Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lukaşenko, după rebeliunea grupului Wagner: „Dacă Rusia se prăbuşeşte, vom muri cu toţii!" | VIDEO

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat marţi că "ameninţarea unui nou conflict mondial nu a fost niciodată mai aproape" ca astăzi şi a avertizat că, "dacă Rusia se prăbuşeşte, vom muri cu toţii".

În cadrul unei ceremonii de acordare a gradelor de general unor comandanţi militari de rang înalt, liderul belarus a declarat că, "dacă Rusia se prăbuşeşte, vom rămâne sub dărâmături şi vom muri cu toţii", relatează EFE, conform Agerpres.

Lukaşenko a spus că se încearcă să se "zdruncine" regiunea şi să se "dezorienteze" populaţia pentru a i se impune noi reguli şi o nouă ordine mondială.

„Ţările şi popoarele noastre nu vor mai exista în această ordine", a adăugat el.

Potrivit lui Lukaşenko, Occidentul ar profita imediat de situaţie dacă în Rusia ar izbucni haosul, aluzie la revolta eşuată a grupului Wagner. „Situaţia ne-a scăpat de sub control, apoi am crezut că se va rezolva, dar nu s-a rezolvat", le-a declarat Lukaşenko jurnaliştilor, potrivit agenţiei de presă belaruse oficiale Belta. "Nu există eroi în această poveste", a spus el. În opinia sa, tensiunile persistente dintre grupul paramilitar Wagner şi armata rusă au fost prost gestionate, provocând o "confruntare" între cele două părţi la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit AFP. În acelaşi timp, liderul belarus, care a intermediat un acord între şeful grupului paramilitar privat Wagner, Evgheni Prigojin, şi Kremlin, care a pus capăt rebeliunii armate a mercenarilor ruşi la sfârşitul săptămânii trecute, a evitat să comenteze detaliile acestuia. Totodată, Lukaşenko, principalul aliat al preşedintelui Vladimir Putin, a indicat marţi că ordonase armatei sale să fie "pregătită de luptă" după izbucnirea rebeliunii grupului paramilitar Wagner în Rusia. "Am dat toate ordinele pentru ca armata să fie pe deplin pregătită de luptă", a afirmat Lukaşenko, citat de Belta. Această măsură arată îngrijorarea provocată de rebeliunea de vineri şi sâmbătă a grupului Wagner, al cărui lider Evgheni Prigojin urmează, potrivit Kremlinului, să se relocheze în Belarus, după ce a acceptat să pună capăt loviturii de stat. Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat luni că mercenarii din grupul Wagner, care au luat parte la rebeliune, ar putea să se înroleze în armata regulată sau în alte agenţii de securitate, să se întoarcă la ei acasă sau să plece în exil în Belarus. Potrivit presei belaruse, avionul lui Prigojin a aterizat marţi pe un aerodrom din apropierea Minskului.

Citește și
Evgheni Prigojin
Cu ce s-a ales Prigojin după rebeliunea pornită în Rusia. A oprit brusc marșul spre Moscova după negocieri cu Lukașenko

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult