Franța a eliminat Argentina de la Cupa Mondială. Răsturnări de scor spectaculoase

61970242
AFP

Selecţionata Franţei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, după ce a învins reprezentativa Argentinei cu scorul de 4-3 (1-1), sâmbătă, la Kazan, în primul meci din optimile de finală.

'Les Bleus'' s-au impus la capătul unui meci spectaculos, cu răsturnări de scor, prin golurile marcate de Antoine Griezmann (13 - penalty), Benjamin Pavard (57) şi Kylian Mbappe (64, 68), în timp ce pentru vicecampioana mondială au înscris Angel Di Maria (41), Gabriel Mercado (48) şi Sergio Aguero (90+3).

Atacul devastator al francezilor, condus de tânărul Mbappe (19 ani), care a marcat de două ori şi a produs un penalty, a câştigat duelul cu apărarea de-a dreptul caraghioasă a sud-americanilor, care a încasat 9 goluri în 4 meciuri, chiar dacă are în componenţă fotbalişti la echipe mari, precum Sevilla (Mercado), Ajax (Tagliafico), AS Roma (Fazio), Manchester United (Rojo) sau Manchester City (Otamendi).

Messi nu a fost în largul său în acest meci, fiind blocat bine de francezi, însă chiar şi aşa a furnizat două pase de gol.

Franţa a început mai bine şi a avut prima ocazie în min. 9, când Griezmann a nimerit bara transversală din lovitură liberă de la 24 de metri.

Campioana mondială din 1998 a deschis scorul în min. 13, când Griezmann a transformat un penalty acordat după faultul lui Rojo asupra rapidului Mbappe, care a făcut o cursă de circa 40 de metri.

Mbappe a semănat din nou panică în apărarea echipei ''albiceleste'', dar a fost faultat de Tagliafico, Pogba şutând peste din lovitura liberă de la 17 metri (21).

Griezmann le-a dat şi el emoţii argentinienilor (26), dar nu a fost nimeni la recepţie. Cu timpul, forcingul francez s-a mai stins, iar sud-americanii au pus stăpânire pe joc. Tot echipa lui Deschamps a fost periculoasă, însă, în min. 39, când Giroud nu a ajuns la centrarea lui Pavard.

Argentina a reuşit să egaleze în urma unei execuţii de excepţie a lui Di Maria, fotbalistul echipei Paris Saint-Germain profitând de lipsa marcajului şi învingându-l pe Lloris cu un şut de la circa 26 de metri, cu stângul la vinclu (41).

La scurt timp după pauză, Argentina a reuşit să treacă în avantaj, Mercado, lăsat nesupravegheat de apărarea francez, deviind fericit şutul lui Messi (48).

Franţa a ieşit la atac cu toate forţele şi a presat, iar apărarea echipei Argentinei a fost gata să cedeze în min. 56, când Fazio a gafat, a trimis o mingea greşită către portarul Armani, dar Griezmann nu a putut profita.

Au urmat 12 minute catastrofale pentru sud-americani, care au încasat trei goluri ce au decis soarta partidei.

Fundaşul Lucas Hernandez a profitat de avansarea lui Mercado şi a pătruns nestingherit, centrând în careu, unde doi jucători argentinieni au luftat, iar Pavard (57) a reluat splendid, cu efect, din marginea careului, fără speranţe pentru Armani.

Au urmat două raiduri ale lui Mbappe, care a sancţionat apărarea greoaie a selecţionatei ''albiceleste'', în min. 64, cu un şut din unghi, după ce prima tentativă îi fusese respinsă, iar apoi a marcat pe contraatac, după ce a fost găsit liber de Giroud (68). Giroud a fost aproape să puncteze şi el, dar a tras în plasa laterală după angajarea venită de la Pogba (70).

Dubla campioană mondială (1978, 1986) a încercat să reacţioneze, dar avea prea mult de recuperat şi prea puţin timp.

Meza (80) a încercat un şut, dar acesta a fost deviat şi Lloris a prins fără probleme, Messi a avut o acţiune personală (85), însă nu a mai găsit resurse pentru şut şi Lloris a reţinut.

Argentina a mai marcat o dată, prin Aguero, cu capul, de lângă Varane, la centrarea lui Messi (90+3), iar Otamendi a ratat şansa egalării în ultimele secunde (90+6) la centrarea lui Meza.

Argentina câştigase ambele meciuri cu Franţa de la Cupa Mondială, 1-0 în 1930 şi 2-1 în 1978, iar apoi a ajuns până în finală de fiecare dată.

Didier Deschamps a devenit selecţionerul cu cele mai multe meciuri pe banca echipei Franţei, cu 80 de partide, depăşind recordul lui Raymond Domenech.

Argentina a fost învinsă de o echipă europeană la fiecare Cupă Mondială de la câştigarea trofeului în 1986.

Lionel Messi şi Javier Mascherano l-au egalat pe Diego Maradona (12 meciuri) şi sunt jucătorii argentinieni cu cele mai multe partide la Cupa Mondială.

Blaise Matuidi va fi suspendat pentru meciul din sferturile de finală în care Franţa va înfrunta învingătoarea dintre Uruguay şi Portugalia.

