SUA se așteaptă la o creștere a îmbolnăvirilor după Ziua Recunoștinței. ”Situația e înspăimântătoare”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Puţini sunt însă cei care iau mesajele oficialilor în serios. Dovadă sunt aeroporturile pline de călători dornici să petreacă sărbătoarea alături de familie și prieteni.
SUA se confruntă deja cu un val fără precedent de spitalizări zilnice, din cauza virusului.
În Statele Unite mai e putin până la Ziua Recunoștinței, una dintre principalele sărbători, iar aeroporturile sunt deja pline.
Specialiștii se așteaptă la o creștere și mai accelerată a îmbolnăvirilor în perioada imediat următoare.
50 de milioane de americani vor călători săptămâna aceasta
Se estimează că 50 de milioane de americani vor călători în această săptămână, cu doar 10% mai puțini decât în anii trecuți.
”Înţeleg riscurile, dar vreau neapărat să-mi văd familia”.
Aaron Gaela, student: ”Sunt îngrijorat pentru că o să mă întâlnesc cu rude care au diverse alte probleme de sănătate. Mi-am luat, să ştiţi, măsuri de precauţie şi port mască pentru că ştiu că e necesară”.
Mulți dintre cei cu planuri de călătorie se testează înainte de a porni la drum. De aici, cozile imense, la care se așteaptă în medie 5-6 ore.
Karla Paredes, student: ”Am încercat să mă feresc în ultimele două săptămâni, ca să nu aduc virusul aici, la familia mea. M-am şi testat de câteva ori ca să mă asigur că sunt sănătoasă, altfel nu aş fi venit”.
Dr. Ashish Jha, decan Universitatea Brown Dean: ”Un singur test negativ nu e suficient şi toată lumea trebuie să fie foarte grijulie. Ăsta e motivul pentru care am decis să nu facem nimic de sărbători şi să rămânem acasă. Din păcate, este singurul lucru sigur pe care-l putem face de Ziua Recunoştinţei”.
Imunologul Anthony Fauci, şeful Institutului american pentru Alergii şi Boli Infecţioase, a recomandat americanilor să poarte măşti chiar şi în casă, în perioada următoare.
Dr. Anthony Fauci: ”Când sunteţi acasă, dacă aveţi invitaţi care nu fac parte din familia apropiată şi nu sunteţi siguri dacă au fost expuşi sau nu... atunci purtaţi mască şi înăuntru, atât cât se poate”.
Numai în California, numărul de spitalizări pentru COVID a crescut cu peste 60% în ultimele 2 săptămâni.
Garda Națională, chemată să îngroape morții de Covid
În Texas, situația e chiar mai gravă. În orașul El Paso a fost desfășurată Garda Națională ca să ajute la îngroparea celor răpuși de COVID.
Dr. Megan Ranney, Brown University: ”Rămânem deja fără asistente medicale şi medici pneumologi, situaţia e înspăimântătoare şi nu mai ştim cum să ne rugăm de americani să-şi petreacă Ziua Recunoştinţei acasă”.
În Los Angeles, numărul mare de cazuri a convins autoritățile să impună un nou set de măsuri restrictive.
De miercuri, restaurantele și barurile nu mai au voie să servească masa nici înăuntru, nici pe terase.
Dr. Scott Gottlieb, fost comisar FDA: ”În acest moment se vede o luminiţă la capătul tunelului. Încercaţi să nu fiţi printre cei care se infectează în ultimele două sau trei luni din etapa acută a pandemiei. Acum trecem printr-o perioadă foarte dificilă”.
La ultimul bilanț, aproape 84.000 de noi pacienți bolnavi de COVID au fost spitalizați pe teritoriul Statelor Unite, potrivit Institutului Johns Hopkins.
A fost a 13-a zi consecutivă în care America și-a depășit propriul record de spitalizări, de la începutul pandemiei.
Sursa: Pro TV
Etichete: SUA , coronavirus , crestere , ziua recunoștinței
Dată publicare: 24-11-2020 07:48