Seară cu lumini și sunete la Iași. Aproape 40 de instalații interactive au oprit din drum trecătorii

×
Codul embed a fost copiat

A fost o seară cu lumini și sunete la Iași, orașul care a găzduit expoziția „New Media District”.

Aproape 40 de instalații interactive au oprit din drum trecătorii care erau prin zona Copou. De departe, favorită a fost „cabina de țipete”, unde oamenii și-au măsurat decibelii în timp ce-și descărcau în voie energia.

A fost aglomerație și la instalațiile unde s-a compus muzică pe loc.

Expoziția a umplut zona Copoului cu zeci de instalații luminoase, care au intrigat trecătorii și i-au oprit din drum. La „cabina de țipete” s-a stat chiar la coadă.

Curioșii s-au oprit și la macheta unei scoici precum cele din Marea Sarmatică, ale cărei ape acopereau în vremuri străvechi locul unde se află acum Iașiul.

Citește și
Orientul Mijlociu fierbe. Uciderea liderului Hezbollah lasă Occidentul neputincios în timp ce Israelul urmărește victoria

Practic instalația ne invită să descoperim ce se află în interior și iată, avem surpriza să ne vedem propria reflexie.

Băiat: ”Eram foarte entuziasmat de tot ce se poate realiza când te uiți la ea"

Alții au putut compune muzică sau imagini interacționând cu instalațiile.

Fată: „Mi se pare cea mai interesantă idee şi chiar mă bucur că pot să iau parte la aşa ceva. Apăsam butoanele şi mutăm maneta în sus şi jos şi se aud sunete.. şi am văzut că se schimba şi culorile”.

Andrei Cozlac, organizator: "Ediția de anul acesta de la New Media District vine cu foarte multă energie. Sunt lucrări curoajoase extrem de spectaculoase. Oamenii sunt foarte curioși, e pentru prima oară când îi văd foarte dornici să participle să interacţioneze".

Vizitatorii au putut vota instalația preferată, pe o aplicație pe mobil.

Articol recomandat de sport.ro
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Citește și...
O șoferiță din Vrancea a lovit 7 mașini parcate pe o stradă din Focșani. Ce amendă a primit
O șoferiță din Vrancea a lovit 7 mașini parcate pe o stradă din Focșani. Ce amendă a primit

O șoferiță din Vrancea a făcut prăpăd pe o stradă din municipiul Focșani. Femeia a lovit șapte autoturisme parcate regulamentar.

Recomandări pentru șoferi, în condiţiile avertizărilor de ploi torenţiale. Ce avertizează Poliţia Română
Recomandări pentru șoferi, în condiţiile avertizărilor de ploi torenţiale. Ce avertizează Poliţia Română

Poliţiştii le recomandă şoferilor şi pietonilor să adopte o conduită preventivă în trafic, în condiţiile avertizărilor meteorologilor privind vijelii şi ploi torenţiale.

Căldura și seceta din 2024 au favorizat culturile mai puțin tradiționale. În Dăbuleni s-a făcut curmalul chinezesc sau jujuba
Căldura și seceta din 2024 au favorizat culturile mai puțin tradiționale. În Dăbuleni s-a făcut curmalul chinezesc sau jujuba

Căldura și seceta din acest an s-au dovedit prielnice pentru culturile mai puțin tradiționale. În județul Dolj, renumiții pepeni de Dăbuleni au un concurent serios: curmalele.

Recomandări
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor

Se fac pregătiri intense pentru viitura de pe Dunăre care se va suprapune de duminică, 29 septembrie, și cu ploi torențiale aduse în țara noastră de un ciclon mediteranean.

Investiție de 25 de milioane de euro. O companie străină inaugurează o nouă fabrică în care va produce cărămidă, în Buzău
Investiție de 25 de milioane de euro. O companie străină inaugurează o nouă fabrică în care va produce cărămidă, în Buzău

După scumpirile serioase din ultimii ani, prețurile materialelor de construcții încep să se potolească.

Israelul, după ce l-a ucis pe liderul Hezbollah, care se ascundea de câțiva ani: ”Pentru oricine ne amenință, o să vă găsim!”
Israelul, după ce l-a ucis pe liderul Hezbollah, care se ascundea de câțiva ani: ”Pentru oricine ne amenință, o să vă găsim!”

Hezbollah a confirmat moartea liderului său, șeicul Hassan Nasrallah, după ce aviația israeliană a bombardat buncărul unde a fost localizat, într-o suburbie a Beirutului.