Opera din Cluj-Napoca a ieșit în stradă. Ce evenimente artistice inedite sunt programate în centrul orașului

×
Publicitate

La Cluj-Napoca, opera iese în stradă. Timp de patru zile, artiștii urcă pe scene neconvenționale, în aer liber, în cadrul unor evenimente artistice inedite.

Iubitorii de muzică au fost așteptați, joi, cu o serată italiană.

Festivalul „Opera Aperta” a început, joi seară, cu concertul „Innamorato di te", care timp de două ore a transformat Piața Unirii din Cluj-Napoca într-un loc plin de emoție și entuziasm. „Vivo per lei”, „Caruso” sau „Parla piu piano” sunt doar câteva dintre melodiile care au atras publicul.

Spectator: „Pentru mine înseamnă foarte mult, pentru că nu este muzică din aia bum-bum. De câte ori avem timp, participam, sigur, câteodată chiar și când e vremea proastă”.

Spectatoare: „Este un cadou oferit clujenilor de către Operă. Balsam pentru suflet, inimă”.

Baritonul Florin Estefan și tenorul Eusebiu Huțan au fost cei care au deschis festivalul, alături de un invitat special. Giancarlo Palena, premiat la cele mai importante competiții internaționale, a fost cel care a surprins pe toată lumea cu acordeonul său.

După ce a cucerit publicul pe micile ecrane, Familia Addams va ajunge vineri seară pe scena Operei, într-un musical de excepție. Tot vineri seară, în centrul orașului, pianistul Dima Belinski, fost concurent la Românii au Talent, va oferi un spectacol în care muzica se îmbină perfect cu elemente de comedie.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62359862
Festivalul de Teatru Independent Undercloud a început în inima Capitalei. Ce spectacole pot urmări iubitorii de artă

Pentru amatorii de teatru, săptămâna aceasta este una deosebită. În București este în plină desfășurare Festivalul de Teatru Undercloud.

62359339
Festivalul „Opera Aperta” revine la Cluj-Napoca. O premieră națională va fi folosirea inteligenței artificiale

Începând de joi, timp de patru zile, centrul orașului Cluj-Napoca se transformă într-o scenă în aer liber pentru artiștii Operei. Joi seară, covorul roșu va fi întins pentru o seară memorabilă cu muzică clasică italiană.

62358215
Geoffrey Rush a stârnit hohote de râs la Gala Premiilor TIFF, cu discursul său în limba română: „Salut, Caracal”

Oliver Stone, Geoffrey Rush și Darko Peric - Helsinki din Casa de Papel - au fost vedetele serii trecute la Gala Premilor TIFF.

Recomandări
Nicusor dan gettyimages 2295099534
Nicușor Dan reia, luni, consultările pentru formarea Guvernului. Președintele va anunța a patra nominalizare pentru premier

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Ordinea în care vor merge liderii fostei coaliții de guvernare la Palatul Cotroceni a fost stabilită.

62505861
Cum stă România cu absorbția fondurilor PNRR la Energie. Ultimele date oficiale publicate de minister

Ministerul Energiei a făcut un nou bilanț al fondurilor absorbite și distribuite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.