Un mamifer marin a scufundat un vas din flota rusească. Reacția oficialilor de la Kremlin

nava rusia
Ministerul Rus al Apărării

O morsă a atacat și a scufundat un vas din flota rusească, în timpul unei expediții în Oceanul Arctic.

Echipajul a fost nevoit să se refugieze pe uscat. Pe navă se aflau și cercetători din cadrul Societății Geografice, scrie Metro.co.uk.

Morsa a reacționat astfel pentru a-și proteja puiul. Într-un comunicat de presă, reprezentanții Societății Geografice a declarat că „nava s-a scufundat, dar tragedia a fost evitată datorită acțiunii prompte a liderului echipajului. Toți participanții au ajuns cu bine, pe uscat”.

Ministerul rus al Apărării a declarat că „probleme serioase au fost evitate datorită intervenției ofițerilor Flotei Nordice a Rusiei, care au reușit să îndepărteze vasul de lângă animale, fără a le răni”. Oficialii nu au menționat, însă, și faptul că ambarcațiunea s-a scufundat.

Morsele pot deveni foarte agresive dacă simt că puii lor sunt în pericol, iar femelele pot ajunge și până la greutatea de 900 de kilograme.

Citește și
Statele Unite, Gibraltar, petrolier,
Mita uriașă pe care SUA au vrut s-o ofere căpitanului petrolierului iranian ca să le dea nava
Ce ar face Budapesta dacă ar fi atacată de ruși. Răspunsul a stârnit furie în Ungaria, ce a spus un apropiat al lui Viktor Orbán

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTaV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Citește și...
Două ambarcaţiuni cu oameni la bord, salvate de la naufragiu în zona Portului Mangalia
Două ambarcaţiuni cu oameni la bord, salvate de la naufragiu în zona Portului Mangalia

O navă de intervenţie a Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare a intervenit duminică pentru a împiedica naufragierea a două ambarcaţiuni de agrement în stâncile digului de nord ale Portului Mangalia.

Mita uriașă pe care SUA au vrut s-o ofere căpitanului petrolierului iranian ca să le dea nava
Mita uriașă pe care SUA au vrut s-o ofere căpitanului petrolierului iranian ca să le dea nava

Statele Unite i-a oferit o sumă uriașă căpitanului petrolierului iranian ”Adrian Darya 1” pentru ca acesta să ducă nava într-un loc de unde americanii să o poată captura, relatează Financial Times.

Adolescent dispărut în mare. Salvatorii îl caută cu un elicopter și navă cu sonar
Adolescent dispărut în mare. Salvatorii îl caută cu un elicopter și navă cu sonar

Salvamarii au arborat miercuri steagul roșu pe litoral, semn că riscul de înec este mare, iar înotul - interzis. Mulți turiști au ingnorat însă avertismentul și s-au avântat în larg.

Recomandări
Apele Române anunță noi intervenţiile în zonele vulnerabile. Diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe
Apele Române anunță noi intervenţiile în zonele vulnerabile. Diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe

Apele Române anunţă, sâmbătă, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe.

Orban, întrebat dacă ar doborî dronele ruseşti, ca preşedinte: Aş notifica Rusia şi aş solicita doborârea dronelor
Orban, întrebat dacă ar doborî dronele ruseşti, ca preşedinte: Aş notifica Rusia şi aş solicita doborârea dronelor

Ludovic Orban, candidat la alegerile prezidenţiale din partea formaţiunii Forţa Dreptei, susţine că, în cazul în care va ajunge preşedinte, va ordona Armatei să doboare dronele ruseşti, după ce va notifica Rusia prin intermediul ambasadorului.

Gruparea teroristă Hezbollah a confirmat moartea liderului său în atacul aerian al Israelului. Cine a fost Hassan Nasrallah
Gruparea teroristă Hezbollah a confirmat moartea liderului său în atacul aerian al Israelului. Cine a fost Hassan Nasrallah

Gruparea teroristă Hezbollah a confirmat, sâmbătă, moartea liderului său, Hassan Nasrallah, după ce Israelul a anunțat că acesta a fost ucis vineri într-un atac aerian care a avut loc în Beirut.