Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Parlamentarii s-au făcut că uită de eliminarea pensiilor speciale. Ce s-a întâmplat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Legea privind eliminarea pensiilor speciale s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor de miercuri, însă, în mod buzar, nu a mai ajuns la vot, pentru că raportul Comisiei de Muncă nu a mai fost trimis în plen.

Astfel, deși Legea privind eliminarea pensiilor speciale s-a aflat inițial pe ordinea de zi, acest punct a fost eliminat ulterior.

Deputaţii din comisia de muncă au votat, marți, aproape în unanimitate ca parlamentarii, aleşii locali, magistrații şi aviatorii să nu mai primească o pensie, alta decât cea bazată pe principiul contributivității.

Parlamentarii au anulat, prin votul de marți, şi indemnizaţiile de merit pentru artiști şi sportivi, însă decizia lor trebuie să fie aprobată de plenul Camerei Deputaților.

De asemenea, vor rămâne fără pensii speciale cei care fac parte din personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, pentru membri ai corpului diplomatic şi consular al României, membri ai Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

Citește și
Adrian Solomon
Parlamentarii rămân fără pensii speciale. Un deputat PSD s-a enervat: ”Sunteți niște gargaragii”

În schimb, rămân în vigoare pensiile speciale ale militarilor, ale polițiștilor și ale celor din Administrația Penitenciarelor.

Dublarea alocațiilor pentru copii, reducerea TVA la 16% și eliminarea pensiilor speciale sunt doar câteva dintre proiectele pe care aleșii ar fi trebuit să le voteze miercuri. În schimb, aceștia nu au făcut decât scandal, cu atacuri la persoană și injurii.

Deputatul PNL Ştirbu susţine că sportivii şi artiştii trebuie să primească în continuare renta viageră

 

Deputatul PNL Olt, Gigel Ştirbu, a declarat, miercuri, că sportivii şi artiştii trebuie să primească în continuare renta viageră şi a calificat drept "răzbunare" faptul că parlamentarul PSD Adrian Solomon a depus un amendament la proiectul de lege referitor la eliminarea pensiilor speciale pentru a fi eliminată respectiva sumă de bani.

Ştirbu a precizat, potrivit unui comunicat citat de Agerpres că, în situaţia în care respectivul amendament va trece de plenul Camerei Deputaţilor, va solicita Guvernului să facă demersurile necesare astfel încât artiştii şi sportivii să nu aibă de suferit, iar modificările legislative în cauză să nu fie aplicabile.

Parlamentarul PNL, preşedinte al Comisie de Cultură din Cameră, consideră amendamentul referitor la eliminarea rentei viagere pentru sportivi şi artişti drept unul "toxic", "meschin şi nedrept".

"Astfel, ieri (marţi - n.r.), s-a încercat otrăvirea unei legi sănătoase pentru cetăţeni, printr-un amendament toxic, menit să aducă un prejudiciu de imagine PNL-ului. Şi ce să vezi? Victime colaterale: sportivii şi artiştii. Aceste valori incomensurabile ale societăţii noastre, adevăraţi ambasadori ai României care, prin eforturile lor, promovează şi dezvoltă imaginea ţării în afara graniţelor. Pentru PSD, sportivii şi artiştii sunt buni doar la poze, în campanii electorale sau când e rost de performanţă. (...) Dacă acest amendament meschin şi nedrept va trece astăzi şi de plenul Camerei Deputaţilor, voi solicita Guvernului să facă demersurile necesare astfel încât modificările propuse de PSD să nu fie aplicabile şi, astfel, sportivii şi artiştii să nu aibă de suferit de pe urma răfuielilor politice", se arată în comunicatul deputatului liberal.

Gigel Ştirbu, a afirmat că, în situaţia în care amendamentul privind eliminarea rentei viagere pentru sportivi şi artişti va fi adoptat în plenul Camerei, va solicita Guvernului să reintroducă aceste indemnizaţii pentru cele două categorii.

"Dacă cumva trece prevederea asta, ce am putea face este să dea Guvernul ordonanţă de urgenţă să le reintroducă. Este un drept câştigat (de către sportivi şi artişti - n.r.). Un sportiv care la 35 de ani se lasă de activitate şi care a avut succese în beneficiul României nu are, efectiv, din ce să trăiască. E vorba de sportivi care au avut rezultate, campioni în plan internaţional, campioni olimpici", a afirmat Ştirbu.

Ponta, despre proiectul privind pensiile speciale: E doar un exerciţiu jalnic de populism

 

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, afirmă că nu susţine proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI, pe care-l consideră "un exerciţiu jalnic de populism care face rău tuturor".

"Când iei o decizie atât de importantă - 'Măsoară de 7 ori şi taie o dată'. Speriaţi de presiunea populistă din partea USR, cei de la PNL şi PSD nu au măsurat deloc - au tăiat ca în 2010 şi o să fie necesar să repare de 7 ori. Soluţia de azi este populistă, neprofesionistă, neserioasă, nedreaptă, inaplicabilă şi neconstituţională. (...) PNL şi PSD au vrut doar imagine publică (sau, mai bine zis, să nu piardă imagine publică dacă se opun) - însă aici este vorba de viaţa oamenilor şi de drepturi fundamentale - nu au avut grijă să procedeze atent şi corect. Au făcut o mare nedreptate unor oameni şi categorii profesionale - aviatorii şi personalul navigant (care au o uriaşă responsabilitate şi condiţii speciale de muncă). Distrug Tarom şi şcoala românească de aviaţie. O mare nedreptate şi pentru ambasadorii care au reprezentat România cu cinste şi care o să aibă pensii de trei ori mai mici decât personalul militar din ambasade", scrie Victor Ponta, miercuri, pe Facebook.

