Opt persoane din Germania au fost vaccinate din greșeală cu 5 doze anti-Covid-19

vaccin
Shutterstock

Opt angajaţi ai unui azil de bătrâni din Stralsund, în Germania au fost vaccinaţi din greşeală cu cinci doze de vaccin Pfizer-BioNTech împotriva Covid-19.

Opt angajaţi, şapte femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 38 şi 54 de ani, ai unui azil de bătrâni din Stralsund, în nord-estul Germaniei, au fost vaccinaţi din greşeală cu cinci doze de vaccin împotriva Covid-19, fără consecinţe sanitare grave în acest stadiu, relatează AFP.

Cele şapte femei şi bărbatul vaccinaţi se află între persoanele vaccinate în mod prioritar cu vaccinul alianţei americano-germane BioNTech-Pfizer, administrat în Germania începând de sâmbătă, potrivit News.ro.

Însă, la vaccinarea lor, duminică, le-au fost injectate cinci doze dintr-o dată, a anunţat luni administratorul districtului în care se află azilul.

Ei au fost informaţi imediat despre această eroare, a dat asigurări Stefan Kerth.

Citește și
Vaccin
Dozele de vaccin anti-Covid din prima tranşă rămase neutilizate vor fi redistribuite către alte spitale

Patru dintre ei fost internaţi sub observaţie la spital cu simptome gripale uşoare, iar ceilalţi trei s-au întors acasă.

„Regret profund acest incident”, a declarat administratorul districtului, dând asigurări că este vorba doar despre cazuri izolate, din cauza unor erori umane.

„Le doresc persoanelor vizate să nu se producă niciun efect secundar grav”, a declarat el.

Laboratorul german BioNTech, care a dezvoltat acest prim vaccin cu ARN mesager, a dat asigurări, înainte de lansarea campaniei de vaccinare, în acest weekend, în mai multe state membre ale Uniunii Europene, că doze mai mari decât cele normale au fost injectate în timpul fazei testării, fără efecte secundare grave.

Acest vaccin, conceput în mai puţin de un an de zile şi care urmează să fie administrat în două injecţii, este livrat într-un flacon al cărui conţinut, după ce este diluat, conţine cinci doze.

Însă autorităţile sanitare germane, prin vocea unei purtătoare de cuvânt a Ministerului german al Sănătăţii, au anunţat luni că aceste flacoane pot conţine şase doze de vaccin.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, uimit de salariul pe care îl câștigă în Parlament: ”Ce îmi dați, mă, atâția bani?”
Gigi Becali, uimit de salariul pe care îl câștigă în Parlament: ”Ce îmi dați, mă, atâția bani?”
Citește și...
O asistentă medicală din Cluj a suferit o reacție alergică, după ce s-a vaccinat anti-Covid. Cum se simte
O asistentă medicală din Cluj a suferit o reacție alergică, după ce s-a vaccinat anti-Covid. Cum se simte

Prefectura Cluj anunţă că 165 de persoane s-au vaccinat până în prezent.

Dozele de vaccin anti-Covid din prima tranşă rămase neutilizate vor fi redistribuite către alte spitale
Dozele de vaccin anti-Covid din prima tranşă rămase neutilizate vor fi redistribuite către alte spitale

Dozele de vaccin anti-COVID din prima tranşă rămase neutilizate vor fi redistribuite către alte spitale

Efecte secundare neobișnuite ale vaccinului Moderna. Ce au pățit persoanele care aveau injecţii cu botox sau acid hialuronic
Efecte secundare neobișnuite ale vaccinului Moderna. Ce au pățit persoanele care aveau injecţii cu botox sau acid hialuronic

Uniunea Europeană are o comandă inițială de 200 de milioane de doze din vaccinul anti-Covid dezvoltat de Pfizer și BioNTech, iar distribuția ar urma să fie finalizată până în septembrie 2021, potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Cum vor marile companii americane să își convingă angajații să se vaccineze împotriva noului coronavirus
Cum vor marile companii americane să își convingă angajații să se vaccineze împotriva noului coronavirus

Mulți dintre patronii americani vor să respecte alegerea și „libertățile individuale” ale angajaților care refuză vaccinul, scrie Wall Street Journal.

Recomandări
România vrea să amâne închiderea centralelor pe cărbune. Ministrul Energiei: „O perioadă de timp, poate până în 2032”
România vrea să amâne închiderea centralelor pe cărbune. Ministrul Energiei: „O perioadă de timp, poate până în 2032”

Centralele pe cărbune ar putea avea viitor în România, deși legea actuală prevede clar închiderea lor completă în următorii ani.

Cine e Cristina Târteață, funcționara care l-a certat pe Ilie Bolojan: membru PSD, a avut funcții în instituții de stat
Cine e Cristina Târteață, funcționara care l-a certat pe Ilie Bolojan: membru PSD, a avut funcții în instituții de stat

S-a lăsat cu revoltă în Senatul României, după ce Ilie Bolojan, președintele Camerei Superioare a Parlamentului, a anunțat că vrea să desființeze în jur de 180 de posturi bugetate.

Problema ignorată de autorități: Aproximativ 75% din români vor fi obezi în 10 ani. Nu există tratamente decontate
Problema ignorată de autorități: Aproximativ 75% din români vor fi obezi în 10 ani. Nu există tratamente decontate

Obezitatea este recunoscută ca boală cronică în România, însă doar pe hârtie, pentru că statul nu a pus la punct şi programe speciale care să îi ajute pe pacienţi.