Sorina Pintea, reintrodusă în arestul Poliției, după ce a fost internată în spital

×
Publicitate

UPDATE Sorina Pintea a fost reintrodusă în arestul Poliției.

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătăţii, arestată în dosarul în care este acuzată de luare de mită, a fost reintrodusă în arestul Poliţiei, după ce a fost transportată, sub pază, la Spitalul Clinic "Sfânta Maria", pentru investigaţii medicale suplimentare, potrivit unor surse judiciare.

"Persoana privată de libertate, în baza unui mandat de arestare preventivă, a fost condusă într-un spital din Bucureşti, din reţeaua publică, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. La acest moment, persoana în cauză a fost reintrodusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă", informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.

Sorina Pintea a solicitat să fie transportată, sub pază, din arest la Spitalul Clinic "Sfânta Maria", pentru a i se face investigaţii medicale suplimentare, ea invocând unele probleme de sănătate pe care le-ar fi avut în cursul zilei de duminică.

Poliţia Capitalei a precizat, duminică seara, că a fost solicitată ambulanţa la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă nr.1, pentru o persoană aflată în arest preventiv. ''Persoana a primit îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea", precizau, cu o zi în urmă, reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Citește și
Guvernul olandez a plătit 5,7 milioane de euro pentru artefactele româneşti furate din Muzeul Drents
Guvernul olandez a plătit 5,7 milioane de euro pentru artefactele româneşti furate din Muzeul Drents

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a Sorinei Pintea, fiind acuzată de luare de mită.

Știre inițială

Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătăţii, arestată în dosarul în care este acuzată de luare de mită, a fost internată sub pază la Spitalul Clinic "Sfânta Maria", pentru investigaţii medicale suplimentare.

Ea susține că vrea să ajungă în grija doctorilor pentru investigații de specialitate după ce starea ei de sănătate s-a înrăutățit, în condițiile în care ar suferi de o problemă medicală.

"Medicul din cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 1 a recomandat ca o persoană privată de libertate, în baza unui mandat de arestare preventivă, să fie internată într-un spital din Bucureşti, din reţeaua publică, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Pe parcursul internării, paza va fi asigurată de Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă", informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei, potrivit Agerpres.

Sorina Pintea a solicitat să fie transportată, sub pază, din arest la Spitalul Clinic "Sfânta Maria", pentru a i se face investigaţii medicale suplimentare, ea invocând unele probleme de sănătate pe care le-ar fi avut în cursul zilei de duminică.

Inițial, duminică dimineață, la centrul de detenție a fost chemat un echipaj al Ambulanței. Sorina Pintea a primit tratament acolo, iar specialiștii nu au considerat că este necesară internarea.

Sorina Pintea a fost trimisă în spatele gratiilor pentru 30 de zile sub acuzația de luare de mită în formă continuată.

Persoana care i-a adus Sorinei Pintea ultima tranșă de bani, în valoare de 120.000 de lei, a fost interceptată de procurorii DNA pe 26 februarie în Bucureşti. Aceasta se află la sediul unei societăţi comerciale, unde negocia mita cu reprezentanţii firmei care a primit contractul cu Spitalul de Urgenţă din Baia Mare, condus de Sorina Pintea.

Cel care intermedia mita între fostul ministru şi firma desemnată să execute lucrări în blocul operator al spitalului, le-a mărturisit procurorilor pe 27 februarie ca Pintea primise deja 10.000 de euro din mită, anul trecut, în decembrie.

În ziua următoare, pe 28 februarie, suspectul a ajuns în biroul de manager al Sorinei Pintea la Spitalul din Baia Mare cu o pungă neagră inscripţionată în care se afla ultima tranșă de 120.000 de lei. Discuţia dintre cei doi a fost de asemenea înregistrată de anchetatori. Procurorii DNA scriu că:

„Inculpata Sorina Pintea a exclamat chiar "super tare" după ce a aflat că firma titulară de contract i-a trimis 120 de mii de lei, respectiv "perfect" după ce a aflat că reprezentanţii ei au fost de acord cu remiterea procentului de 7% din contract. După ce suspectul (intermediarul) îi comunică Sorinei Pintea faptul că s-a scăzut suma de 10.000 de euro pe care aceasta i-a primit în decembrie, Pintea confirma spunând "da"”, se arată în referatul DNA.

După prima noapte petrecută în Arestul Central, Sorina Pintea îşi pregăteşte apărarea. Primul pas ar fi să conteste măsura arestării preventive, asta imediat ce judecătorii Tribunalului Bucureşti vor motiva sentinţa, cel mai probabil săptămâna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Guvernul olandez a plătit 5,7 milioane de euro pentru artefactele româneşti furate din Muzeul Drents
Guvernul olandez a plătit 5,7 milioane de euro pentru artefactele româneşti furate din Muzeul Drents

Guvernul olandez a plătit 5,7 milioane de euro în legătură cu furtul important de opere de artă din Muzeul Drents, comis la începutul anului trecut, pe 25 ianuarie, în care printre obiectele furate s-a aflat și Coiful de la Coțofenești din România.

Fenomen ciudat în Munții Făgăraș. La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, este mult mai cald ca în orașul Sibiu
Fenomen ciudat în Munții Făgăraș. La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, este mult mai cald ca în orașul Sibiu

La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, era marți mult mai cald decât în municipiul Sibiu. În munți erau, astfel, minus 5,2 grade Celsius, în timp ce în oraș se înregistrau minus 12,5 grade Celsius, din cauza fenomenului de inversiune termică.

Incendiu puternic în Craiova. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale
Incendiu puternic în Craiova. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

Un puternic incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la un restaurant din Craiova. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale pentru stingerea flăcărilor.

Recomandări
Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”
Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”

În contextul escaladării tensiunilor din jurul Groenlandei, delegaţia Danemarcei a decis să boicoteze Forumul Economic Mondial de la Davos.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Grindeanu, despre ministrul Marinescu, acuzat de plagiat: ”Nu suntem la şcoala de maici. Sunt convins că a respectat legea”
Grindeanu, despre ministrul Marinescu, acuzat de plagiat: ”Nu suntem la şcoala de maici. Sunt convins că a respectat legea”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni seară, că are încredere că ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, acuzat de plagiat, a respectat legea care era în vigoare la momentul la care şi-a susţinut doctoratul.