O tânără însărcinată a fost bătută de iubit într-o parcare din Ploiești. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale

Politie
Shutterstock

O tânără însărcinată care era bătută de iubit într-o parcare din municipiul Ploieşti a fost salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber, ei fiind alertaţi de ţipetele femeii.

 

„O noapte de sâmbătă, una de timp liber pentru Marius şi Sabin, ambii jandarmi în cadrul Grupării Mobile Ploieşti, s-a transformat în una plină de acţiune. În jurul orei 23,30, în timp ce se aflau pe afară, cei doi au auzit nişte ţipete într-o parcare de pe strada Domnişori, din Ploieşti. S-au îndreptat către locul respectiv, unde au văzut un bărbat care-şi lovea partenera. Cei doi l-au imobilizat şi au sunat la 112. Până să ajungă echipajele de Poliţie şi Ambulanţă, femeia agresată şi extrem de agitată de cele întâmplate le-a mărturisit colegilor noştri şi faptul că este însărcinată, mulţumindu-le pentru intervenţia lor", a transmis, duminică, Jandarmeria Română.

Agresorul a fost predat poliţiştilor în vederea continuării cercetărilor, iar victima a fost preluată de ambulanţă pentru acordarea ajutorului de specialitate.

Potrivit sursei citate, cei doi jandarmi sunt subofiţeri în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti din anul 2022 şi îşi desfăşoară serviciul la structurile antitero.

Articol recomandat de sport.ro
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Citește și...
Un bărbat din Botoșani, snopit în bătaie de patru amici. Incidentul a fost filmat
Un bărbat din Botoșani, snopit în bătaie de patru amici. Incidentul a fost filmat

Patru tineri din Botoșani au fost reținuți după ce și-au snopit un amic în bătaie.  

Bătaie la ore între directoarea unei școli și o profesoară. ”M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard”
Bătaie la ore între directoarea unei școli și o profesoară. ”M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard”

Directoarea unei școli din Suceava și o profesoară s-au bătut în timpul orelor, cea din urmă spunând că este hărțuită de mai bine de un an de către șefa unității școlare. ”M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard”, spune profesoara.

 

Presupusă bătaie la o secție de votare din Slatina, între doi candidați. Unul dintre ei a ajuns la spital
Presupusă bătaie la o secție de votare din Slatina, între doi candidați. Unul dintre ei a ajuns la spital

Conform unor informații initiale, reprezentatul PNL la Primăria Slatina, Mario De Mezzo, l-ar fi lovit pe consilierul local PSD Emil Popa. În urma incidentului, Emil Popa a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Un profesor s-a bătut „parte în parte” cu un elev, la un banchet din Teleorman. „Cred că am băut un pahar sau două de vin”
Un profesor s-a bătut „parte în parte” cu un elev, la un banchet din Teleorman. „Cred că am băut un pahar sau două de vin”

Un profesor și un elev de liceu au încins o bătaie în toată regula într-un restaurant din Târgu Măgurele, unde copiii aveau banchetul.  

Momentul în care un pădurar și un paznic din Botoșani sunt bătuți de tineri mascați. „Au venit special pentru așa ceva”
Momentul în care un pădurar și un paznic din Botoșani sunt bătuți de tineri mascați. „Au venit special pentru așa ceva”

Un pădurar și un paznic dintr-o pădure din Botoșani au ajuns seara trecută la urgențe cu răni, după o bătaie cu un grup de tineri mascați care au intrat ilegal în fondul forestier cu ATV-urile.  

Recomandări
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor

Se fac pregătiri intense pentru viitura de pe Dunăre care se va suprapune de duminică, 29 septembrie, și cu ploi torențiale aduse în țara noastră de un ciclon mediteranean.

Investiție de 25 de milioane de euro. O companie străină inaugurează o nouă fabrică în care va produce cărămidă, în Buzău
Investiție de 25 de milioane de euro. O companie străină inaugurează o nouă fabrică în care va produce cărămidă, în Buzău

După scumpirile serioase din ultimii ani, prețurile materialelor de construcții încep să se potolească.

Israelul, după ce l-a ucis pe liderul Hezbollah, care se ascundea de câțiva ani: ”Pentru oricine ne amenință, o să vă găsim!”
Israelul, după ce l-a ucis pe liderul Hezbollah, care se ascundea de câțiva ani: ”Pentru oricine ne amenință, o să vă găsim!”

Hezbollah a confirmat moartea liderului său, șeicul Hassan Nasrallah, după ce aviația israeliană a bombardat buncărul unde a fost localizat, într-o suburbie a Beirutului.