Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum ne va afecta un Brexit "fără acord". Aproape 400.000 de români trăiesc acum în Regat

Efectele unui Brexit fără acord ar putea fi foarte grave pentru Marea Britanie, dar acestea vor fi resimțite puternic și de statele membre ale Uniunii Europene, printre care și România.

În momentul în care Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană, toate beneficiile pe care statele din blocul comuniar le au vor înceta să se aplice, relația dintre Marea Britanie și statele europene urmând să fie reglementată prin intermediul Acordului Brexit.

În cazul în care oficialii britanici și europeni nu reușesc să ajungă la un consens în negocieri, există probabilitatea ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană fără un acord.

„Cred că un acord este posibil, foarte dificil, dar posibil”, a declarat în urmă cu o săptămână Michel Barnier, negociatorul-șef al UE pentru Brexit. 

Conform unei legi adoptate de Parlamentul britanic, acordul negociat de Guvern cu oficialii de la Bruxelles trebuie să primească aprobarea parlamentarilor pentru a fi încheiat. De asemenea, Parlamentul este cel care trebuie să își dea acordul și pentru producerea unui Brexit fără acord. În cazul în care Parlamentul nu aprobă acordul, prim-ministrul Boris Johnson este forțat, conform legii, să ceară o amânare din partea Uniunii Europene.

Citește și
brexit
Soarta Brexitului se decide în această săptămână. Ce opțiuni are Marea Britanie

Amânarea trebuie aprobată apoi de toate statele membre ale Uniunii Europene. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, Marea Britanie va fi nevoită să iasă din UE fără un acord.

Dreptul de ședere al românilor în Marea Britanie

Românii din Marea Britanie vor avea garantat dreptul de ședere în Marea Britanie timp de trei ani, chiar și în cazul unui Brexit fără acord. Măsura a fost anunțată la începutul lunii septembrie, înlăturând astfel posibilitatea blocării liberei circulații a cetățenilor UE, vehiculată la începutul negocierilor. 

Guvernul britanic a introdus un „plan de reglementare a șederii temporare în Marea Britanie”.

Cetățenii români care au locuit legal în Marea Britanie timp de minim cinci ani vor avea posibilitatea să aplice pentru un permis de ședere pe perioadă nedeterminată. Această opțiune le va oferi românilor posibilitatea de a părăsi Marea Britanie timp de până la cinci ani, fără să își piardă statutul, conform informațiilor publicate pe site-ul Ministerului de Externe

Cetățenii români care se vor muta în Marea Britanie până la finalul anului 2020 vor putea să ceară un permis de ședere temporară, care le garantează șederea până la împlinirea celor cinci ani necesari obținerii permisului permanent. Noile reguli se aplică tuturor cetățenilor din Uniunea Europeană și Elveția, precum și rudelor acestora. 

Până la finalul lunii septembrie, 280.600 de cetăţeni români s-au înregistrat deja pentru obţinerea noului statut, a anunțat Ministerul de Externe.

În total, în Marea Britanie trăiesc, cu forme legale, aproximativ 392.000 de români, conform informațiilor publicate la finalul anului 2018 de Institutul Național de Statistică britanic

Raportat la numărul total de cetățeni români care s-au stabilit în Marea Britanie, aproximativ 64% au aplicat pentru noul statut, care le va asigura șederea și după Brexit.

Conform MAE, cetățenii români reprezintă a doua cea mai mare comunitate de români din Marea Britanie care a depus cererile pentru permisul de ședere temporară.

 

Studenții români în Marea Britanie

După Brexit, studenții români care studiază în universitățile din Marea Britanie vor avea posibiltiatea să rămână în țară timp de doi ani după ce își obțin diploma, pentru a-și găsi un loc de muncă. De asemenea, programul de taxe și împrumuturi pentru studenți va rămâne același.

În prezent, studenții au doar patru luni la dispoziție după absolvire să își găsească un loc de muncă, conform unei legi introduse de fostul prim-ministru Theresa May când era ministru de Interne.

În anul universitar 2017-2018, în Marea Britanie se aflau aproximativ 450.000 de studenți străini, aproape 9.000 dintre aceștia fiind studenți români, conform Consiliului Studențesc din Marea Britanie.

Dreptul de muncă al românilor în Marea Britanie

Dreptul de muncă al românilor în Marea Britanie, fie ca angajat sau lucrător independent fără permis de muncă, va fi asigurat prin intermediul permisului de ședere temporară sau permanentă, care poate fi obținut printr-o cerere online.

Cetățenii români vor avea drept de protecție socială la finalul contractului de muncă și vor avea șansa să își caute un loc nou de muncă.

 

Cetățenii români care vizitează Marea Britanie

Cetățenii români care vor dori să viziteze Marea Britanie după ieșirea din Uniunea Europenă nu vor avea nevoie de o viză.

Pentru o perioadă de până la trei luni, cetățenii români vor putea vizita Marea Britanie doar pe baza cărții de identitate sau a pașaportului.

Afacerile întreprinderilor românești cu cele britanice

În ceea ce privește comerțul cu Marea Britanie (exporturi sau importuri), afacerile românești vor fi afectate, a transmis Comisia Europeană.

„În cazul scenariului unui Brexit fără acord, Regatul Unit va deveni țară terță și nu i se va aplica nicio măsură tranzitorie. Nu va mai exista o perioadă de tranziție, astfel cum se prevedea în Acordul de retragere”, se menționează într-un comunicat publicat de Comisia Europeană.

„Nicio întreprindere care face schimburi comerciale de bunuri și de servicii cu Regatul Unit nu va rămâne neafectată în cazul scenariului fără acord”, a transmis Comisia Europeană, alături de o listă a măsurilor pe care întreprinderile vor fi nevoite să le ia în cazul unui Brexit fără acord.

În cazul unui Brexit fără acord, Marea Britanie va deveni din punct de vedere comercial un stat terț. Acest lucru înseamnă că relațiile comerciale dintre Marea Britanie și statele membre UE, printre care și România, vor fi reglementate de normele Organizației Mondiale a Comerțului, începând cu data oficială a retragerii, a transmis Comisia Europeană.

În cazul schimburilor comerciale cu Marea Britanie se vor aplica formalități vamale și taxe vamale. De asemenea, se pot aplica interdicții sau restricții pentru anumite produse și licențele de import/export eliberate de Marea Britanie nu vor mai fi valabile.

În 2018, România a exportat în Marea Britanie bunuri în valoare de 2,87 miliarde de euro și a importat bunuri în valoare de 1,74 miliarde de dolari. Astfel, singura țară cu care România are un bilanț de peste 1 miliard de euro în favoarea sa este Marea Britanie, conform Hotnews

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult