Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Statul vrea să dea 40 de euro pentru fiecare turist străin. Avem însă tarife duble și condiții mai proaste decât Bulgaria

Your browser doesn't support HTML5 video.

Puțini turiști străini au venit să ne viziteze țara în anii pandemiei, însă situația s-ar putea schimba din vară.

Agențiile de turism ar putea primi 40 de euro subvenție pentru fiecare vizitator străin cazat cel puțin 4 nopți la noi. Proiectul de act normativ se află în faza finală de dezbateri.

Dacă înainte de pandemie peste 2 milioane și jumătate de turiști străini vizitau anual țara noastră atrași de castelul Bran, Peleș sau Delta Dunării, în ultimii doi ani numărul lor s-a redus drastic.

Însă în această vară ar putea deveni funcțional un program de stimulare a agențiilor de turism pentru care există deja cadrul legal și aprobarea Comisiei Europene.

Dumitru Luca, președintele ANAT: ”Condițiile sunt să fie agenție licențiată, este vorba de grupurile de turiști care vin organizați prin agențiile de turism, condiția este să fie cazați în structuri autorizate. Se pleacă de la o sumă minimă - în discuții sunt acum 40 de euro pe turist străin care vine 4 nopți - și această sumă să crească progresiv cu numărul de nopți petrecute în România".

Citește și
litoral
Litoralul românesc se pregătește să primească turiști de 1 Mai. Vama este cea mai scumpă destinație de la Marea Neagră
”Avem servicii proaste și personal nepregătit”

Din peste 2.000 de agenții de turism licențiate, doar câteva zeci pun accentul pe incoming, adică aduc străini la noi în țară prin oferte tentante și promovare. În 2020, din toată Uniunea Europeană, România a avut cei mai puțini turiști străini.

Agențiile au totuși o misiune grea: să-i convingă pe străini să ne viziteze.

Oana Rusu, director agenție de turism: ”Tarifele pe litoral sunt aproape duble față de Bulgaria și condițiile mai proaste. Avem servicii proaste și personal nepregătit, începând de la chelner până la director. În Deltă, toate cazările sunt afaceri de familie care nu au prea multă pregătire în ospitalitate”.

Cristian Kalanyos, ghid: ”Lipsa sau proasta calitate a căilor de acces, lipsa panourilor informative, lipsa marcajelor turistice. Oamenii, pe lângă asta, au nevoie de distracție, de evenimente care să le relaxeze mintea”.

Viza pentru România, mai greu de obținut decât viza Schengen

Patrick este din Austria și organizează în fiecare an un circuit pentru motocicliști în țara noastră.

Patrick: ”Oamenii sunt primitori. Limba engleză este câteodată o problemă, cei de la țară nu știu nicio limbă străină”.

Acest grup de spanioli a fost atras de legenda lui Dracula și s-a hotărât să facă un circuit.

Turistă Spania: ”Cred că oamenii nu știu ce activități sau peisaje poți vedea în România, poate să arătați mai multe locuri”.

Turist Spania: ”Căutam ceva diferit, interesant, nu prea scump ca să fiu sincer și de aceea am ales România".

În același timp, viza pentru România se obține mai greu decât una Schenghen, din cauza birocrației. Agențiile de turism spun că viza electronică ar fi o soluție care ar atrage mai mulți turiști din afara Uniunii Europene.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult