Responsabilii europeni vor să schimbe legislația pentru fructele și legumele cu defecte. Care va fi noutatea
Your browser doesn't support HTML5 video.
În prezent, dacă au pete ori forme imperfecte, nu sunt acceptate de magazine, dar pe viitor vor putea fi vândute local, chiar dacă nu se încadrează în standardele de marketing impuse acum. Clienții le vor cumpăra la un preț mai mic, reducând astfel risipa alimentară.
Fermier: „Avem trei roșii calitatea întâi. Și astea urmează, mai mici. Sunt frumoase astea, n-au nimic, decât un pic de punct aici. Asta e la a doua, a treia, dar nu ni le ia”.
Acest fermier din județul Giurgiu a început să facă „inventarul” roșiilor pe care, în mai puțin de două săptămâni, după ce se coc, le va trimite unui lanț de magazine cu care are contract.
Ștefan Ion, agricultor: „Magazinul, în primul rând, se uită să fie frumoase, semicoapte, nu putem să le ducem direct coapte, că mai stau și la ei până le fac recepția. Le ducem la depozit la supermarket, se uită prin lădițe să nu fie pocite cum sunt astea”.
Responsabilii europeni vor să schimbe legislațiaAsociațiile de legumicultori estimează că, în jur de 20% din legumele culese au defecte, care se încadrează la categoria a doua de calitate. Au pete ori mărimi diferite. Ca să ajungă în magazine, recolta trebuie să îndeplinească niște standarde de calitate.
Contează în egală măsură aspectul, dar și greutatea produsului.
În plus, ar trebui să aibă o greutate medie, între patru și șapte sute de grame. În cazul salatei, de exemplu, greutatea medie acceptată de magazine este de două sute de grame bucata, iar roșiile perfecte pentru comercianți sunt cele care cântăresc trei, patru sute de grame. Restul, care nu se încadrează în standardele de vânzare, ajung de cele mai multe ori la gunoi, cu toate că ar putea fi consumate fără probleme. Ca să le salveze, reponsabilii europeni vor să schimbe legislația.
Alin Mituța, europarlamentar în Comisia pentru Agricultură: „Pot fi procesate, dar nu pot fi puse ca atare pe piață. Și asta se schimbă acum la nivel european. Ele ar trebui să poată să fie puse pe piață fie direct de către producător, fie în lanțuri scurte, deci la nivel local. Asta e noutatea pe care o vom avea de la nivel european”.
Unele magazine de la noi au deja secțiuni speciale pentru fructele și legumele neatractive la prima vedere, dar care pot fi mâncate în siguranță.
Michael Kaiser, directorul comercial al unui supermarket online: „Noi nu ne ghidăm după frumusețe, ca să zic așa, dar sunt produse care îndeplinesc 100% bunele practici. De aceea, specialiștii noștri în calitate verifică de mai multe ori pe zi diversele sortimente de produse din depozit, pentru că ceea ce ajunge la client să fie delicios și proaspăt”.
Micile defecte sunt compensate cu un preț mai mic, uneori chiar și cu 50%.