Pe cine a luat de la Moscova avionul misterios venit de la Washington. A fost dus direct la Casa Albă. FOTO

62519177
Profimedia

Americanul Marc Fogel, eliberat marţi de Rusia după trei ani şi jumătate petrecuţi după gratii, a fost primit călduros de preşedintele american Donald Trump la Casa Albă, după aterizarea sa la Washington, relatează Reuters.

O altă persoană, neidentificată, ar urma să fie eliberată miercuri, a indicat Trump.

"Mă simt cel mai norocos din lume în acest moment. Sunt un profesor din clasa mijlocie care se află acum într-o lume de vis", a declarat Fogel, care purta pe umeri un steag american.

"Mie mi se pare că arată foarte bine", a apreciat lângă el Donald Trump, în sala pentru recepţii diplomatice a Casei Albe.

Citește și
Un val de temperaturi scăzute a adus ninsoare în Shanghai, un fenomen rar în acest oraş. FOTO
Un val de temperaturi scăzute a adus ninsoare în Shanghai, un fenomen rar în acest oraş. FOTO

Marți, serviciile de urmărire a zborurilor au arătat că un avion privat a aterizat la Moscova venind din Statele Unite. La bordul său se afla Steve Witkoff, un trimis special al președintelui Donald Trump. Acesta a părăsit Rusia cu Fogel și l-a adus la Casa Albă, unde Trump l-a salutat, potrivit AP.

Eliberarea profesorului în vârstă de 63 de ani, arestat în Rusia în august 2021 şi condamnat la 14 ani de închisoare, a avut loc pe fondul eforturilor Washingtonului de îmbunătăţire a relaţiilor cu Moscova în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina, conform Agerpres.

Potrivit lui Trump, eliberarea sa "ar putea fi o parte importantă" în acest efort.

Atât el, cât şi Fogel i-au mulţumit preşedintelui rus Vladimir Putin pentru eliberare. "Am vrut doar să-l aducem acasă", a spus Trump.

Liderul de la Casa Albă a mai indicat că o altă persoană urmează să fie eliberată miercuri, fără a o identifica, şi a calificat termenii eliberării lui Fogel drept "foarte corecţi".

Marc Fogel a fost adus înapoi în SUA de emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, care a făcut marţi o escală neanunţată la Moscova în acest scop.

Întrebat ce au dat SUA în schimbul lui Fogel, Trump a declarat mai devreme presei că "nu mare lucru" şi a calificat eliberarea lui drept semn de bună credinţă din partea ruşilor.

"Am fost trataţi foarte amabil de Rusia. De fapt, sper că este începutul unei relaţii în care să putem pune capăt acestui război şi uciderii a milioane de oameni", a adăugat Trump.

Marc Fogel a fost arestat în august 2021 pe aeroportul moscovit Şeremetievo având în bagaje 17 grame de marijuana şi condamnat la 14 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Unul din avocaţii săi, Martin De Luca, a explicat că narcoticul îi fusese prescris în Pennsylvania, unde este legal.

Fostul avocat rus al lui Fogel Dmitri Ovisanikov a declarat la rândul său agenţiei Interfax că acesta a fost transferat săptămâna trecută de la o închisoare din Rîbinsk, la nord de Moscova, la un centru de detenţie din capitala rusă, în vederea eliberării.

Marc Fogel nu a fost inclus în schimbul istoric de deţinuţi din august anul trecut, în care 16 deţinuţi, inclusiv reporterul Evan Gershkovich, au fost remişi de Rusia Occidentului şi opt viceversa.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Un val de temperaturi scăzute a adus ninsoare în Shanghai, un fenomen rar în acest oraş. FOTO
Un val de temperaturi scăzute a adus ninsoare în Shanghai, un fenomen rar în acest oraş. FOTO

Valul de temperaturi scăzute care a lovit sudul China a adus marți ninsoare la Shanghai, un fenomen rar în oraș, spre încântarea rezidenților acestui hub financiar, autoritățile avertizând că temperaturile geroase ar putea dura cel puțin trei zile.

Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez
Trump a publicat un mesaj pe care i l-a trimis Macron. Ce i-a scris președintele francez

Preşedintele american Donald Trump a publicat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, capturi de ecran ale unui mesaj scris de către omologul său francez Emmanuel Macron, care a propus un G7, joi, la Paris, cu Rusia, relatează Le Figaro. 

Trump: Cedarea Insulelor Chagos de Marea Britanie este un act de „mare prostie”, încă un motiv să achiziționăm Groenlanda
Trump: Cedarea Insulelor Chagos de Marea Britanie este un act de „mare prostie”, încă un motiv să achiziționăm Groenlanda

Donald Trump susține că planul Regatului Unit de a ceda suveranitatea Insulelor Chagos către Mauritius reprezintă „un act de mare prostie”.

Recomandări
Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”
Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”

În contextul escaladării tensiunilor din jurul Groenlandei, delegaţia Danemarcei a decis să boicoteze Forumul Economic Mondial de la Davos.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Grindeanu, despre ministrul Marinescu, acuzat de plagiat: ”Nu suntem la şcoala de maici. Sunt convins că a respectat legea”
Grindeanu, despre ministrul Marinescu, acuzat de plagiat: ”Nu suntem la şcoala de maici. Sunt convins că a respectat legea”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni seară, că are încredere că ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, acuzat de plagiat, a respectat legea care era în vigoare la momentul la care şi-a susţinut doctoratul.