Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Producătorii de telemea de Sibiu s-au împuținat după ce a devenit produs protejat național

Your browser doesn't support HTML5 video.

De când telemeaua de Sibiu a devenit un produs protejat naţional, s-au născut controverse în jurul ei.

Din sute de producători care vindeau cu eticheta de Sibiu, au mai rămas deocamdată, doar zece care s-au înregistrat la Ministerul Agriculturii.

Fermierii din vecinătatea Sibiului cer să poată vinde în continuare cu aceeaşi denumire, însă numai cei care cresc oile în judeţ şi produc brânză, tot acolo, mai au acest drept. Măsură a fost luată pentru a feri piaţa de falsuri.

De când telemeaua de Sibiu, a primit indicaţie geografică protejată, a cam dispărut de pe piaţă brânză etichetată ca fiind din Sibiu. Dealtfel, aceasta era şi ideea, să dispară falsurile.

”Prin acest demers, în momentul în care o etichetă de protejare, noi ştim trasabilitatea produsului respectiv. Ştie consumatorul cine îl produce, ştie de unde vine acea telemea de Sibiu şi are o siguranţă. Că el nu este păcălit de orice altă brânză cu o etichetă temporar pusă cu gândul de a vinde mai bine produsul respectiv. Nu amestecăm lucurile: Aradul e Arad, Constanța e Constanța, Suceava e Suceava, Sibiul e Sibiu”, a transmis Petre Daea.

Citește și
Branza de casa
Românii cumpără tot mai puțină telemea de la ciobanii noștri. Soluția de compromis a oierilor

Aşa se face că din sute de producători au mai rămas doar zece care s-au înscris la Ministerul Agriculturii şi care pot vinde în momentul de faţă telemea de Sibiu. Adică, vor putea eticheta cu denumirea de Sibiu doar cei care cresc oile şi produc telemeaua acolo.

"Am devenit prea stricţi, prea rigizi, creăm unele probleme celor pe care noi ne dorim să îi ajutăm. Ideea este că ne dorim mai multă flexibilitate, iar autorităţile să verifice pe traseu mai bine produsul, să nu îi determinăm pe adevarații ciobani să nu poată să îşi eticheteze corespunzător telemeaua", a explicat Dorin Cojocaru.

Producătorii s-au conformat şi au schimbat denumirea produselor.

”Eu am eticheta că e de la Arad, Dorobanţi, că acolo am autorizaţie, acolo am stână de zece ani. Un om care a venit din mărginimea Sibiului a venit cu o calitate. Eu aici sunt de zece ani şi nu am putut să vin cu o brânză care să nu fie de calitate”, a transmis Laura Sterp, producător.

Potrivit Ministerului Agriculturii orice producător autentic din Sibiu poate primi aprobarea, atâta timp cât îşi creşte oile în Sibiu şi produce telemeaua tot acolo.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult