Plajele de pe litoral, arhipline și la finalul sezonului estival. Cât mai costă o porție de hamsii

×
Codul embed a fost copiat

Deși sezonul estival se apropie calendaristic de final, marea are încă multe promisiuni de făcut. Sâmbătă, plajele au fost pline ochi la fel și parcurile acvatice sau terasele.

Cei care n-au venit în vacanță în vârf de sezon au de ce să se bucure pentru răbdarea lor. S-au relaxat în apa mării foarte caldă pentru această perioadă. Și au și alte motive de satisfacție prețurile sunt în scădere.

În centrul stațiunii Eforie Nord, turiștii au stat în nisipul fin pe o plajă devenită neîncăpătoare.

Aglomerație a fost și în apă unde cei mai mulți au încercat să se răcorească după o repriză de bronz.

Pe aproape întreg litoralul, prețurile au început să scadă, deși mai este încă o săptămână până la sfârșitul verii calendaristice.

Citește și
Dana Marijuana
„Regina muzicii hip-hop” în anii 2000, Dana Marijuana trăiește acum într-o casă container în Vama Veche, cu fiica ei

„Suntem din Italia noi și am venit anul acesta să ne facem vacanța aici în România. Sincer, mai scump ca în Italia. La anul nu cred că o să mai vin în România, pentru că am cheltuit foarte foarte mult”, a spus o turistă.

Pe plajă, mulți și-au omorât timpul la o partidă de cărți sau trăgând un pui zdravăn de somn.

La orele prânzului terasele au fost și ele pline. Iar cel mai căutat preparat a fost...

Mihai Udrea, administrator terasă: În mare parte, hamsia cel mai mult, și tot încearcă și gustă din toate.
Reporter: Prețurile?
Mihai Udrea: Sunt aceleași, deocamdată. 8 lei suta de grame la șprot, 10 hamsia, 5 lei cartofii, 5 lei berea la draft.

Distracție a fost și în parcurile acvatice.

Miruna Pîrvan, reprezentant parc acvatic: „Pentru că ne pregătim de sfârșit de sezon prețul de intrare va scădea, vom avea 55 de lei pentru copil și 65 de lei pentru adult. Lumea încă vine la mare, sperăm să vină și în septembrie”.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, uimit de salariul pe care îl câștigă în Parlament: ”Ce îmi dați, mă, atâția bani?”
Gigi Becali, uimit de salariul pe care îl câștigă în Parlament: ”Ce îmi dați, mă, atâția bani?”
Citește și...
O gogoșerie de pe litoral numită ”La Sculărie” vinde gogoși interzise minorilor. Ce zic turiștii
O gogoșerie de pe litoral numită ”La Sculărie” vinde gogoși interzise minorilor. Ce zic turiștii

O gogoșerie de pe litoral vinde gogoși glazurate în formă de organe sexuale sau fecale, spre groaza turiștilor ai căror copii le cer să le ia și lor ”cocoșel”, ”păsărică” sau ”răhățel” glazurat.

„Regina muzicii hip-hop” în anii 2000, Dana Marijuana trăiește acum într-o casă container în Vama Veche, cu fiica ei
„Regina muzicii hip-hop” în anii 2000, Dana Marijuana trăiește acum într-o casă container în Vama Veche, cu fiica ei

Artista hip-hop Dana Marijuana a fost prinsă de polițiști miercuri-noapte pe litoral, în timp ce conducea haotic.

Dana Marijuana conducea haotic pe litoral, când a fost oprită de polițiști. Era însoțită de un bărbat care deținea canabis

Recomandări
Primarul din Sinaia ar fi luat mită 238.000 de euro de la Nordis. Cu banii din șpăgi și-ar fi cumpărat castel în Franța
Primarul din Sinaia ar fi luat mită 238.000 de euro de la Nordis. Cu banii din șpăgi și-ar fi cumpărat castel în Franța

Primarul orașului Sinaia, unul dintre cei mai longevivi din România, a fost vizitat miercuri dimineață de procurorii DNA, care au efectuat mai multe percheziții.

Cristina Tărteață, consiliera revoltată de concedierile de la Senat, conduce un Lexus și are două apartamente în București
Cristina Tărteață, consiliera revoltată de concedierile de la Senat, conduce un Lexus și are două apartamente în București

S-a lăsat cu revoltă în Senatul României, după ce Ilie Bolojan, președintele Camerei Superioare a Parlamentului, a anunțat că vrea să desființeze în jur de 180 de posturi bugetate.

România vrea să amâne închiderea centralelor pe cărbune. Ministrul Energiei: „O perioadă de timp, poate până în 2032”
România vrea să amâne închiderea centralelor pe cărbune. Ministrul Energiei: „O perioadă de timp, poate până în 2032”

Centralele pe cărbune ar putea avea viitor în România, deși legea actuală prevede clar închiderea lor completă în următorii ani.