Momente tensionate pe aeroportul Otopeni. O femeie care făcea scandal, scoasă din rând şi escortată de agenţi

×
Codul embed a fost copiat

Au fost momente tensionate pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni. O femeie a fost scoasă din rând şi escortată de agenţi, în timp ce aştepta să treacă de filtrul de securitate.

Ar fi început să facă scandal când i s-a refuzat îmbarcarea. Incidentul a avut loc în jurul prânzului, în zona plecări a aeroportului Otopeni. În imagini se vede cum femeia este scoasă din mulţime de doi poliţişti care o ţin de mâini, în timp ce alţi doi luptători de la antitero o escortează înarmaţi. Surse din rândul anagajaţilor susţin că aceasta ar fi încercat să se îmbarce în avion fără bilet.

Potrivit unor surse din poliţie, femeii i-ar fi fost refuzată îmbarcarea cu o zi înainte de acest incident. Se pare, potrivit anchetatorilor, că aceasta ar suferi de probleme psihice, iar de dimineaţă a revenit aici la aeroport, dar nu a reuşit să treacă de filtrul de securitate. Agenţii de la Poliţia Aeroporturi au intervenit prompt şi au încătuşat-o.

Angajată eeroport: "Am auzit zgomot, dar n-am nici o informaţie că nu avem acces. După control a fost".

Femeia a fost preluată de poliţişti şi internată într-un spital din capitală, la secţia de psihiatrie.

Citește și
VIDEO. Scene șocante: un deținut se furișează în spatele unei tinere și își dă pantalonii jos. Ce a urmat
Articol recomandat de sport.ro
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Citește și...
România va primi 1,5 miliarde de euro de la UE pentru refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii
România va primi 1,5 miliarde de euro de la UE pentru refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii

România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii, a anunțat vineri seară președintele PNL Nicolae Ciucă.

Cutremur în România, vineri seară. Zona neobișnuită în care s-a produs
Cutremur în România, vineri seară. Zona neobișnuită în care s-a produs

Un cutremur slab, cu magnitudinea 2,8, s-a produs vineri seară în județul Galați, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Ce evenimente sunt în București în weekend, la 565 de la atestarea documentară a Capitalei. Zonele centrale au fost închise
Ce evenimente sunt în București în weekend, la 565 de la atestarea documentară a Capitalei. Zonele centrale au fost închise

Bucureștiul este în sărbătoare. A împlinit 565 de ani de existență, timp în care a adunat un trecut bogat, fiind scena unor momente care au marcat istoria țării.

Recomandări
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear Francez le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme
Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme

În România, autoritățile pregătesc mii de saci cu nisip pe care să îi transporte în zonele unde Dunărea ar putea face probleme.

"Amendamentul Iohannis" și jocurile de culise. De ce ar vrea PSD ca președintele să fie pe lista PNL la parlamentare

Inițiativa PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, naște controverse în instituțiile statului.