15 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

62160724
Agerpres

Biserica Ortodoxă Română (BOR) aniversează, vineri, 15 ani de la întronizarea ca Patriarh a Preafericitului Daniel.

Cu acest prilej, de la ora 09:00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române.

În continuare, la ora 12:00, în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, se va desfăşura un moment festiv în cadrul căruia vor fi prezentate mesajele adresate de autorităţile de stat centrale şi locale, de alte instituţii publice. Accesul la acest eveniment se va face doar pe bază de invitaţie.

Ceremonia de întronizare a Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe a avut loc la 30 septembrie 2007.

Cuvântul în numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost rostit atunci de mitropolitul Laurenţiu al Ardealului.

Înalţi demnitari români şi reprezentanţi ai cultelor din străinătate au fost prezenţi atunci la Catedrala Patriarhală pentru a participa la ceremonia de întronizare a noului Întâistătător al BOR. Printre participanţi s-au numărat preşedintele Traian Băsescu, Regele Mihai I, foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.

Au participat, de asemenea, 30 de delegaţii cuprinzând 90 de ierarhi ai cultelor creştine. Au venit reprezentaţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume, în total 16 delegaţii, ai Consiliului Mondial al Bisericilor, ai Conferinţei Bisericilor Europene şi ai Bisericii Anglicane.

Cine este Patriarhul Daniel

PF Daniel (Daniel Ciobotea) s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş.

A absolvit Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970 - 1974). În anul 1979 şi-a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg.

Din anul 1980, a activat ca lector la Institutul Ecumenic de la Bossey - Elveţia, unde între anii 1986 şi 1988 a fost şi director adjunct.

La 6 august 1987 a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel. În martie 1990, a fost hirotonit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul 'Lugojanul'. La 1 iulie 1990 a fost înscăunat ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

A fost ales în funcţia de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române după decesul Patriarhului Teoctist, la 30 iulie 2007.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62291758
Un nou punct de trecere a frontierei la Giurgiu-Ruse, în regim de bac. Guvernul a aprobat acordul cu Bulgaria

Guvernul a aprobat, joi, Acordul cu Republica Bulgaria privind deschiderea la frontiera de stat româno-bulgară a punctului internaţional de trecere a frontierei Giurgiu Ruse în regim de bac.

62291753
Ce au scos medicii din stomacul unui bărbat care a ajuns la spital cu dureri. Doctorii au fost șocați. FOTO

Chirurgii au scos din stomacul unui bărbat din India 63 de linguri, pe care acesta le-ar fi înghițit în decurs de un an, potrivit Independent.co.uk.

62291752
Cine este Marilena, femeia care i-a fost alături lui Alexandru Arșinel până în ultima clipă

Alexandru Arșinel a murit, joi seară, la vârsta de 83 de ani, după ce în ultimele două săptămâni a fost internat la Spitalul Universitar.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.