Cătălin Drulă, despre candidatura la prezidențiale: Când mă uit în jur la ce candidați sunt, prind curaj

62309569
Agerpres

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat că nu exclude o candidatură la prezidenţiale, dar a reiterat că decizia aparţine partidului şi că profilul său ar fi mai potrivit unei funcţii executive.

Pe de altă parte, acesta a precizat că, atunci când "se uită în jur" la potenţialii candidaţi pentru prezidenţiale, "prinde curaj". 

Cătălin Drulă a mai spus, pentru Prima News, că se bazează pe faptul că USR va avea candidat în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

"Sunt, evident, un potenţial candidat la preşedinţia României. (...) În primul rând, aş vrea să găsim formula cea mai bună pentru întreaga serie de alegeri. Până la urmă, o să avem un tandem preşedinte-premier. Mie, ca profil, mi se potriveşte mai bine funcţia executivă, aşa m-am văzut întotdeauna. (...)

Trebuie să avem o discuţie în partid care e cea mai bună opţiune. Dacă eu o să fiu cea mai bună opţiune să merg la prezidenţiale, n-o să mă dau în lături, deşi evident decizia are şi o componentă personală a oricărui om care candidează la prezidenţiale. Da, ştiţi cum e, mai e o vorbă: când mă uit în jur la cine sunt potenţiali candidaţi, prind curaj. (...)

Citește și
Primarul Buzăului: ”Banii pe care îi luăm de la oameni în plus să ne rămână” nouă, primăriilor
Primarul Buzăului: ”Banii pe care îi luăm de la oameni în plus să ne rămână” nouă, primăriilor

Sunt bolnav de România, iubesc ţara asta dintotdeauna. Am fost plecat şi n-am vrut să rămân în altă ţară. M-am întors aici. Şi când mă uit că ar putea să fie preşedinte Marcel Ciolacu - Doamne fereşte - Nicu Ciucă văd că mai e vehiculat. Sau chiar reinventatul Mircea Geoană. Serios? Adică după 2009, după momentul ăla, tot la Mircea Geoană? (...) Sau George Simion. Cam astea am văzut că sunt opţiunile vehiculate", a arătat Drulă.

”Dacă stăm cu nasul în sondaje, ratăm esențialul”

Potrivit acestuia, cercetările sociologice actuale indică faptul că din ce în ce mai puţini români intenţionează să se prezinte la urne sau au o opţiune de vot.

"Dacă stăm cu nasul în sondaje, ratăm esenţialul. Şi esenţialul sunt alegerile. Alegeri avem în 2024. În sondaje vedem o dezamăgire, de fapt, a oamenilor faţă de politică, şi una explicabilă. (...) În general, şi în cercetările pe care le avem noi, oamenii simt că USR a livrat, dar le pare rău că USR n-a putut să livreze mai mult, că n-a putut să aibă mai mult frâiele ţării.

(...) În linii mari, suntem acolo unde am fost la alegeri. Dar, ştiţi, până la anul, când o să fie alegeri, nici nu o să vedem nişte schimbări masive în sondaje. Ce vedem şi noi în cercetările noastre este că din ce în ce mai puţini români spun că se duc la vot sau că au o opţiune de vot - asta e mai îngrijorător", a afirmat el.

Liderul USR a mai precizat că 1.000 de persoane s-au înscris în USR de la începutul acestui an. În ceea ce priveşte alegerile europarlamentare, Drulă a declarat că obiectivul USR este să intre "dintr-o poziţie foarte puternică" în anul electoral 2024.

"Un rezultat sub aşteptări la europarlamentare, pentru un partid, în anul 2024 te pune într-o poziţie foarte dificilă pentru cursa din toamnă. (...) Nu vreau să anticipez acum, dar cred că există un mare potenţial pentru USR în 2024 pentru că, pe măsură ce trece timpul, se cristalizează opţiunile. Şi opţiunile sunt: blocul PNL-PSD (...) , de altă parte opţiunea extremistă, care există în fiecare ţară din Europa şi care câteodată prinde vânt în vele, din nefericire. Şi există o singură opţiune modernizatoare, liberală, şi acolo este USR", a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Citește și...
Primarul Buzăului: ”Banii pe care îi luăm de la oameni în plus să ne rămână” nouă, primăriilor
Primarul Buzăului: ”Banii pe care îi luăm de la oameni în plus să ne rămână” nouă, primăriilor

Primarul Buzăului, Constantin Toma, afirmă că dacă primarii din ţară vor fi consultaţi cu privire la proiectul de buget pe anul 2026, va cere ca banii plătiți de cetăţeni în plus la taxe şi impozite să rămână la bugetele locale.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Primarul din Oradea, Florin Birta, sare în apărarea lui Bolojan: ”Realitatea din teren spune altceva”
Primarul din Oradea, Florin Birta, sare în apărarea lui Bolojan: ”Realitatea din teren spune altceva”

Primarul municipiului Oradea, liberalul Florin Birta, a sărit în apărarea premierului Ilie Bolojan, după ce PSD a spus despre el că ”nu cântă din acelaşi playlist” şi că ar putea veni momentul ”schimbării lăutarului”.

Recomandări
Ursula von der Leyen a anunțat la Davos că răspunsul UE privind Groenlanda va fi ferm, unit și proporțional
Ursula von der Leyen a anunțat la Davos că răspunsul UE privind Groenlanda va fi ferm, unit și proporțional

Răspunsul Uniunii Europene la presiunea anexionistă exercitată de președintele american Donald Trump asupra Groenlandei va fi „ferm, unit și proporțional”, a declarat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române
Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, Alexus G. Grynkewich, a declarat că Rusia a fost descurajată de a ataca o țară membră a Alianței datorită nivelului de pregătire al Armatei Române.