Potrivit fostului premier, cei care susţin respectivul proiect de lege transmit un mesaj negativ unor categorii profesionale şi instituţii importante "de la care se aşteaptă şi se cere să aplice legea: magistraţi, grefieri şi controlori ai Curţii de Conturi".

"USR şi PNL vorbesc despre 'rule of law' şi schimbă peste noapte şi fără să îi consulte tocmai legea care îi priveşte. De ce sunt importanţi doar pensionarii din Ministerul de Interne şi cei din Ministerul Justiţiei nu; toţi sunt importanţi! Nu trebuie să faci discriminări şi nu trebuie să ataci drepturi deja câştigate", spune Ponta.

El face referire şi la modul în care acest proiect legislativ ar afecta parlamentarii, prin crearea unei diferenţe între europarlamentari, care ar primi pensie specială, şi deputaţii şi senatorii din Parlamentul român, care nu vor avea astfel de beneficii.

"De ce Cioloş, Stolojan şi Băsescu iau pensie specială? (...) Nu poţi să spui la Bucureşti ceva şi la Bruxelles invers", adaugă Ponta.

El mai critică faptul că nu a fost rezolvată "problema echităţii sociale" şi că nu există un "argument financiar" pentru o astfel de iniţiativă.

"Au desfiinţat pensii mari şi mici - şi au păstrat în vigoare pensii mari şi mici. Este nedrept să spui că unii oameni merită pensia mare specială şi alţii nu o merită nici pe cea mică dacă este specială - noi am adoptat legile şi toţi pensionarii se consideră îndreptăţiţi în mod legitim. Nu s-a rezolvat nimic din problema bugetară - din 160.000 de beneficiari de pensii militare şi de serviciu au desfiinţat 5.000 (restul continuă tot fără criteriul contributivităţii). Din 9 miliarde lei impact bugetar se reduce cheltuiala publică imediată cu maxim 7%. Deci argumentul financiar nu există", susţine liderul PRO România.

Ponta consideră că PSD şi PNL "se bazează" pe faptul că CSM va contesta legea la CCR şi va câştiga, în baza deciziilor şi practicii deja existente a Curţii, însă acest lucru va arăta că Parlamentul "este făcut din oameni neprofesionişti şi populişti care adoptă legi neconstituţionale - iar oamenii vor acuza că au fost păcăliţi că se desfiinţează pensiile speciale".

Fostul premier mai crede că, în cazul în care acest proiect va intra în vigoare, cei afectaţi se vor adresa instanţelor şi vor avea câştig de cauză.

"Ministrul Cătălin Predoiu ştie foarte bine că drepturi stabilite de lege şi neacordate de diverse guverne au dus în 2010-2012 la procese câştigate de magistraţi, profesori şi funcţionari publici - şi s-au plătit ca hotărâri judecătoreşti sume mai mari cu dobânzi şi alte cheltuieli!", adaugă Ponta.

El face referire şi la o soluţie propusă de PRO România, şi anume impozitarea suplimentară a tuturor pensiilor mari şi plafonarea acestora "pe o perioadă rezonabilă de timp".

"Azi, proiectul de lege care trebuie votat este doar un exerciţiu jalnic de populism care ne face rău tuturor!", conchide Victor Ponta.

Motivele expuse de inițiatorii proiectului

 

”Anomaliile generate de existenţa pensiilor de serviciu sunt de ordin social şi financiar şi influenţează negativ societatea românească. Astfel, în rândul majorităţii populaţiei există un sentiment de dezaprobare nemulţumire şi frustrare faţă de acest sistem de pensii de serviciu. (...) Un alt aspect negativ ce generează frustrare este şi cuantumul acestor pensii de serviciu. Astfel, în timp ce 5 milioane de pensionari a căror pensie a fost calculată pe baza de contributivitate au un venit lunar mediul de aproximativ 1.100 lei, pensia medie în rândul personalului ce beneficiază de pensie de serviciu este chiar revoltător: peste 17.000 RON pensia medie pentru procurori şi judecători, peste 10.000 RON pensia medie în rândul personalului aeronautic civil navigant, peste 5.000 RON pensia medie în rândul diplomaţilor şi personalului consular”, arată iniţiatorii în expunerea de motive.

Potrivit documentului, conform unei cercetări sociologice din perioada 27 noiembrie-5 decembrie 2018, peste 80% din populaţia României solicită eliminarea pensiilor de serviciu cunoscute ca pensii speciale.

Iniţiatorii mai spus că, anual, statul român cheltuie un miliard de euro pentru plata acestor pensii de serviciu, fiind 200.000 de astfel de pensionari.

Proiectul de lege a fost respins de Senat, în 19.06.2019.

Comisia de muncă a adoptat, marţi, în unanimitate, propunerea de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult