Andi Moisescu: ”La început, în primele mele zile la Pro TV, cred că se vedea foarte tare că mi-e greu”
Your browser doesn't support HTML5 video.
La Dive Deep vom avea de fiecare dată un subiect de dezvoltare personală, tratat cu un invitat, iar acum, în acest al doilea episod, tema de discuție este: ”challenges bring strenghth” - cumva ... forța pe care o căpătăm în urma provocărilor din viața noastră.
Ștefan Hamza: O să începem cu o întrebare pe care a lăsat-o invitatul anterior pentru tine, și anume: Întrebarea mea pentru următorul invitat este cum faci să nu te trădezi atunci când îți este foarte greu.
Andi Moisescu: ”Cred că ține de antrenament în cele din urmă, pentru că în viață n-are cum să nu-ți fie greu. Adică este evident lucrul ăsta, și-n meseria noastră neașteptat e o chestiune care e la ordinea zilei, adică oricât de tare te-ai pregătit, întotdeauna ceva te surprinde, deci greu e exclus din ecuație. La început cred că se vedea foarte tare că mi-e foarte greu. Mi-aduc aminte, în primele mele zile de început în Pro TV, vorbesc de zilele în care a început să se și vadă, pentru că greu mi-a fost și când doar mă auzeam, când am început la radio.
Foarte greu mi-a fost și când am început să fac orice pe lumea asta, respectiv, nu știu, habar n-am, să vând ziare, de exemplu. Și atuncea mi-a fost greu. Greu mi-a fost și când am intrat în clasa întâi și când am apărut prima oară pe o scenă, la o serbare, la sfârșitul clasei întâi, când am fost eu singur, cu o chitară în mână. Întotdeauna e greu. În primele dăți se vedea că mi-e greu. Era evident lucrul ăsta, e o chestiune care ține de antrenament și în care îmi spun că, oricum, singura soluție pe care o am este să încerc să depășesc situația data. Adică nu mai pot să mă dau jos de pe scenă, nu mai pot să duc înapoi ziarele pe care le-am încercat să le vând, nu mai am cum să plec din fața camerelor odată ce s-a da REC.
Toate situațiile astea sunt fără ieșire și singura soluție este OK, respiri adânc, dă-i înainte, ce pot să fie, ce? Adică ce se poate întâmpla, în cele din urmă. Iar marele secret pe care l-am folosit de fiecare dată în momente în care am simțit că mi-e greu a fost să mă întorc la mine cu totul și să încerc să fiu firesc. Adică să fiu exact așa cum simt. În momentul ăla să știi că dispare foarte mult din greutatea de pe umeri și brusc apare o siguranță. Nu știu să spun exact de unde, poate că Raluca știe mai bine aici, și de fiecare dată am reușit să fac față distracției, într-o formă sau alta. Se poate întâmpla să nu fie o victorie la sfârșit, se poate întâmpla să greșesc, se poate întâmpla să gafez, dar toate lucrurile astea sunt firești, până la urmă. Și de fapt eu asta și caut”.
Ștefan Hamza: Deci, cumva, antrenamentul la tine e cumva să te oprești.
Andi Moisescu: ”Antrenamentul e să fiu cât mai mult eu. Da, mi se pare că aici e marele secret, pentru că, știi cum e, ești cu toți parametrii ăia pe care îi ai de fapt. Complicația apare când încerci să fii poate mai mult decât ești și atunci e mai dificil.”
Ștefan Hamza: Deci să fim autentici.
Andi Moisescu: ”Da, da, da, cred că autenticitatea și firescul sunt două secrete foarte importante în a reuși să nu arăți că ți-e teamă atunci când ți-e teamă.”
Ștefan Hamza: În regulă. Bun, deci îl avem în față pe Andi, un om care a vândut ziare la 17 ani. Un om care a făcut facultatea de matematică și care acum e probabil unul de cele mai cunoscuți oameni din televiziune. Probabil și cea mai cunoscută voce, cu siguranță, asta cred, că vocea ta răsună ...
Andi Moisescu: ”Pentru că am avut și 6 ani de radio înainte de televiziune și lumea s-a obișnuit înainte de toate cu vocea mea, și după aia cu imaginea. Dar legătura, cumva, au făcut-o, pentru că, în anii 90, radiourile erau foarte populare pentru că abia apăruseră. Mă refer la radiourile private. Până în 89 exista doar radioul de stat, unde se ajungea foarte greu, ceea ce nu era tocmai rău, adică un filtru bun garantează faptul că doar oameni cu adevărat pregătiți pentru meserie ajung în meseria respectivă. Pe de altă parte, tu nu poți să știi, îmi pare rău că sar acum de la una-alta, dacă nu cumva sunt oameni care au o chemare către zona aia, dar nu sunt suficient de pregătiți, dar merită să-i descoperi.
Și atunci mi se pare că are avantajul și ceea ce s-a întâmplat după 90. Eu n-aveam nicio pregătire când am intrat în radio, în 90, dar radiourile erau foarte populare, pentru că abia apăruseră, și era ceva, ca un fel de magie, să emită un radio 24 de ore din 24 - și muzică, lucru pe care îl găseai foarte rar pe vremea aia, drept pentru care vocile de la radio au fost foarte populare în primii ani din 90.
Eu sunt una dintre vocile alea, chiar de pe la începuturi, și atuncea m-a ajutat foarte mult. Asta a fixat cumva vocea în memoria emoțională a oamenilor, după care odată cu apariția la televiziune, omul a lipit imaginea de voce. Vocea a rămas aceea și o recunoștea. Era: A, o știu! Și a venit, așa, o creștere firească.”
Ștefan Hamza: Dar ce mă interesează pe mine, te-ai văzut pe tine, băiatul care făcea facultatea de matematică, ajungând aici? Te-ai vizualizat vreodată ajungând aici?
Andi Moisescu: ”E o chestiune care ține de conjunctură. Facultatea de Matematică are legătură cu un context familiar, ține de familial, ține de familia mea. Unchiul meu din partea mamei mele este unul dintre cei mai mari matematicieni din România, așa a fost să fie întâmplarea. A antrenat ani de zile lotul olimpic și eu am crescut împreună cu el în aceeași casă, de practic de la 2 săptămâni. Am fost întotdeauna foarte apropiat de el și el a avut o influență foarte puternică asupra mea din fragedă copilărie. Drept pentru care a fost și un model pentru mine și el a fost pur și simplu înnebunit după matematică. I-a plăcut chestia asta, a fost o mare pasiune pentru el, și fiind așa un model pentru mine mi-a picat și mie matematica foarte bine.
El a avut foarte mult, mare grijă. E un pedagog excepțional și un om care reușește să te facă să te îndrăgostești de matematică, nu doar s-o accepți și să zici da, e ok, am înțeles, trebuie s-o învăț și merg cu ea înainte. Nu, chiar te îndrăgostești de ea. Bineînțeles că a avut amprenta asta și asupra mea și când am ajuns în clasa a 10-a mi-era destul de limpede, de fapt ce zic eu, de când am intrat la liceu îmi era foarte limpede că o să ajung să fac același lucru pe care l-a făcut și el. O să urmeze exact același .. o să fac matematica.
În realitate, de fapt, pasiunea mea cea mai mare și tot ce ținea din de interiorul meu, dar nu erau vremurile pentru așa ceva, era legat de muzică. Eu toată viața am alergat după muzică, de fapt, și tot ceea ce am făcut, în rest, am făcut în încercarea de a mă apropia cât mai tare de muzică. Eu asta mi-am dorit să fac, n-am apucat, acum deja e timpul trecut, am intrat în repriza a 2-a, deci e destul de grea reinventarea, da, nici nu se mai pune problema.
Oricum am reușit să mă apropii foarte tare de ea și sunt în acest univers. Adică, de fapt, toată povestea asta, radioul, televiziunea, lumea spectacolului, scena, toate toate au legătură cu dorința mea de a fi cât mai aproape de muzică”.
Urmăriți integral discuția cu Andi Moisescu în înregistrarea VIDEO a emisiunii Dive Deep!