Semnificația numelui ales de noul Papă. De la Sfântul Petru, niciun suveran pontif nu a îndrăznit să aleagă acest nume

×
Publicitate

Cardinalul american Robert Francis Prevost, ales joi papă pentru a-i urma defunctului suveran pontif Francisc, a ales pentru pontificatul său numele de Leon al XIV-lea, unul dintre cele mai adoptate în istoria Bisericii Catolice, informează EFE.

Numele cele mai folosite de papi de la Sf. Petru încoace au fost, în această ordine, Ioan (23), Grigore (16), Benedict (16), Clement (14), Leon (13), Inocenţiu (13), Pius (12), Ştefan (9), Urban (8), Alexandru (8), Adrian (6), Paul (6), Sixt (5), Martin (5), Nicolae (5), Celestin (4), Anastasie (4) şi Honoriu (4).

De la Sfântul Petru, niciun suveran pontif nu a îndrăznit să aleagă acest nume din respect pentru apostol. Ioan al XIV-lea (983-984) se numea Pietro Canepanova şi Sergiu al IV-lea (1009-1012), Pietro Bucca Porci şi ambii şi-au schimbat numele când au ocupat scaunul papal.

Noul Papă, Robert Francis Prevost, odată ales de cardinalii adunaţi în conclav, şi-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea, sub care va guverna Biserica.

Predecesorul său, Francisc (Franciscum în latină - n.r.), a ales numele Sfântului Francisc de Assisi, patron al ordinului franciscan şi, potrivit papei iezuit, "omul sărăciei, omul păcii, omul care iubeşte şi protejează creaţia", pentru a guverna Biserica Catolică.

Citește și
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger) a ales acest nume pentru că evocă figura Sfântului Benedict de Nursia, copatron al Europei, şi numărul XVI, în memoria predecesorului său Benedict al XV-lea (Giovanni Battista della Chiesa), papă italian (1914-1922), pe care l-a considerat "un profet curajos şi autentic al păcii în faţa dramei Primului Război Mondial".

Tradiţional, papii îşi păstrau numele de botez, dar în 996 Bruno din Carinthia (996-999) a renunţat la numele său atunci când a fost ales Papă şi a folosit numele de Grigore al V-lea. De atunci, toţi papii şi-au schimbat numele la începutul pontificatului.

În mod excepţional, înainte de secolul al X-lea unii suverani pontifi şi-au schimbat numele de botez din diverse motive. Este cazul lui Mercur (Mercurius), care a ocupat Scaunul Apostolic sub numele de Ioan al II-lea (533-535), întrucât nu a dorit să poarte numele unui zeu păgân.

Cine a fost Papa Leon cel Mare

Papa Leon I (n. 390 d.Hr., Toscana, Italia – d. 11 noiembrie 461 d.Hr., Roma, Imperiul Roman de Apus), cunoscut ca Leon cel Mare, a fost papă al Romei în perioada 440-461. A clarificat numeroase chestiuni teologice. Este socotit unul dintre Părinții Bisericii, venerat ca sfânt în Biserica Latină și în Biserica Greacă.

Cine este Robert Francis Prevost  -Papa Leon al XIV-lea

Cardinalul Robert Francis Prevost, O.S.A., Prefectul Dicasterului pentru Episcopi, Arhiepiscop-Episcop emerit de Chiclayo, s-a născut la 14 septembrie 1955 la Chicago (Illinois, Statele Unite).

În 1977 a intrat în noviciatul Ordinului Sfântul Augustin (O.S.A.) în provincia Doamna Noastră a Bunului Sfat, în Saint Louis.

La 29 august 1981 și-a depus jurămintele solemne. A studiat la Uniunea Teologică Catolică din Chicago, primind o diplomă în teologie.

La vârsta de 27 de ani a fost trimis de Ordin la Roma pentru a studia dreptul canonic la Universitatea Pontificală Sfântul Toma de Aquino (Angelicum). A primit hirotonirea preoțească la 19 iunie 1982. A primit licența în 1984, apoi a fost trimis să lucreze în misiunea Chulucanas, în Piura, Peru (1985-1986).

În 1987 a primit titlul de doctor cu teza: „Rolul priorului local în Ordinul Sfântului Augustin”. În același an a fost ales director de vocații și director al misiunilor provinciei augustiniene „Mama Bunului Sfat” din Olympia Fields, Illinois, Statele Unite ale Americii.

În 1988 a fost trimis la misiunea Trujillo ca director al proiectului de formare comună pentru aspiranții augustinieni în Vicariatele din Chulucanas, Iquitos și Apurímac. Acolo a slujit ca prior comunitar (1988-1992), director de formare (1988-1998) și profesor al profesionilor (1992-1998). În arhiepiscopia Trujillo a fost vicar judiciar (1989-1998) și profesor de drept canonic, patristic și moral în Seminarul Major „San Carlos e San Marcelo”.

În 1999 a fost ales prior provincial al provinciei „Mama Bunului Sfat”, Chicago. După doi ani și jumătate, Capitolul general ordinar l-a ales prior general, minister care i-a fost din nou încredințat în Capitolul general ordinar din 2007.

În octombrie 2013 s-a întors în provincia sa (Chicago) pentru a servi ca profesor al profesului și vicar provincial, roluri pe care le-a deținut la 3 noiembrie 2014, când Papa Francisc l-a numit administrator apostolic al diecezei de Chiclayo, Peru, ridicându-l la demnitatea de episcop și desemnându-i eparhia titulară de Sufar.

La 7 noiembrie a intrat în posesia canonică a diecezei în prezența nunțiului apostolic James Patrick Green; a fost hirotonit episcop la 12 decembrie, sărbătoarea Maicii Domnului de Guadalupe, în catedrala diecezei sale. A slujit ca episcop de Chiclayo din 26 noiembrie 2015.

În martie 2018 a devenit al doilea vicepreședinte al Conferinței Episcopale Peruviane. Papa Francisc l-a numit membru al Congregației pentru Cler în 2019 și membru al Congregației pentru Episcopi în 2020. La 15 aprilie 2020, Papa l-a numit administrator apostolic al diecezei de Callao.

La 30 ianuarie 2023, Papa Francisc l-a numit pe Cardinalul Prevost prefect al Dicasterului pentru Episcopi și președinte al Comisiei Pontificale pentru America Latină.

Creat și proclamat Cardinal de Papa Francisc în Consistoriul din 30 septembrie 2023, al Diaconiei Santa Monica.

El este considerat o figură de excepţie, în contextul în care în episcopatul latino-american cetăţenii Statelor Unite sunt foarte rari.

Relația cu Papa Francisc

Papa Francisc l-a chemat la Roma în 2023, pentru a-l pune la conducerea puternicului Dicaster însărcinat cu selectarea episcopilor lumii, într-o perspectivă misionară mai apropiată de cei săraci.

El a fost creat cardinal în acel an.

El face parte din Oridnul Sfântului Augustin, înfiinţat în secolul al XIII-lea.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

Autorităţile din Iran au neutralizat circa 40.000 de terminale de internet ale Starlink, compania deţinută de miliardarul american Elon Musk. 

Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro
Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro

Cuba va intra în „stare de război” în încercarea de a face față amenințărilor lui Donald Trump de la intervenția SUA în Venezuela.

Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare”  pe insulă
Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare” pe insulă

Prim-ministrul Groenlandei a declarat că populația insulei trebuie să înceapă să se pregătească pentru o posibilă invazie militară, chiar dacă acest scenariu rămâne improbabil, întrucât președintele Donald Trump își continuă amenințările.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.