Franţa - Argentina 4-3 (1-1)
Au marcat: Antoine Griezmann (13 - penalty), Benjamin Pavard (57), Kylian Mbappe (64, 68), respectiv Angel Di Maria (41), Gabriel Mercado (48), Sergio Aguero (90+3).
Kazan, Kazan Arena: 42.873 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, optimi de finală

Au evoluat echipele:
Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 2. Benjamin Pavard, 4. Raphael Varane, 5. Samuel Umtiti, 21. Lucas Hernandez - 13. Ngolo Kante, 6. Paul Pogba - 10. Kylian Mbappe (20. Florian Thauvin, 89), 7. Antoine Griezmann (18. Nabil Fekir, 83), 14. Blaise Matuidi (12. Corentin Tolisso, 75) - 9. Olivier Giroud. Selecţioner: Didier Deschamps.
Rezerve neutilizate: 16. Steve Mandanda, 23. Alphonse Areola - 19. Djibril Sidibe, 3. Presnel Kimpembe, 17. Adil Rami, 22. Benjamin Mendy, 15. Steven Nzonzi, 8. Thomas Lemar, 11. Ousmane Dembele.
Argentina: 12. Franco Armani - 2. Gabriel Mercado, 17. Nicolas Otamendi, 16. Marcos Rojo (6. Federico Fazio, 46), 3. Nicolas Tagliafico - 15. Enzo Perez (19. Sergio Aguero, 66), 14. Javier Mascherano, 7. Ever Banega - 22. Cristian Pavon (13. Maximiliano Meza, 75), 10. Lionel Messi (căpitan), 11. Angel Di Maria. Selecţioner: Jorge Sampaoli.
Rezerve neutilizate: 1. Nahuel Guzman, 23. Wilfredo Caballero - 4. Cristian Ansaldi, 5. Lucas Biglia, 18. Eduardo Salvio, 20. Giovani Lo Celso, 8. Marcos Acuna, 21. Paulo Dybala, 9. Gonzalo Higuain.

Arbitru: Alireza Faghani; arbitri asistenţi: Reza Sokhandan, Mohammadreza Mansouri (toţi din Iran); arbitru de rezervă: Julio Bascunan (Chile); arbitru asistent de rezervă: Christian Schiemann (Chile)
Arbitru video: Massimiliano Irrati (Italia); arbitri asistenţi video: Carlos Astroza (Chile), Pawel Gil (Polonia), Paolo Valeri (Italia)
Cartonaşe galbene: Rojo (11), Tagliafico (19), Mascherano (43), Di Maria (49), Banega (49), Matuidi (72), Pavard (73), Otamendi (90+3), Giroud (90+3).

Articol recomandat de sport.ro
Răzvan Lucescu, „îmbătrânit” în ultima sută de ore: cum arăta duminică, la sosirea în țară
Răzvan Lucescu, „îmbătrânit” în ultima sută de ore: cum arăta duminică, la sosirea în țară
Citește și...
De ce se tem utilizatorii dupa blocajul de 9 ore al Facebook, Instagram si WhatsApp

Milioane de utilizatori Facebook, Instagram şi WhatsApp nu au putut vedea ori încarca poze şi videouri. Au păţit-o oameni din America de Nord, Japonia ori Europa, inclusiv România.

Mesajul dur al selecționerului croat pentru clasa politică: "Staţi departe de noi"

Selecţionerul Zlatko Dalici a lansat un atac dur la adresa politicienilor croaţi, într-o scrisoare deschisă publicată pe o pagină a vicecampioanei mondiale de pe o reţea de socializare, informează As.

Soţii Macron, recepţie în onoarea echipei naționale. Gestul făcut de Brigitte când a primit cupa

După câştigarea cupei mondiale la fotbal, bucuria francezilor a fost prea mare pentru ca o singură sărbătoare să fie de-ajuns. Jucătorii şi-au savurat triumful luni seară şi la Palatul Elysee, unde soţii Macron au dat o recepţie în onoarea echipei.

Recomandări
Kelemen Hunor, alături de Viktor Orbán în ultima zi de campanie. Liderul UDMR, numit „șeful ardelenilor” de premierul maghiar

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, l-a numit pe liderul UDMR, Kelemen Hunor, „șeful ardelenilor” la un miting electoral organizat la Debrețin, aproape de granița cu România.

Ce a spus Răzvan Lucescu la înmormântarea tatălui său. Discurs în lacrimi: „Sper din toată inima”

Aşa cum a trăit, Mircea Lucescu a plecat în lumină și ne-a lăsat regretul că nu ne-am dat seama mai repede cât de mare a fost. Ca antrenor, dar mai ales ca om.

De la ”vreau să fiu doctor” la călugăr clopotar. Povestea frumoasă a Părintelui Lavrentie de la Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Lavrentie de la Mănăstirea Petru Vodă a povestit într-un interviu realizat de jurnalistul Alex Dima cum a ajuns să compună melodii la clopote după ce a visat una dintre ele cu ani înainte, fără să știe că o va putea vreodată cânta.