FOTO. Traiesc, desi cantareau sub 300 de grame la nastere. Povestea a 2 fete care au invins moartea

60534407

Desi la nastere cantareau numai cateva sute de grame si medicii nu le dadeau sanse sa traiasca, povestea unor copii deosebiti demonstreaza ca uneori chiar exista miracole.

Madelina Mann cantarea numai 280 de grame cand s-a nascut, in anul 1989, la Chicago, fiind considerata atunci cea mai mica fiinta umana nascuta vreodata.

Potrivit Denver Post, Madeline, care are acum 22 de ani, este studenta la psihologie.

Madeline Mann

O alta fetita, Rumaisa Rahman, cantarea numai 260 de grame si inca este considerata cel mai mic nou-nascut din lume. In prezent fata are 7 ani si este eleva in clasa I.

Acestea sunt insa exceptii, spun medicii. De cele mai multe ori, copiii foarte mici, nascuti cu mult inainte de termen, nu au sanse sa supravietuiasca, indiferent de ajutorul medical primit.

In Statele Unite, neonatologii sunt obligati sa resusciteze numai bebelusii care se nasc dupa 22 de saptamani de sarcina, limita la care sunt considerate viabili.

Dintre cei nascuti inainte de termen, numai 10% supravietuiesc, declara Edward Bell, pediatru la Universiatea din Iowa.

Medicii precizeaza ca mai importanta decat greutatea de la nastere este varsta gestationala.

Cele doua fetita au trait pentru ca organelle lor au fost suficient de dezvoltate.

Ele s-au nascut prin cezariana, dupa ce mamele lor au urmat un tratament intensiv cu steroizi, care sa permita dezvoltarea rapida a plamanilor micutelor.

Chiar si asa, fetitele au fost conectate la aparate timp de doua luni si au stat in spital nu mai putin de patru luni, la terapie intensiva.

Acum, chiar daca s-au dezvoltat normal, fetele sunt mai scunde decat este normal pentru varsta lor.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
60465296
Un barbat si-a ucis iubita in timp ce dormea adanc. Cea mai bizara poveste de care ai auzit vreodata

Un barbat si-a omorat accidental iubita, dupa ce a adormit pe ea si a sufocat-o. Incidentul bizar s-a petrecut pe o canapea din casa femeii, in timp ce cuplul a adormit in fata televizorului.

60534374
VIDEO. Hot complet dezbracat, prins de un caine politist

Un caine politist a “arestat” un barbat complet dezbracat, dupa o urmarire demna de filmele de comedie, pe strazile unui oras din California.

60534362
Misiunea despre care oamenii credeau ca va dura vesnic, dar care a fost terminata dupa 127 DE ANI

Dupa 127 de ani de la incepere, timp in care aceasta munca devenise sinonima cu truda lui Sisif, prin urmare ceva care nu se va termina niciodata, muncitorii si-au pus in cele din urma uneltele jos.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.