Noaptea Muzeelor 2022. Programul instituțiilor care pot fi vizitate

×
Publicitate

După două ediții de pandemie, doar cu expoziții virtuale, iubitorii de artă pot vizita fizic muzeele și instituțiile de cultură.

Noaptea Muzeelor a început deja în mai multe orașe din țară.

Muzeele și instituțiile de cultură din toată țara vor avea porțile deschise sâmbătă noaptea pentru toți cei care vor să descopere gratuit ce se află dincolo de ziduri. Țineți cont totuși că programul de vizitare este stabilit de fiecare muzeu în parte, unele muzee vor ține deschis doar până la ora 21, în timp ce altele chiar și până la 4 dimineața. Așa că ar fi bine ca, înainte să porniți la drum, să aruncați un ochi și pe site-urile instituțiilor pe care vreți să le vizitați.

Tot acolo veți vedea că, pe lângă vizitarea obiectivelor, veți putea participa și la tot felul de momente artistice, proiecții, ateliere ori spectacole pregătite de organizatori.

Program Noaptea Muzeelor 2022

Arcul de Triumf

Program: 12:00-23:30

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Program: 19:00-01:00

Evenimente: Seară de folk cu Marius Matache; vizitarea expoziției permanente; colectarea entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase; interceptarea liliecilor din grădina muzeului.

Muzeul Municipiului București - Palatul Șuțu

Program: 18:00-24:00

Evenimente: Vizitarea expoziției permanente „Timpul Orașului”; expozițiile „Orient versus Occident” și „Civilizația Gumelnița. Viața în SE României acum 6500 de ani”.

Muzeul Național de Artă al României

Program: 18:00-23:00

Evenimente: Activități cu familiile în curtea de onoare și în atelierul special (cu programare prealabilă); proiecții de film documentar la Sala Auditorium.

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”

Program: 19:00-04:00

Evenimente: Descoperim împreună Universul: Expoziție de Astronomie.

Muzeul Național de Geologie

Program: 19:00-24:00

Evenimente: Minunile Terrei - vizitarea expoziției permanente; expoziția temporară „Un vis devenit realitate”; expoziția Zonei Jurasic, în Dino Park București.

Muzeul Național al Țăranului Român

Program: 18:30-22:00

Evenimente: Performance și tur ghidat „Conectat la natură”; expoziție de arte vizuale și videomaping de Mirela Trăistaru; expoziție caritabilă „Ceremoniale”; expoziția „Serafim”; expoziție de fotografie; expoziție de instalații și spațiu proiecție filme „Pastila roz - Things to avoid in a black hole vacation”.

Muzeul Universității Politehnica

Program: 17:00-21:00

Evenimente: Expozția „Farmecul calculatoarelor românești”

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

Program: 18:00-01:00

Evenimente: Artistice și expoziții care combină arta cu tehnologia

Casa Memorială „Tudor Arghezi - Mărțișor”

Program: 12:00-24:00

Evenimente: Vizitarea casei; povești, gânduri și poezii de-ale lui Tudor Arghezi, redate pe bandă de magnetofon

Casa Artelor Dinu Lipatti

Program: 18:00-23:00

Evenimente: Vizitarea Casei Lipatti

Teatrul de Animație „Țăndărică”

Program: 19:00-22:00

Evenimente: Expoziție interactivă „Perpetuum Țăndărică”; reprezentație a spectacolului „Regele moare” (21:00-22:00)

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”

Program: 10:00-24:00

Evenimente: O „Noapte militară” cu vizitarea expoziției permanente; expoziția temporară „Armata Română în timpul lui Alessandru Joan I”; „Exponatul lunii mai”.

Casa Filipescu-Cesianu

Program: 18:00-24:00

Evenimente: Vizitarea expoziției permanente „Muzeul Vârstelor, de la copilărie la senectute”

Muzeul „Theodor Aman”

Program: 18:00-24:00

Evenimente: Vizitarea expoziției permanente; expoziția tematică „Aman în plein-air. Invitație în grădinile și parcurile lui Theodor Aman”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62259120
Noaptea Muzeelor 2022. Ce obiective poți vizita în marile orașe din România

Noaptea Muzeelor 2022. Pe 14 mai 2022, muzeele și insituțiie de cultură din cele mai mari orașe din țară așteaptă ca românii să le treacă pragul în număr cât mai mare.

62257337
Art Safari prezintă un artist-fenomen al secolului XX: Marcel Iancu

Art Safari va oferi publicului o expoziție semnată de artistul aflat în centrul celei mai mari mișcări de avangardă în România și Israel și, totodată, creatorul primei construcții moderniste din Bucureștiul anilor ’20 - Marcel Iancu.

62254057
Reacția lui Horațiu Mălăele, după ce a apărut știrea că a murit

Actorul Horațiu Mălăele a reacționat cu umor la știrile că ar fi trecut în lumea drepților. Maestrul a răspuns printr-o postare pe Facebook, după ce vineri, informația presupusului său deces s-a rostogolit pe rețelele sociale. Evident, fake news.

Recomandări
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.