Descoperirea care i-a fascinat pe cercetători. „Este cea mai mare de acest gen”

62090667

Aproximativ 800 de oase provenind de la cel puţin 14 mamuţi care au trăit în urmă cu peste 14.000 de ani au fost descoperite în centrul Mexicului, a anunţat miercuri un institut local.

Oasele acestor uriaşe mamifere erbivore au fost găsite în Tultepec, o localitate din statul Mexico, la aproximativ 45 de kilometri de capitala ţării, a anunţat Institutul naţional de antropologie şi de istorie, potrivit Agerpres.

Institutul a transmis că este vorba despre "cea mai mare descoperire de acest gen" realizată vreodată.

Paleontologii estimează că cel puţin cinci turme de mamuţi trăiau în această zonă în care erau prezenţi şi populaţii de oameni, dar şi grupuri de bizoni şi alte animale.

Aceasta nu a fost însă prima descoperire făcută în Mexic în acest domeniu. În anii 1970, pe parcursul unor săpături realizate în timpul construirii metroului, rămăşiţele unui mamut au fost exhumate în nordul capitalei mexicane.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
Citește și...
62090035
România, pe ultimul loc în Europa la consumul de carte. De ce nu citesc românii
Într-o țară cu analfabetism funcțional îngrijorător, nu e de mirare că românii sunt pe ultimul loc în Europa la consumul de carte.
62089969
Artiștii militează împotriva „mutilării” parcului Cișmigiu printr-un proiect inedit
Preocupaţi de intenţia primăriei de a reamenaja Cişmigiul, mai mulţi artişti şi activişti de mediu se tem că parcul va fi mutilat.
62088882
Expoziție de lucrări rare la Muzeul Național de Artă al României
Lucrări rare ale sculptorului român Ovidiu Maitec, asemănat cu Brâncuși, au fost expuse la Muzeul Național de Artă al României.