Emoții mari pentru Înalt Preasfințitul Teodosie. Arhiepiscopul Tomisului a alunecat în timp ce sfințea apa pentru Bobotează

×
Publicitate

Peste 500 de credincioși au participat la slujba de sfințire a apei la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța. Oamenii au umplut, apoi, zeci de mii de recipiente cu agheasmă, pentru ca, luni, de Bobotează, să fie oferite enoriașilor.

A fost și un moment cu emoții, când Înalt Preasfințitul Teodosie a alunecat în timp ce sfințea apa.

Arhiepiscopul Tomisului a trecut rând pe rând pe la vasele imense din lemn ca să sfințească apa. La un moment dat, a alunecat pe o treaptă și era cât pe ce să își piardă echilibrul.

Arhiepiscopul Tomisului a mai fost protoganistul unor astfel de scene și în anii trecuți, când avea obiceiul să urce pe cisterne ca să sfințească apa.

Peste 500 de credincioși au participat, duminică, la slujba care a început în zori. Apoi au umplut cu agheasmă peste 200.000 de PET-uri, pe care le-au etichetat pe parcursul săptămânii.

Citește și
Suma uriașă pe care o prostituată trebuie să o achite Primăriei Arad după ce a fost amendată de câteva mii de ori
Suma uriașă pe care o prostituată trebuie să o achite Primăriei Arad după ce a fost amendată de câteva mii de ori

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului: ”Doar două zile sunt în care se săvârșește sfințirea apei celei mari, ajunul și ziua Bobotezei. Bem agheasmă astăzi, mâine și până pe 14 ianuarie. ”

Arhiepiscopul Tomisului a plecat la Hârșova, pentru a sfinți și apele Dunării.

În Dunăre au fost aruncate trei cruci din lemn, iar 15 bărbați s-au aruncat în apă să le recupereze. Pentru unii dintre ei a devenit o tradiție să sară în fluviu în ajunul Bobotezei: ”Ne dă sănătate și ne merge tot anul bine.”

În Galați au fost umplute cu agheasmă aproximativ 150.000 de PET-uri.

Credincioasă: ”Această apă este o binecuvântare de la D-zeu. Ne curăță sufletul, trupul, ne vindecă, ne tămăduiește și ne dă bucurie. ”

Valentin Rădoi, preot: ”Sunt pregătite, pentru ca toată lumea să primească această binecuvântare a lui D-zeu care este agheasma mare.”

Luni, Înalt Preasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va oficia slujba de Bobotează pe Faleza Dunării.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Suma uriașă pe care o prostituată trebuie să o achite Primăriei Arad după ce a fost amendată de câteva mii de ori
Suma uriașă pe care o prostituată trebuie să o achite Primăriei Arad după ce a fost amendată de câteva mii de ori

Primăria Arad are de recuperat 3.000.000 de lei din amenzi aplicate în ultimii ani către 30 de prostituate, însă a constatat că sumele sunt foarte greu de recuperat în instanţă, care de regulă decide ca femeile să presteze muncă în folosul comunităţii.

Veteranul din Gorj care a împlinit 104 ani. Ororile la care l-au supus rușii în Siberia și secretul longevității sale
Veteranul din Gorj care a împlinit 104 ani. Ororile la care l-au supus rușii în Siberia și secretul longevității sale

Cel mai în vârstă veteran de război din Gorj a ajuns la venerabila vârstă de 104 ani. Destinul i-a fost pus la grea încercare. 

Ce au descoperit polițiștii locali din Iași la o persoană care folosea un căruț cu rotile pentru a provoca mila trecătorilor
Ce au descoperit polițiștii locali din Iași la o persoană care folosea un căruț cu rotile pentru a provoca mila trecătorilor

Poliția locală din Iași a anunțat că a depistat o persoană care apela la mila trecătorilor pentru a primi bani, dar, de fapt, ducea ”o viață de lux”.

Recomandări
Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”
Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”

În contextul escaladării tensiunilor din jurul Groenlandei, delegaţia Danemarcei a decis să boicoteze Forumul Economic Mondial de la Davos.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Grindeanu, despre ministrul Marinescu, acuzat de plagiat: ”Nu suntem la şcoala de maici. Sunt convins că a respectat legea”
Grindeanu, despre ministrul Marinescu, acuzat de plagiat: ”Nu suntem la şcoala de maici. Sunt convins că a respectat legea”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni seară, că are încredere că ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, acuzat de plagiat, a respectat legea care era în vigoare la momentul la care şi-a susţinut doctoratul.