Dezvaluire socanta a uneia dintre cele mai mari banci din lume. Greseala de 2 miliarde de dolari
JPMorgan Chase, cea mai mare banca americana, a anuntat joi o pierdere surprinzatoare de 2 miliarde de dolari, produsa in urma tranzactiilor de pachete financiare derivate.
Jamie Dimon, directorul executiv al institutiei de credit, da vina pe „greseli, neglijenta si prostie”, avertizand asupra faptului ca „situatia s-ar putea inrautati”, scrie Huffington Post.
Dezvaluirea socanta a fost facuta joi seara, dupa inchiderea pietelor de capital si a dus la prabusirea actiunilor JP Morgan cu sase procente. Mai mult, a fost inca o ocazie buna pentru cei care cer masuri de reglementare mult mai dure ale sectorului bancar, scrie si publicatia britanica Financial Times.
Potrivit reprezentantilor JPMorgan, pierderile au fost inregistrate in cadrul biroului de investitii, departament infiintat pentru excesul de depozite, care a atras de altfel numeroase controverse dupa ce fondurile de hedging au acuzat ca desfasura tranzactii enorme pe cont propriu.
Prin implementarea legii Volcker, tranzactiile pe cont propriu vor fi interzise in Statele Unite, iar pierderile dezvaluite joi vor justifica decizia institutiilor de reglementare de a le interzice total.
Carl Levin, senator al partidului Democrat, este pentru aplicarea stricta a acestei legi si crede ca „pierderile uriase reprezinta inca un exemplu ca hedging-ul nu este nimic altceva decat un pariu riscant”, noteaza FT. Levin militeaza pentru standarde eficiente si dure care sa protejeze contribuabilii de eventuale acoperiri necesare in cazul unor asemenea pariuri.
Tot articolul il gasiti pe www.incont.ro