Noua meserie care ia amploare în România. Tot mai mulți străini fac asta la noi în țară

×
Codul embed a fost copiat

E vremea vacanțelor, iar proprietarii de animale au nevoie de cineva care să stea cu prietenii lor necuvântători.

Unii apelează la așa-numiții "pet sitteri", persoane care îngrijesc patrupezii la domiciliu. Populari sunt acum cei veniți din străinătate.

Stau gratis la noi în țară, în casa proprietarilor de animale, și pot vizita împrejurimile. Practica e des întâlnită în alte state europene.

Cei care îngrijesc animale din alte țări ajung să călătorească astfel în toată lumea.

Dana și soțul ei locuiesc într-un sat, la 10 kilometri de Bacău, și au doi căței, Doga şi Tomy. Ca să poată pleca în vacanță în Anglia, au căutat un pet sitter pe internet și au ajuns pe un grup de Facebook cu peste 60.000 de membri, din toată Europa. Aici a găsit-o pe Lesley, o englezoaică de 62 de ani.

Citește și
Ce salariu așteaptă un elev care a luat 4,50 la matematică, la simulare. „2-3.000 de lei pe zi. Vreau să mă apuc de frizerie”
Ce salariu așteaptă un elev cu 4,50 la matematică, la simulare. „2-3.000 de lei pe zi. Vreau să mă apuc de frizerie”
Orientul Mijlociu fierbe. Uciderea liderului Hezbollah lasă Occidentul neputincios în timp ce Israelul urmărește victoria

Dana McAllister, stăpâna animalelor: "Nu am găsit pe nimeni să stea cu ei, nici în sat... Sunt prea bătrâni, tinerii se tem, şi nu am găsit altă soluţie decât să aducem de afară pe cineva. Am vorbit ne-am plăcut şi ne-am întâlnit. Mulţi prieteni mi-au zis cum am lăsat casa? Că o să găsesc gol".

Lesley a venit în Romania pentru trei săptămâni. Nu a cerut să fie plătită, iar biletele de avion și le-a cumpărat singură.

Lesley Chalmers, pet sitter: "Nu mi-aş fi permis să stau într-un hotel trei săptămâni în România. Si aşa apuc să le fac pe ambele, să călătoresc şi să stau cu animalele. Am avut ocazia să văd România. E foarte diferit faţă de cum mi-am imaginat. E foarte verde şi curată iar oamenii sunt foarte buni şi e multă linişte".

Cine vrea sa isi gaseasca pet-sitter trebuie sa se înscrie pe diferite site-uri, platforme sau grupuri de Facebook, unde zeci de mii de oameni postează zilnic anunturi. Trebuie să precizeze perioada, locul, animalele care trebuie îngrijite si negociaza apoi direct cu ingrijitorul. De multe ori, pet sitterii nu cer să fie plătiti, se multumesc să stea gratuit în casa gazdei.

Douglas Dovale, administrator grup: "E mereu o bătaie de cap să găsești oameni de încredere. Am făcut trei grupuri de Facebook dedicate. Unul din grupuri are peste 60.000 membri. Și crește, vin câte 1.000 la două săptămâni".

Sunt și români în postura de îngrijitori, care călătoresc astfel în toată lumea. Printre ei, Cătălina, o studentă din Iași.

Vara asta vrea să ajungă în Franța.

Cătălina Petrescu, studentă: "Cazările acolo sunt costisitoare. Reprezintă un avantaj, mai ales că cazarea este una gratuită".

Înțelegerile între gazde și pet sitteri sunt puse la punct cu cel puțin cu două săptămâni înainte.

Articol recomandat de sport.ro
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Citește și...
Cum funcționează Joblandia, platforma care îi ajută pe elevi să își dea seama ce meserie vor să practice în viitor
Cum funcționează Joblandia, platforma care îi ajută pe elevi să își dea seama ce meserie vor să practice în viitor

Elevi din peste 120 de licee din toată țara au vizitat gratuit sediile unor companii de succes din România. Un experiment care îi ajută să își dea seama ce meserie își doresc să practice în viitor.

Ce salariu așteaptă un elev cu 4,50 la matematică, la simulare. „2-3.000 de lei pe zi. Vreau să mă apuc de frizerie”
Ce salariu așteaptă un elev cu 4,50 la matematică, la simulare. „2-3.000 de lei pe zi. Vreau să mă apuc de frizerie”

Poți învăța o meserie și să primești lunar burse de până 1.600 de lei, dar fără o bază solidă de cunoștințe acumulate în gimnaziu vei rămâne probabil un angajat din linia a doua, ori vei cere ajutor de la alții ca să-ți administrezi o afacere.

Locul de muncă în care toți angajații au peste 60 de ani. Motivul pentru care nu sunt acceptați tinerii
Locul de muncă în care toți angajații au peste 60 de ani. Motivul pentru care nu sunt acceptați tinerii

Un antreprenor italian în vârstă de 61 de ani, de meserie avocat, conduce o afacere la care are angajați doar persoane de peste 60 de ani.

 

Ce meserie a avut J Balvin înainte să devină un artist celebru. „Îmi amintesc de mine în Miami, atât de falit”. GALERIE FOTO
Ce meserie a avut J Balvin înainte să devină un artist celebru. „Îmi amintesc de mine în Miami, atât de falit”. GALERIE FOTO

J Balvin, artistul care a fost declarat Cel mai bun Fashion Icon Latin, la gala Latin American Fashion Awards, în Republica Dominicană, în noiembrie anul trecut, a povestit cu ce s-a ocupat înainte să ajungă faimos pe plan internațional.

Inspectorul PRO dezvăluie frauda salinelor: Un „constructor” a păgubit clienții cu mii de euro. „Mi-a distrus tot”
Inspectorul PRO dezvăluie frauda salinelor: Un „constructor” a păgubit clienții cu mii de euro. „Mi-a distrus tot”

În lipsa unor persoane calificate, mii de așa-ziși specialiști învață meserie pe banii noștri, ai celor care vrem să facem diverse lucrări prin casă.  

Recomandări
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor

Se fac pregătiri intense pentru viitura de pe Dunăre care se va suprapune de duminică, 29 septembrie, și cu ploi torențiale aduse în țara noastră de un ciclon mediteranean.

Investiție de 25 de milioane de euro. O companie străină inaugurează o nouă fabrică în care va produce cărămidă, în Buzău
Investiție de 25 de milioane de euro. O companie străină inaugurează o nouă fabrică în care va produce cărămidă, în Buzău

După scumpirile serioase din ultimii ani, prețurile materialelor de construcții încep să se potolească.

Israelul, după ce l-a ucis pe liderul Hezbollah, care se ascundea de câțiva ani: ”Pentru oricine ne amenință, o să vă găsim!”
Israelul, după ce l-a ucis pe liderul Hezbollah, care se ascundea de câțiva ani: ”Pentru oricine ne amenință, o să vă găsim!”

Hezbollah a confirmat moartea liderului său, șeicul Hassan Nasrallah, după ce aviația israeliană a bombardat buncărul unde a fost localizat, într-o suburbie a Beirutului.