin rugăciunile sale, a oprit ploaia timp de trei ani și jumătate.

Ilie și Iisus Hristos au în comun faptul că au fost înălțați la cer cu trupul – Ilie cu o căruță de foc, iar Iisus „pe nor”. Tradiția ortodoxă consideră că Ilie va reveni la sfârșitul veacurilor pentru a-l înfrunta pe Antihrist alături de prorocul Enoh.

Sfântul Ilie este un model de râvnă pentru Dumnezeu, rugător desăvârșit și făcător de minuni, al cărui exemplu continuă să inspire și astăzi.

Sărbători marcate cu cruce roșie

În calendarul ortodox, zilele notate cu cruce roșie reprezintă cele mai importante sărbători din an, cu o însemnătate profundă atât liturgică, cât și spirituală. Acestea comemorează evenimente esențiale din viața Mântuitorului și a sfinților, fiind celebrate prin slujbe deosebite. Tradiția recomandă evitarea oricărei munci în aceste zile, cu excepția situațiilor de strictă necesitate, iar participarea la slujbă este considerată un gest de evlavie și respect, potrivit calendarortodox.ro.

În luna iulie 2025, următoarele zile sunt marcate cu cruce roșie, fiind considerate praznice mari sau cu o semnificație liturgică deosebită:

· 20 iulie (duminică) – Sfântul Ilie

· 27 iulie (duminică) - Sfantul Mucenic Pantelimon

Sărbători marcate cu cruce neagră

În calendarul ortodox, zilele notate cu cruce neagră au o importanță religioasă mai redusă comparativ cu cele cu cruce roșie, dar rămân dedicate rugăciunii și cinstirii sfinților. Aceste sărbători nu presupun oprirea totală de la activitățile zilnice, iar participarea la slujbă este recomandată, însă nu obligatorie.

Munca este permisă, inclusiv în gospodărie sau la câmp, dacă este nevoie, iar slujbele oficiate în aceste zile sunt mai scurte, fără privegheri sau ceremonii speciale. Teologii subliniază că, deși nu sunt praznice împărătești, aceste sărbători păstrează un caracter liturgic potrivit pentru reculegere.

În iulie 2025, câteva dintre aceste zile sunt:

· 1 iulie (marți) – Sfântul Leontie de la Rădăuți; Sfinții Cosma și Damian, doctorii fără de arginți

· 2 iulie (miercuri) - Sfântul Voievod Ștefan cel Mare

· 5 iulie (sâmbătă) - Sfantul Atanasie de la Aton

· 6 iulie (duminică) - Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț; Sfântul Sisoe cel Mare

· 7 iulie (luni) - Sfânta Muceniță Chiriachi

· 8 iulie (marți) - Sfinții Epictet și Astion

· 9 iulie (miercuri) - Sfântul Pangratie; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

· 12 iulie (sâmbătă) - Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Prodromița; Sfânta Veronica; Sfântul Paisie Aghioritul; Sfinții Mucenici Proclu și Ilarie

· 13 iulie (duminică) - Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil

· 18 iulie (vineri) - Sfântul Emilian de la Durostor; Sfântul Cuvios Pamvo

· 21 iulie (luni) - Sfântul Proroc Iezechiel; Cuviosii Rafael și Partenie de la Agapia

· 22 iulie (marți) - Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu; Sfânta Maria Magdalena

· 26 iulie (sâmbătă) - Sfântul Ermolae; Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Mușcel

Articol recomandat de sport.ro
Frumoasă și seducătoare, dar cu probleme la cap: „Nu mai pot!“
Frumoasă și seducătoare, dar cu probleme la cap: „Nu mai pot!“
Citește și...
Locul din România unde turiștii au experimentat două anotimpuri în aceeași zi: „Vreme de primăvară, senzații de iarnă”

Dacă în orașe este soare și au înflorit pomii, la mare înălțime încă se schiază. La Cota 2000 din Sinaia zăpada încă rezistă, iar pârtiile din golul alpin sunt în stare bună. Așa că turiștii experimentează două anotimpuri în vacanța de la munte.

Deliciile de la „Bucharest Street Food Festival” i-au cucerit pe cei mici: „E dulce și bună”

Vremea caldă de primăvară i-a scos pe oameni la plimbare, în aer liber. În capitală, străzile și parcurile s-au animat.

Plante din casă care pot fi periculoase pentru copii. Ce efecte toxice pot avea asupra celor mici

Când vine vorba de protejarea casei pentru un copil mic, există câteva lucruri evidente: să blochezi scările, să securizezi dulapurile și să acoperi prizele.

Recomandări
PSD și PNL își aruncă ”șobolanii” de la unul la altul. Schimb de replici de la distanță între Grindeanu și Bolojan

Se agită tot mai tare apele în coaliția de guvernare. Schimbul de replici de la distanță dintre Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan continuă. Cu două zile înainte să îi retragă sprijinul premierului, șeful PSD este în vizită la Timișoara. 

Motorina standard a scăzut cu mult sub 9 lei în a treia zi consecutivă de ieftiniri la carburanți. Noile prețuri la pompă

Deschiderea Strâmtorii Ormuz pentru câteva ore a avut efecte și în România. La unele stații de carburant, prețul motorinei a scăzut sub 9 lei. 

Primele imagini cu blocada navelor din Strâmtoarea Ormuz. Apoximativ 800 de vase sunt prinse pe ruta maritimă

În timp ce toată lumea urmărește conflictul din Orientul Mijlociu, președintele american susține că a avut discuții bune cu iranienii, care nu îl pot șantaja.